Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cutremur pe piața de energie. Enel pleacă din România

Unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic din România, Enel, a confirmat că va ieși de pe piața din țară. Renunțarea la operațiunile din România este programată pentru anul viitor.

de Redactia Observator

la 22.11.2022 , 11:39

Cutremur pe piața de energie. Enel pleacă din România Enel - Facebook / Enel

Enel confirmă că pleacă din România. Compania şi-a planificat pentru anul viitor ieșirea din țară, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day, relatează Agerpres.

Enel a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei prezentate marţi. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active - care vizează printre altele active din România şi Peru - va fi realizată până la finalul lui 2023.

"Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

Articolul continuă după reclamă

În America Latină, grupul intenţionează să se retragă din Peru şi Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener.

Pe acelaşi subiect

Enel România ar putea fi cumpărată de grecii de la PPC

Cea mai mare companie de electricitate din Grecia, Public Power Corporation ar putea să achiziționeze Enel România. Actualul preşedinte al PPC, Georgios Stassis este fostul CEO Enel România. Un memorandum de înţelegere a fost deja semnat între cele două mari grupuri, PPC şi Enel. Valoarea tranzacţiei s-ar ridica la 1,8 miliarde de euro.

Enel vrea să obţină 21 de miliarde de euro din vânzările de active

Conform strategiei prezentate marți de cea mai mare companie italiană de utilităţi, Enel SpA plănuiește să vândă active de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, relatează Reuters. Pe lângă activele din România şi Peru, Enel şi-ar putea vinde și portofoliul de gaze din Spania.

Enel vrea să ajungă la finalul lui 2023 la un nivel al datoriei nete de 51 - 52 miliarde de euro, de la 69 miliarde de euro la finalul lunii septembrie. Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să crească la 22,8 - 22,9 miliarde de euro în 2025, de la un nivel de 19 - 19,6 miliarde de euro estimat în 2022.

De asemenea, compania controlată de stat intenţionează să investească aproximativ 37 de miliarde de euro în următorii trei ani, din care 60% va fi în capacitatea de generare a energiei, clienţi şi servicii, iar 40% în dezvoltarea reţelei. Enel s-a angajat să recompenseze investitorii cu dividende de 0,43 euro pentru perioada 2023 - 2025, în creştere de la 0,40 euro în 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cutremur pe piața de energie. Enel pleacă din România