Carmen Moise

M-am făcut jurnalist pentru că n-am putut să mă fac actriţă. Ştiu, sună şocant de sincer. Dar e dovada că meseria asta m-a chemat într-un fel de discret, m-a tras de mânecă şi, apoi, cu fiecare an, m-a îndemnat să ne cunoaştem mai bine şi să ne îndrăgostim iremediabil. Pe scurt, povestea e aşa - am dat la actorie şi am picat cu brio. În anul următor am dat la Jurnalistică şi am intrat, să zicem, lejer. După 4 ani de facultate la Sibiu am intrat direct în pâine, cu carte de muncă. Au urmat 5 ani în care am înţeles că nu învăţasem nimic în facultate. Cea mai bună şcoală e tot cu microfonul în mână, pe coclauri, prin noroaie şi zăpezi, stând de vorbă cu oameni simpli sau complicaţi. Am cunoscut personaje fascinante, am râs şi am plâns împreună, am dansat pe ritmuri de samba la Carnavalul de la Rio, din Brazilia, şi l-am cunoscut personal pe Moș Crăciun, în căsuţa lui din Laponia. Am făcut descoperiri şocante şi am desluşit poveşti uimitoare. Am cea mai frumoasă meserie din lume, asta e clar. Încă mai învăţ. Şi asta e fascinant. Încă am fluturi în stomac şi piele de găină atunci când am de făcut un interviu important sau un proiect interesant. Şi pentru asta nu pot decât să îi rămân recunoscătoare doamnei Olga Tudorache pentru că demult, într-o vară, într-o sală mică de la UNATC, m-a picat la proba de monolog.