Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Amenzi mai mari, de până la 24.000 de lei, pentru lipsa rovinietei

Ministerul Transporturilor propune amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei. Motivul: tarifele au crescut în ultimii ani, dar amenda a rămas la fel din 2010. Mai mult, potrivit Noului Cod Rutier, inclusiv şoferii care nu curăţă geamurile maşinii pot fi amendaţi.

de Andre Rotaru

la 04.02.2022 , 10:10

Conform proiectului de modificare a legii, în cazul autoturismelor, şoferii prinşi fără rovinietă riscă amenzi între 275 şi 550 de lei, adică de două ori sau de 4 ori valoarea rovinietei pentru un an. Aceasta este formula de calcul pentru toate amenzile din acest proiect. Astfel o maşină de transport marfă cu masă mai mică de 3,5 tone riscă să plătească până la 1.900 de lei amendă, dacă nu are rovinietă, iar şoferul unui autocar riscă până la 11.000 de lei amendă

Însă cele mai mari amenzi sunt rezervate pentru şoferii de camion, aceştia dacă nu au rovinietă şi sunt prinşi riscă amenzi de până la 24.000 de lei.

Ministerul Transporturilor spune că această modificare era necesară, pe de o parte pentru că amenzile nu au mai crescut din 2010, timp în care valoarea rovinietei s-a majorat, iar pe de altă parte  din cauza numărului mare de şoferi prinşi fără rovinietă pe drumurile de la noi.

Vezi și

Ce alte modificări sunt aduse Codului Rutier în 2022

Pe acelaşi subiect

Amenzi între 870 și 1.160 de lei riscă acum, potrivit Codului rutier, șoferii ce conduc un vehicul cu permisul auto expirat, cei ce nu păstrează o distanță laterală suficientă față de traficul de pe celălalt sens sau cei care nu permit mașinilor rămase în intersecție s-o părăsească.

O data cu noul Cod Rutier, şoferii români pot fi amendaţi inclusiv dacă nu au geamurile curate! Potrivit autorităţilor, parbrizul, luneta şi geamurile laterale murdare le restrâng sau chiar le estompează vizibilitate. În consecinţă, cei care nu au geamurile lună pot primi între şase şi opt puncte de amendă, ceea ce înseamnă sume cuprinse între 860 şi 1.160 de lei. O singură problemă apare în această modificare a Codului Rutier: termenul "geam murdar" nu este definit precis. Asta inseamna ca o eventuala sanctiune poate fi usor atacata in instanta.

O altă schimbare a regulilor se referă la anumite boli care anulează dreptul de a conduce. Nu mai au voie să şofeze, de exemplu, cei care au afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, probleme renale grave sau chiar suferă de apnee în somn.

Pe lângă noua contravenție, noile reguli aduc și sancționarea dură a comportamentului agresiv în trafic, schimbări la reducerea, la cerere, a perioadei de suspendare a permisului, înăsprirea, în general, a sancțiunilor pentru încălcarea regulilor de circulație și introducerea de amenzi noi.

Totodată, în curând, la depășirea limitei de viteză cu peste 70 km/h, șoferii vor risca amendarea drastică și suspendarea permisului pentru patru luni. 

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri Auto » Amenzi mai mari, de până la 24.000 de lei, pentru lipsa rovinietei