Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Obiectivul turistic din România care i-a cucerit pe americani. Va renaște cu ajutorul unei donații de 95.000 de dolari: "Este o comoară"

Zestrea maramureșeană renaște cu ajutorul prietenilor de peste ocean! Una dintre cele mai vechi și pitorești biserici de lemn din nordul României va fi restaurată datorită unei generoase donații de 95.000 de dolari. Această inițiativă nu doar că-i va aduce un suflu nou patrimoniului nostru cultural, dar îi va da şi o strălucire aparte. 

de Redactia Observator

la 04.10.2024 , 07:58

Pe cea mai înaltă culme a Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, se înalță mândră o bijuterie de lemn din 1632. Această biserică, donată cu generozitate comunității din Oncești de către locuitorii din Criciova, Transcarpatia, Ucraina, a devenit un far al cooperării regionale și al multiculturalismului, mai ales în contextul tumultuos al războiului din Ucraina. Farmecul său aparte a cucerit-o chiar și pe ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România.

”Această frumoasă biserică este atât o comoară culturală, cât şi un simbol al patrimoniului multicultural al Maramureşului. Sperăm ca acest proiect va contribui la celebrarea diversităţii acestei regiuni minunate”, a declarat Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România. ”Biserica de lemn este practic o mărturie vie a tradiţiilor noastre, a credinţei maramureşenilor, a istorie”, a spus Vasile Moldovan, primar Sighetu Marmației.

Cu fondurile primite, biserica va străluci din nou

Vezi și

Cu fondurile primite, biserica va străluci din nou. Acoperișul va fi complet refăcut, iar sisteme moderne de iluminare vor fi instalate atât în interior, cât și în exterior. Bunurile prețioase vor fi conservate cu grijă, iar timp de un an, muzeul va prinde viață cu o serie de activități și ateliere captivante, la care vor participa și refugiații din Ucraina.

”Un proiect care va pune în valoare patrimoniul nostru cultural multietnic. Pe lângă intervenţii de restaurare, vom desfăşura şi o serie de activităţi educaţionale, de educaţie muzicală”, spune Mirela Barz, directoare muzeu. ”Nu putem vorbi despre un stil gotic clasic, ci este un gotic adaptat lemnului. Biserica are formă de navă, cu trei compartimente: pronaos, naos şi altar”, explică Vasile Știrb, restaurator.

Biserica de lemn din Muzeul Maramureșan este al doilea obiectiv din nordul ţării finanțat cu ajutorul fondurilor americane. În anul 2021, Casei memoriale "Elie Wiesel" din Sighetu Marmației, a fost şi ea restaurată cu banii primiţi de la prietenii noştri de peste ocean.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Bitcoin a ajuns la un nou maxim istoric. Aţi investi în monede virtuale?
Observator » Ştiri economice » Obiectivul turistic din România care i-a cucerit pe americani. Va renaște cu ajutorul unei donații de 95.000 de dolari: "Este o comoară"