Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Motivul pentru care CFR Călători a scumpit biletele de tren cu 20%

De la 1 iulie ne va costa mai mult să circulăm cu trenul. Ministerul Transporturilor a anunţat că biletele se vor scumpi cu 20%. Modificarea vine la solicitarea CFR, care nu a mai făcut schimbări de preţuri din 2013.

de Cristina Filip

la 25.03.2022 , 20:38

Totul pleacă de la scumpirea carburanţilor şi a energiei electrice. Spre exemplu, acum, un bilet de tren pe ruta Bucureşti-Galaţi, la clasa 1, costă aproape 100 de lei. Din iulie, va fi aproximativ 120 de lei. Iar o călătorie pe aceeaşi rută, la clasa a doua, care acum costă puţin peste 60 de lei, de la 1 iulie va fi 80 de lei. 

CFR are nevoie de bani pentru investiţii

Compania a semnat un contract pentru achiziţionarea a 37 de trenuri inter-regionale şi mentenanţa acestora. Valoarea se ridică la aproximativ 270 de milioane de euro.

Vezi și

Primele 20 de garnituri vor ajunge în România până la finalul anului 2023 iar celelalte 17, în 2024. Iar după CFR, şi cei cinci operatori feroviari privaţi au cerut scumpirea biletelor cu acelaşi procent, 20%. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Motivul pentru care CFR Călători a scumpit biletele de tren cu 20%