Video Facturile la curent s-ar putea dubla pentru jumătate dintre români. Dispare plafonarea şi apare "taxa pe stâlp"
Facturile vor atârna mai greu la buzunar, de la anul. Plafonarea dispare în trei luni, iar o nouă taxă aplicată companiilor din energie, aşa-numita "taxă pe stâlp", ar putea fi decontată tot de noi, consumatorii. În plus, Ucraina închide robinetul cu gaze ruseşti, iar pe burse preţul creşte accelerat. Pentru a nu pune presiune şi mai mare pe costuri, unii furnizori preferă să scoată gaze mai ieftine, din depozite.
Depozitele de gaze, până acum câteva luni pline până la refuz, se golesc în cel mai rapid ritm de la criza energetică de acum trei ani. Cel mai mare depozit de gaze din România are o capacitate de 1,3 miliarde de metri cubi, cât 13 la sută din necesarul de consum al ţării într-un an. În doar o lună și jumătate, de aici au fost extrase peste o treime din cantitățile stocate.
Preţurile gazelor, în continuă creştere
"La sfârşitul lunii octombrie aveam depozitele pline. Iar în acest moment ne aflăm la 67% din capacitate. Anul trecut, la această dată, aveam depozitele pline la 80%. Unul din motive ar fi preţul crescând al gazului de pe piaţa internaţională", a declarat Victor Gârlicel, director tehnic Depogaz.
De miercuri, Ucraina opreşte livrările de gaz rusesc pe teritoriul său. Doar în ultimele trei luni, preţurile au crescut, pe burse, cu 35 la sută, pe fondul anticipării acestui moment. Şi vor continua să crească. "Nu le vom oferi posibilitatea să câștige miliarde suplimentare din sângele nostru", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
- Taxa pe stâlp va fi de 1%. Normele de implementare vor fi elaborate în 90 de zile, a anunţat Ministrul Finanţelor
- "Taxa pe stâlp", modificată de Guvernul Ciolacu - Surse
- Guvernul adoptă OUG "trenuleţ". Marcel Ciolacu anunţă măsurile de austeritate: Nu este o ordonanţă a "sărăciei"
- Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
- Reacţiile şoferilor, după ce prima zi din an a adus noi scumpiri la pompă: "Noi avem salarii ca în Germania?"
Tensiunile geopolitice se simt deja în facturile românilor. "În vară, preţul efectiv plătit de români era un preţ inferior preţului plafonat. Evoluţiiile care au existat la nivelul Europei au făcut ca să avem această creştere de preţ. Un client casnic care plătea în vară undeva la 285 de lei pe kWh astăzi va plăti 310 lei, o creştere de 8%", spune Dumitru Chisăliță, expert în energie.
Ţări din Europa, dependente de gaz rusesc
Republica Moldova se află la un pas de deconectări masive de curent. Mare parte din energia electrică este produsă în Transnistria, cu gaze rusești, care acum nu vor mai ajunge pe teritoriul statului vecin. Moldovenii se uită cu speranţă spre România. Şi alte țări europene dependente de gaz rusesc, precum Slovacia, Austria şi Ungaria, caută soluții.
"Pentru consumul casnic din Moldova cred că putem asigura fără să punem presiune prea mare pe preţul intern", este de părere Corina Murafa, expert în energie.
Dispare plafonarea şi apare "taxa pe stâlp"
În plus, Guvernul a resuscitat şi aşa-numita taxă pe stâlp, de 1% din valoarea construcţiilor speciale. Un impozit pe care companiile din energie le vor transfera în facturi. Efectul se va vedea peste trei luni, când expiră plafonarea.
"Va afecta sever industia energetică. Asta înseamnă presiune pe preţurile la energie, tot ce înseamnă energie green, eoliene, parcuri fotovoltaice, avem aplicat acest impozit. Ori impozitul ăsta se va duce în costuri şi le vom plăti până la urmă noi", spune Gabriel Biriș, analist fiscal.
"Fiind o taxă pe infrastructură, este obligatoriu să se transforme în tarife. ANRE ar încălca legea dacă nu ar recunoaşte respectiva taxă. Oricum ne putem aştepta la o creştere la gaz. Probabil, spre 0,5 lei, cam aşa ar putea ajunge un preţ real la gaz. E clar că undeva la 30% în plus ne putem aştepta", arată Corina Murafa, expert în energie.
Şi facturile la curent s-ar putea dubla pentru jumătate dintre români. Potrivit estimărilor, preţurile vor fi în jur de un leu kilowatul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰