Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce sume plătesc asiguratorii RCA în funcţie de locul unde repari maşina. 8 din 10 români vor să ştie valoarea despăgubirilor

Conform celui mai recent studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategi, 8 din 10 români ar dori să ştie care este valorea despăgubirii achitate de poliţa RCA, în cazul unui accident rutier cu pagube materiale.

de Redactia Observator

la 22.04.2024 , 12:16

Ce sume plătesc asiguratorii RCA în funcţie de locul unde repari maşina. 8 din 10 români vor să ştie valoarea despăgubirii achitate Ce sume plătesc asiguratorii RCA în funcţie de locul unde repari maşina. 8 din 10 români vor să ştie valoarea despăgubirii achitate - Shutterstock

Conform datelor oficiale ale ASF, asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza poliţelor RCA, de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar şi 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR), relatează Agerpres.

"Reamintim că, în România, la fiecare 80 de secunde are loc un accident rutier. Pentru fiecare, asigurătorii plătesc în medie 10.750 lei, rezultând despăgubiri totale de peste 2 milioane euro în fiecare zi calendaristică. Acelaşi studiu relevă faptul că şoferii români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe. Dorinţa de a avea un plus de transparenţă pe zona de despăgubiri ar putea veni şi ca urmare a diferenţelor dintre preţurile practicate de diferitele tipuri de unităţi reparatoare în raport cu companiile de asigurare RCA", spune UNSAR.

Astfel, o analiză a datelor aferente perioadei 2018-2022 transmise de companiile membre UNSAR pentru dosarele cu daune materiale care s-au închis şi s-au plătit (fără a lua în calcul dosarele care sunt încă în rezervă - adică cele care urmează să fie închise), relevă nişte realităţi îngrijorătoare.

Articolul continuă după reclamă

Diferenţe între locul unde repari maşina

Pe acelaşi subiect

Practic, pentru service-urile independente care nu au o convenţie de decontare a plăţilor de reparaţie cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită pentru fiecare daună este cu aproximativ 30% mai mare faţă de despăgubirea plătită pentru reparaţiile către service-urile reprezentanţelor auto (9.604 lei vs. 7.580 lei) şi de două ori mai mare decât suma plătită către service-urile care au o convenţie cu asigurătorii, altele decât reprezentanţele (4.921 lei).

În general, se presupune că service-urile reprezentanţelor auto reprezintă un standard de calitate în zona de reparaţii, însă din datele transmise de asigurători se constată că tarifele practicate de reprezentanţe se situează, de fapt, în jurul mediei, susţine UNSAR.

"Astfel de diferenţe în ceea ce priveşte despăgubirea medie plătită către diferitele tipuri de service nu sunt în favoarea şoferilor, în condiţiile în care toate unităţile reparatoare funcţionează îndeplinind aceleaşi cerinţe legale", se subliniază în comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri Auto » Ce sume plătesc asiguratorii RCA în funcţie de locul unde repari maşina. 8 din 10 români vor să ştie valoarea despăgubirilor