Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Când expiră cardurile de energie. Anunţ important de la Poşta Română

Anunţ important de la Poşta Română. Cei aproximativ două milioane de români care beneficiază de carduri de energie îşi mai pot plăti facturile la căldură şi curent electric până pe 31 martie 2024 cu bani de la stat. Cu un singur card se pot face mai multe plăți către furnizori, până la epuizarea sumei. Voucherele au o valoare totală de 1.400 de lei şi au fost acordate familiilor vulnerabile. 

de Redactia Observator

la 11.01.2024 , 21:51

Valabilitatea voucherelor pentru energie a fost prelungită până în 31 martie 2024, față de 31 decembrie 2023, cât era inițial.

"Veste bună pentru cei care sunt beneficiari ai voucherelor pentru energie, am prelungit valabilitatea până la 31 martie 2024, așa cum anunțasem, am formalizat această măsură, astfel încât beneficiarii, gospodăriile vulnerabile, să poată să plătească facturile la energie cu aceste vouchere până la 31 martie 2024, termenul inițial era 31 decembrie 2023", spunea ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în noiembrie 2023.

Acesta a precizat că prelungirea valabității acestor vouchere a fost aprobată în urma unor concultări cu Comisia Europeană.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Când expiră cardurile de energie. Anunţ important de la Poşta Română