Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România se scufundă în gunoaie, dar afacerile murdare nu se văd la Casa Poporului. Cât de bine cunosc parlamentarii noţiuni elementare despre mediu

La Parlament, aleşii ascund în continuare gunoiul sub preş. Mulţi nu ştiu noţiuni elementare despre mediu sau dispar când trebuie să răspundă la întrebări. Între timp, România se scufundă în gunoaie. Un dezastru pe care l-am scos la iveală luni în şir, în campania După noi, Gunoiul. Împreună reuşim să schimbăm legea, printr-o hotărâre de Guvern care reduce punctele de trecere a frontierei pentru transporturile de deşeuri. Dar în Parlament nu s-a schimbat nimic.

de Bianca Iacob

la 04.11.2021 , 19:59

Pe Mihai Lasca, deputat de Bihor, îl caracterizează consecvenţa. Era la fel de insensibil la problemele de mediu şi la începutul verii, când i-am pus o întrebare simplă pentru un parlamentar care face parte din comisia de mediu: ce e un SMID, sistem de management integrat al deşeurilor, unde gunoaiele ar trebui sortate şi depozitate ecologic.

Bianca Iacob, reporter Observator: ”Sunteţi în Comisia de Mediu şi vreau să vă întreb câte SMID-uri funcţionale mai avem acum în România”

Mihai Lasca, deputat de Bihor: ”Ce?”

Vezi și

Bianca Iacob, reporter Observator: ”SMID-uri. Ştiţi ce sunt SMID-urile?”

Pe acelaşi subiect

Mihai Lasca, deputat de Bihor: ”Nu”.

Bianca Iacob, reporter Observator: ”Nu ştiţi?”

Mihai Lasca, deputat de Bihor: ”Dar ce e cu întrebarea asta acum?”

Bianca Iacob, reporter Observator: ”Păi faceţi parte din comisia de mediu”.

Mihai Lasca, deputat de Bihor: ”Aşa, şi ţara arde şi pe voi vă interesează ce?”

Bianca Iacob, reporter Observator: ”De gunoi”.

Bianca Iacob, reporter Observator: ”Câte SMID-uri funcţionale are România?”

Gianina Șerban deputata de Ilfov: ”Nu pot să vă spun, pentru că nu ştiu”.

Bianca Iacob, reporter Observator: ”Dar ştiţi ce este un SMID?”

Gianina Șerban, deputata de Ilfov: ”Nu. Nu”.

În schimb, deputata de Ilfov, Gianina Şerban, a încercat să-şi facă temele între timp.

Bianca Iacob, reporter Observator:Ați aflat până la urmă ce sunt SMID-urile și cate sunt functionale?”

Gianina Șerban, deputata de Ilfov: ”Da, nu cunosteam acronimul. Un sistem integrat al deșeurilor”.

Mircea Fechet, fost ministru al Mediului: ”Bineînţeles că ştiu ce este un smid - este sistem de management integrat al deșeurilor”

Bianca Iacob, reporter Observator: ”Avem parlamentari in comisia de mediu care nu detin notiuni elementare despre Mediu. Cum facem să schimbam legea daca nu înțelegem despre ce vorbim?”

Mircea Fechet, fost ministru al Mediului: ”Nu vreau sa comentez despre pregatirea fiecarui parlamentar. ma bucur totusi ca am reușit să va răspund la intrebare si ca nu m-am facut de râs”

România ar fi trebuit să aibă astăzi, în aproape fiecare judeţ, SMID-uri care să înlocuiască vechile gropi ilegale de gunoi. Pe hârtie, le are. În realitate, din 34 funcţionează complet 3-4. Sute de milioane de euro îngropate la gunoi, în timp ce mii de localităţi n-au unde să-şi mai ducă munţii de deşeuri.

V-am arătat dezastrul de la Măldăreşti, unde în pădure stă ascunsă o bombă ecologică. V-am arătat, la Izbiceni, cum mii de tone de roşii cresc printre mii de tone de gunoaie.

Ne încercăm norocul şi cu un oltean. Ion Marian Lazar e parlamentar de Vâlcea - fix judeţul în care se află groapa de la Măldăreşti.

Ion Marian Lazar: ”Știu comuna, dar nu am auzit de problema din Maldaresti, nu mi-a fost semnalata pana acum, dar o sa ma interesez si o sa revin”.

Paul Stănescu: ”La nivel de judetul Olt eu cred ca lucrurile sunt in regulă!”

Aşa se vede situaţia din Parlament. Realitatea din teren v-am arătat-o timp de un an, în campania După noi, gunoiul. Am reuşit, de atunci, să scoatem la iveală zeci de bombe ecologice şi afaceri murdare.

Am cerut schimbarea legii: puteri sporite pentru Garda de Mediu şi controale stricte în vămi, pe unde intră tone de gunoaie importate. Am obţinut un prim succes: o hotărâre de guvern, prin care se reduc la jumătate punctele de trecerea a frontierei.

Nu renunţăm. Schimbare după schimbare, om cu om, putem fi ţara pe care o visăm.

Dumitru Coarnă, deputat PSD: ”Problema este a statului mafiot pe care noi il....ce sa spun? Toți reprezentăm statul la un moment dat, dar eu vreau sa va spun ca nu toti suntem mafioți”.

SOLICITĂRILE OBSERVATOR, PENTRU O ŢARĂ MAI CURATĂ

  • Reducerea punctelor de frontieră, pentru limitarea importurilor ilegale de deşeuri;
  • Puteri sporite pentru comisarii Gărzii Naţionale de Mediu;
  • Program naţional de colectare selectivă şi reciclare în şcoli.
Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » După noi, gunoiul » România se scufundă în gunoaie, dar afacerile murdare nu se văd la Casa Poporului. Cât de bine cunosc parlamentarii noţiuni elementare despre mediu