Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sute de bihoreni, la "vânătoarea de gunoaie" pentru 800.000 de lei

Bihorul ar putea deveni cel mai curat județ din ţară la sfârșitul acestei luni. Asta pentru că iunie este luna curățeniei, iar oficialităţile au pus la bătaie premii consistente pentru localităţile care câştigă "Campionatul bihorean al curățeniei".  Valoarea câştigurilor se ridică la 800.000 de lei. 

de Redactia Observator

la 20.06.2021 , 08:58

Cu sacii în mâini, în jur de 300 de oameni din Dobreşti au pornit la "vânătoarea de gunoaie". Localitatea este una dintre cele 101 de comune din județ care s-au înscris în  "Campionatul bihorean al curățeniei". Primăria care strânge cea mai mare cantitate de gunoi... câștigă premiul cel mare. 

"Valoarea totală a premiilor este de peste 800.000 de lei, vor fi 6 comunităţi câştigătoare", a declarat Mircea Mălan, vicepreşedinte CJ Bihor. "Azi am avut ca zonă de bătaie satul Dobroeşti şi satul Luncasprie. Zona lac, zona pădure, tot, tot, tot ce ţine drumuri", a spus şi Florin Copos, primarul comunei Dobreşti, Bihor.

La acțiune au fost mobilizaţi şi elevii din localitate.

Vezi și

Remus Iova, profesor: "Activitatea pe care am desfăşurat-o cu copiii urmăreşte două lucruri: în primul rând educarea lor şi urmările pe care le au lipsa de educaţie, lipsa de comunicare, lipsa de...gândire în primul rând. Le umplem pe toate! Să fie pline! Şi le scoatem în stradă! Vine maşina şi le ridică!".

Pe acelaşi subiect

Gunoaie lângă lacul Vida, unic în Europa

Din păcate, în localitatea în care se află şi lacul Vida, unic în Europa datorită deversorului în formă de pâlnie, sunt foarte multe gunoaie aruncate peste tot şi de turişti. "Ce găsim? Ce lăsăm noi, oamenii, în urma noastră. În special vin aici pescarii. Dar, totuşi, ei îl adună, dar nu selectiv, cum ar trebui. Sunt şi turişti care vin la sfârşit de săptămână. Şi, mai sunt oameni şi oameni. Nu există pădure fără uscături", a explicat ViIorel Bronţ, consilier local.

Zona e foarte căutată de turişti. Imaginea cu pâlnia, dar și apa care își schimbă culoarea în funcție de anotimp, sunt puncte importante de atracţie şi pentru pasionaţii de fotografie aflaţi în căutarea imaginii perfecte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » După noi, gunoiul » Sute de bihoreni, la "vânătoarea de gunoaie" pentru 800.000 de lei