Video "Este un dezastru". Seceta a pârjolit micile afaceri ale fermierilor. Cât au ajuns să coste roșiile, ardeii sau castraveții
Fermierii afectaţi de secetă nu vor să lase deloc la preţ, iar cei care au început să prepare conservele pentru iarnă cumpără mai puţin sau chiar renunţă să le mai facă acasă. Nici strategiile Ministerului Agriculturii pentru a salva culturile nu par să dea roade: sunt milioane de hectare afectate, iar sistemul de irigaţii e încremenit în proiect.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Holdele s-au chircit pe câmp, după ce seceta a pârjolit tot. În locul lanurilor luminoase de floarea soarelui, totul e ars.
Agricultorii sunt disperaţi. "Culturile semănate în primăvară, porumb, floarea soarelui, este un dezastru, pentru că nu a mai plouat de foarte mult timp şi, acolo unde nu există sistem de irigaţii, producţiile au fost aproape de, au fost aproape de 0", declară Costel Iancu, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor Agricoli din judeţul Dolj
Şi efectele le vom simţi cu toţii din plin. Prețurile la porumb, floarea-soarelui și alte produse agricole vor crește din cauza scăderii producției, iar tăvălugul scumpirilor va ajunge şi la raft. "Seceta va afecta, în primul rând, oferta de produse din toamnă. De la cartofi, la roşii şi alte legume româneşti. E posibil ca şi pâinea să coste mai mult, în condiţiile în care producţia va fi mai mică", explică Adrian Negrescu, analist economic.
Oamenii preferă să cumpere mai puţin
În pieţe, producătorii nu lasă la preţ, iar oamenii cumpără mai puţin. Roșiile, ardeii, vinetele și castraveții, care, în mod normal, se ieftineau în această perioadă , costă între 6 și 12 lei kilogramul.
Conform estimărilor Ministerului Agriculturii, sunt aproape două milioane de hectare afectate la culturile de primăvară, adică porumb şi la floarea-soarelui, şi peste 100.000 de hectare la culturile de toamnă, mai exact grâu şi rapiţă. Iar fondurile totale estimate pentru plata despăgubirilor pe secetă sunt între 500 şi 600 de milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰