Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şoferii, lăsaţi fără permis dacă nu îşi plătesc amenzile. Propunere de modificare a Codului Rutier

Codul Rutier prevede deja pedepse mai grele pentru şoferii care sfidează regulile de circulaţie, iar pe viitor acestea s-ar putea înăspri. Astfel, potrivit unui proiect de lege aflat în faza de dezbatere în Camera Deputaţilor, for decizional, şoferii români care nu-şi plătesc amenzile în 60 de zile ar putea rămâne fără permis auto. Documentul fără de care nu pot urca la volan ar rămâne suspendat până la achitarea tuturor penalităţilor.

de Redactia Observator

la 05.04.2023 , 17:18

şofer oprit de Poliţie în România, cu actele la control Şoferii cu amenzi neplătite riscă să rămână fără permis auto - Shutterstock

Şoferii care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de 60 de zile vor rămâne fără permis de conducere până când fac aceste plăţi, prevede un proiect de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi liberali. Proiectul se află în faza de dezbatere în Camera Deputaţilor, for decizional.

Codul Rutier ar putea fi modificat

Deputatul PNL Gabriel Avrămescu, co-iniţiator al proiectului, susţine, într-o postare pe Facebook, necesitatea adoptării acestui proiect, care ar putea contribui substanţial la creşterea gradului de colectare a amenzilor la buget. ”Am depus acest proiect anul trecut, împreună cu deputaţii Laurenţiu Dan Leoreanu şi Florin Roman, din dorinţa de a semnala nivelul scăzut de achitare în privinţa amenzilor rutiere. Ideea proiectului legislativ a avut ca inspiraţie discuţiile cu reprezentanţi ai Poliţiei, care mi-au expus consecinţele acestui fenomen", scrie el, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Avrămescu spune că prin adoptarea proiectului care ar modifica OUG 195/2002 unităţile administrativ-teritoriale ar putea avea un instrument în plus pentru colectarea amenzilor.

Pe acelaşi subiect

”În primul rând, unităţile administrativ-teritoriale nu au instrumente de a încasa amenzile decât după perioade lungi de timp – uneori chiar niciodată – ceea ce duce la o diminuare a bugetului local. Mai mult, deşi nu au nicio vină, UAT-urile sunt lovite de două ori, pentru că încasarea amenzilor este un indicator important atunci când are loc repartizarea cotelor pentru echilibrarea bugetelor locale, motiv pentru care sunt vitregiţi financiar şi din această perspectivă, iar la asta se adaugă şi sancţiunile Curţii de Conturi în astfel de situaţii, aşa că ne aflăm într-un cerc vicios ce trebuie clar reglementat cât mai repede", este de părere deputatul Gabriel Avrămescu.

Şoferii riscă să rămână fără permis auto

Un alt beneficiu al adoptării proiectului de lege, ar fi, potrivit lui Avrămescu, disciplinarea conducătorilor auto. ”În situaţia în care, la nivelul UE, înregistrăm cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere raportat la populaţie – 85 morţi la un milion de locuitori – suspendarea dreptului de a conduce, până în momentul în care achită amenda, dacă nu a făcut-o în termen de 60 de zile de la sancţionare, este o propunere legislativă necesară, care sper să primească votul final al colegilor mei deputaţi", mai scrie deputatul Gabriel Avrămescu.

Proiectul de lege iniţiat de 21 de deputaţi PNL a fost depus în luna martie a anului 2022 la Senat, care l-a respins în 22 iunie, şi ar trebui să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri Auto » Şoferii, lăsaţi fără permis dacă nu îşi plătesc amenzile. Propunere de modificare a Codului Rutier