Video Cine ar putea plăti "taxa pe soare" din 2026. Ministrul Virgil Popescu spune că vor exista trei situaţii în care se aplică
O ordonanţă controversată a stârnit vâlvă luni, 5 decembrie, în Parlament, cât şi în rândul cetăţenilor. O posibilă "taxă pe soare" ar urma să afecteze românii şi operatorii economici care au investit şi produc energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Ministrul Energiei, Vigil Popescu, dă asigurări însă că noua taxă nu va trebui plătită de simpli consumatori casnici. Ordonanţa ar urma să se aplice din 2026 şi prevede trei situaţii în care se vor incasa taxe.
Ordonanța de urgență face referire la taxarea micilor producători de enegie, care se află în trei situații. Este vorba despre cei care și-au montat sisteme fotovoltaice cu ajutorul banilor obținuți de la statul român, cei ale căror panouri fotovoltaice depășesc o capacitate de 30 Kilowați, sau dacă energia din fotovoltaice depășește 8% din energia totală folosită.
Această ordonanță nu face referire la producătorii casnici, ci doar la producătorii mari, cum ar fi cei care dețin hoteluri, unități de cazare sau magazine. Imediat ce s-a discutat în spațiul public de această taxă pe soare, producătorii mici de energie, cei care sunt vizați de această taxă, au declarat faptul că taxa este una aberantă, mai ales în condițiile în care statul român îi ajută cu o mână și le ia cu cealaltă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰