Cele mai căutate joburi în primele două luni ale anului. Salariile pot ajunge până la 10.000 de lei
Joburile de şofer, asistent medical, operator call-center şi contabil se află în topul preferinţelor candidaţilor de la începutul anului şi până în prezent, potrivit unei analize realizate de platforma de recrutare, scrie Agerpres.
Cu 54.000 de interogări pe site, joburile de şofer au fost cele mai căutate de candidaţi de la începutul anului şi până acum, iar cei mai mulţi dintre aceştia au fost interesaţi de oportunităţile disponibile pentru şoferii de categorie B, şoferii de tir sau cei de distribuţie, se arată în analiza menţionată.
"Lunile ianuarie şi februarie au venit cu o creştere de 5% a numărului total de aplicări comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce ne arată că piaţa este îndeaproape urmărită de candidaţi şi că se află în căutări active pentru un nou loc de muncă. De altfel, ne aşteptam la această dinamică a pieţei, în condiţiile în care un sondaj derulat spre finalul anului trecut ne arăta că 56% dintre candidaţii respondenţi aveau în plan o schimbare de job pentru 2024", a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
A doua cea mai căutată poziţie a fost cea de asistent medical, cu 20.000 de interogări pe eJobs.ro, urmată de operator call-center (17.000 de căutări), contabil şi specialist în resurse umane, fiecare cu câte 11.000 de căutări. Pe locul al cincilea se află cuvintele cheie "remote" şi "acasă", care au fost folosite în peste 9.000 dintre căutările efectuate de candidaţi anul acesta.
Salariile pot ajunge până la 10.000 de lei
- Jobul care îi aduce unui ucenic 80.000 de lire sterline pe an: "Sunt o mulțime de bani, dar nu e pentru toată lumea"
- "M-au învățat că viața înseamnă tot ceea ce pui în ea". Cum a ajuns un barman din UK, plătit cu 5,70 $ pe...
- Veşti bune pentru cei peste un milion de români care trăiesc în Spania. Începând din acest an, pot avea dublă...
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor sunt angajaţi ca şoferi variază între 3.500 de lei şi peste 10.000 de lei, dacă vorbim despre şoferi de tir care operează curse internaţionale. Salariul mediu net al unui asistent medical este de aproximativ 4.800 de lei, iar pentru un operator call-center de 3.500. Media salarială pentru un contabil este de 4.500 de lei pe lună, în timp ce un specialist în resurse umane câştigă aproximativ 4.200 de lei pe lună. Aceste medii salariale reflectă datele din toate judeţele ţării şi pentru angajaţi care ocupă poziţiile respective, dar pot avea niveluri diferite de experienţă, susţin reprezentanţii platformei de recrutare.
"Un loc important îl ocupă în continuare locurile ce permit munca de acasă, acestea adunând nu doar un număr mare de căutări, ci şi o cotă de 13,9% din totalul de aplicări aferente lunilor ianuarie şi februarie, respectiv 240.000 de aplicări. Referitor exclusiv la numărul de căutări din platformă, vorbim despre 9.000 de interogări pentru termenii "acasă" şi "remote". Alte poziţii care au generat peste 5.000 de căutări în parte au fost cele de manager, inginer, economist, agent de vânzări ori lucrător comercial", a mai spus Bogdan Badea.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 3.500 sunt poziţii pentru şoferi, 4.700 pentru asistenţi medicali, 500 pentru contabili şi 1.700 pentru specialişti în resurse umane. Totodată, 1.000 de locuri de muncă postate în acest moment în platformă sunt remote. Platforma de locuri de muncă oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰