Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eurostat: Zona euro a fost în recesiune tehnică la început de 2023. Economia Europei a intrat într-o fază de stagnare

Economia zonei euro a fost în recesiune tehnică în primele trei luni ale acestui an, potrivit cifrelor revizuite publicate joi de Eurostat, care arată că PIB-ul zonei euro s-a contractat atât în primul trimestru din 2023 cât şi în ultimul trimestru din 2022, transmite AFP. Oficiul european de statistică a anunţat iniţial că economia zonei euro a stagnat (0%) în ultimul trimestru din 2022 comparativ cu trimestrul precedent şi a înregistrat o creştere de 0,1% în primul trimestru din 2023, conform Agerpres.

de Redactia Observator

la 08.06.2023 , 15:16

Zona euro a intrat în recesiune tehnică la început de 2023 Eurostat: Zona euro a fost în recesiune tehnică la început de 2023. Economia Europei a intrat într-o fază de stagnare, susțin experții - Shutterstock

Conform datelor revizuite publicate joi de Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat două trimestre consecutive de scădere cu 0,1%. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut. Această revizuire semnificativă se explică în primul rând prin noile date referitoare la evoluţia economiei germane, prima economie europeană, care arată că aceasta a intrat la rândul său în recesiune la începutul lui 2023, din cauza dificultăţilor înregistrate de sectorul industrial.

Cele mai recente cifre ridică semne de întrebare cu privire la perspectivele pentru întregul an 2023. La mijlocul lunii mai, Comisia Europeană miza pe o creştere de 1,1% în 2023, pentru cele 20 de state care fac parte din zona euro.

Economia europeană stagnează

Articolul continuă după reclamă

Această cifră pare acum una "optimistă", apreciază economistul ING, Charlotte de Montpellier, care prognozează o creştere de doar 0,5% pentru întregul an. "Începând din primăvară, toate datele au fost negative", subliniază economistul, menţionând în special datele privind producţia industrială germană şi noile comenzi.

Potrivit lui Charlotte de Montpellier, "economia europeană este într-o fază de stagnare şi a trecut cu greu iarna din cauza şocului energetic". Chiar dacă cotaţiile la gaze şi petrol au scăzut în ultimele luni, explozia de anul trecut a preţurilor a avut un impact important asupra încrederii gospodăriilor care şi-au redus consumul.

Economia europeană este afectată de asemenea de creşterea dobânzilor de referinţă de către Banca Centrală Europeană, care reduce cererea de credite şi frânează investiţiile, în special în sectorul imobiliar, antrenând o scădere a activităţii în construcţii. Încetinirea economică constatată în SUA şi revenirea sub aşteptări în China afectează de asemenea exporturile europene. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Eurostat: Zona euro a fost în recesiune tehnică la început de 2023. Economia Europei a intrat într-o fază de stagnare