Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Amendă record în România pentru o companie germană: 25 de milioane de euro

O companie farmaceutică din Germania a fost amendată cu 25 de milioane de euro de Consiliul Concurenţei pentru că a limitat accesul bolnavilor la un medicament pentru plămâni. În schimb, a „împins“ pacienţii spre un tratament de două ori mai scump. 

de Andreea Milea

la 13.01.2025 , 19:15

Ancheta făcută de Consiliul Concurenţei în România a scos la iveală că firma din Germania a făcut acest lucru cinci ani, între 2017 şi 2021.

Amendă record în România

A limitat accesul pe piaţă la un medicament care costă 100 de lei, conform site-ului unui lanţ de farmacii cu preţ redus, şi a direcţionat pacienţii spre un alt tratament al său, care costă, însă, 200 de lei. Pentru ambele, statul plăteşte jumătate din sumă. 

Vezi și

Consiliul Concurenţei a constatat că mulţi pacienţi cu boli de plămâni nu aveau indicaţie pentru medicamentul mai scump, dar erau totuşi îndrumaţi de medici spre acest tratament. 

Compania Boehringer a avut în 2023 afaceri de 544 milioane lei, potrivit datelor publice, în creştere cu 30% faţă de anul anterior, şi un profit de 8,5 milioane lei, cu 70 de angajaţi.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?
Observator » Ştiri economice » Amendă record în România pentru o companie germană: 25 de milioane de euro