Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ANRE a amendat 24 de companii de energie pentru manipularea pieţei. Amenzi de 2,2 milioane de euro

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum total de aproape 11,2 milioane de lei unui număr de 24 de participanţi la piaţa angro de energie, potrivit unui comunicat citat de Agerpres

de Redactia Observator

la 19.07.2022 , 17:18

ANRE a amendat 24 de companii de energie pentru manipularea pieţei. Amenzi de 2,2 milioane de euro ANRE a amendat 24 de companii de energie pentru manipularea pieţei. Amenzi de 2,2 milioane de euro - Hepta

Ca urmare a directivelor europene transpuse în legislaţia naţională, ANRE a înfiinţat Direcţia de investigaţii având ca obiect activitatea de investigaţii pe piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale. ANRE este autoritatea competentă să desfăşoare investigaţii în domeniul energiei electrice şi gazelor naturale în vederea unei bune funcţionări a pieţei angro de energie şi în deplină conformitate cu reglementările naţionale şi europene.

În perioada 2021 - 2022, ANRE a finalizat 28 acţiuni de investigaţii în sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale.

De ce au fost amendate cele 24 de companii de energie

Articolul continuă după reclamă

Ca urmare a acestor acţiuni, ANRE a aplicat unui număr de 24 participanţi la piaţa angro de energie sancţiuni contravenţionale în cuantum de 11,191 milioane lei (2,27 milioane de euro), după cum urmează: pentru sectorul energiei electrice amenzi în cuantum de 10,191 milioane lei unui număr de 22 participanţi la piaţa angro de energie electrică; pentru sectorul gazelor naturale amenzi în cuantum de un milion de lei unui număr de doi participanţi la piaţa angro de gaze naturale.

Pe acelaşi subiect

Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), respectiv manipularea pieţei angro de energie electrică sau gaze naturale, ca urmare a tranzacţiilor efectuate cu cantităţi de energie electrică sau gaze naturale pe platformele OPCOM, considerate de tip wash trade, calificate în sub-categoria "tranzacţiilor de spălare tip A - B - A" sau ,,pre-arranged".

Reprezentanţii ANRE au precizat, pentru Agerpres, că nu pot face publice numele companiilor amendate, întrucât nu au primit acordul ACER, autoritatea europeană de reglementare care a coordonat aceste investigaţii.

În anul 2022, ANRE are în curs de analiză/desfăşurare investigaţii la un număr de 18 participanţi la piaţa angro de energie suspectaţi de manipulare de piaţă (furnizori, traderi) din care 13 în sectorul energiei electrice şi 5 în sectorul gazelor naturale.

Începând cu data de 25 septembrie 2020, sancţiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanţii la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale care manipulează sau încearcă să manipuleze piaţa angro de energie, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală. Sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

Scopul investigaţiilor efectuate de ANRE a constat/constă în verificarea respectării de către participanţii la piaţa angro de energie a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie.

Toate investigaţiile sunt supravegheate şi se desfăşoară în strânsă colaborare cu ACER. Interfaţa directă cu ACER permite realizarea unei comunicări eficiente cu reprezentanţii şi membrii ACER, în scopul aplicării coerente şi coordonate a Regulamentului REMIT, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul întregii Uniuni Europene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » ANRE a amendat 24 de companii de energie pentru manipularea pieţei. Amenzi de 2,2 milioane de euro