Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alimentele românești intră pe lista produselor cu prețuri plafonate. Când ar putea fi gata noua ordonanță

Un altfel de turbulenţe par să apară şi prin magazinele de la noi din ţară, după ce ministrul Agriculturii a anunţat că are de gând să plafoneze adaosul comercial la toate produsele româneşti, asta pe lângă cele de bază. Dacă retailerii şi procesatorii vor fi de acord, asta ar însemna că toate produsele autohtone, despre care ştim deja că sunt mai costisitoare, vor avea preţuri mai mici. Doar că, între timp, multe dintre ele au început să dispară de pe rafturile supermarketurilor. 

de Mădălina Chiţac

la 27.05.2024 , 13:42

O nouă ordonanță privind plafonarea adaosului comercial ar putea fi gata în aproximativ două săptămâni, însă pe listă nu se vor regăsi doar alimentele de bază, așa cum s-a întâmplat până acum, ci se vor regăsi toate produsele românești, adică acele produse care sunt făcute cu ingrediente de la noi din țară și care sunt procesate în România.

Ei bine, aceste produse vor trebui să aibă un adaos comercial de cel mult 20%. În plus, toate alimentele din import, neprocesate și care sunt folosite ca materie primă vor trebui să aibă un adaos comercial de cel mult 5%. S-a gândit ministerul Agriculturii la o astfel de măsură după ce a constatat faptul că alimentele românești au un adaos comercial mult mai mare în comparație cu cele din import.

Ministrul Agriculturii a descoperit produse românești în hypermarket care aveau un adaos comercial de 70,80 sau chiar 100%, asta în timp ce pentru alimentele din import adaosul comercial era de 15-20%. Dacă se va aplica această ordonanță de urgență, dacă se va plafona adaosul comercial pentru toate alimentele românești, înseamnă că acestea ar trebui să se ieftinească în perioada următoare. 

Vezi și
Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri economice » Alimentele românești intră pe lista produselor cu prețuri plafonate. Când ar putea fi gata noua ordonanță