Video Cât se va economisi la instalarea panourilor fotovoltaice după reducerea TVA-ului la 5%
Instalarea panourilor fotovoltaice va fi mai accesibilă din acest an. Asta după ce Taxa pe Valoarea Adăugată a fost redusă de la 19 la 5%, atât pentru panouri, cât şi pentru pompele de căldură.
Cei care îşi montează panouri fotovoltaice în acest an vor plăti mai puţini bani, asta după ce TVA pentru aceste panouri fotovoltaice a scăzut de la 19 la 5%. O lege în acest sens a fost adoptată şi urmează să fie publicată în curând în Monitorul Oficial.
Cât se va economisi la instalarea panourilor fotovoltaice după reducerea TVA-ului la 5%
Odată cu scăderea TVA-ului vorbim despre o reducere considerabilă pentru aceste panouri fotovoltaice. Spre exemplu 1 KW instalat ne-ar costa în jur de 1.100 de euro, odată cu TVA redus ar urma să plătim 970 de euro.
Cei care vor să îşi monteze panouri fotovoltaice pot face acest lucru cu bani proprii sau pot apela la acel program al statului: Casa Verde Fotovoltaice prin care pot obţine un sprijin de 20.000 de lei pentru a-şi instala aceste panouri. În prezent, se estimează că în întreaga ţară sunt în jur de 30.000 de consumatori, iar până la final de an, autorităţile estimează că am putea avea la peste 50.000 de consumatori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰