Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Autostrada Zero, soluția pentru a scăpa de coșmarul de pe centura Capitalei: Când se vor încheia lucrările

Şoferii care circulă zilnic pe centura Capitalei ar putea scăpa de coşmarul traficului bară la bară abia în 2024. Colacul de salvare: Autostrada Zero. Cu puţin noroc, atunci se vor încheia lucrările pe inelul de sud, aflat în cel mai avansat stadiu. În scenariul cel mai optimist, vom circula pe întreaga şosea de viteză abia în 2025. 

de Greta Neagu

la 28.08.2022 , 21:12

În cel mult doi ani, ar trebui să putem circula pe toţi cei 52 de kilometri de pe partea de sud ai Autostrăzii Zero; autostradă care va înconjura actuala centură. 

Greta Neagu, reporter Observator: Suntem pe lotul unu din partea de sud a Autostrăzii A0, între Glina şi Vidra. Aici, pe cei aproape 17 kilometri stadiul lucrărilor a ajuns la 50%. Până acum s-au realizat o parte dintre piloni şi se lucrează la alte elemente din structura pasajului. 

Inelul de sud va fi alternativa pentru a ocoli Capitala de la Autostrada A1 la Autostrada A2

Vezi și

Greta Neagu, reporter Observator: Pe lotul doi al inelului de sud s-a lucrat cel mai bine până acum. Între Vidra şi Bragadiru stadiul fizic al lucrărilor a depăşit 63% şi, cel mai probabil, această porţiune va fi gata chiar în 2023.

Pe acelaşi subiect

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura: Lotul 3, din păcate, trenează foarte mult. Acolo au fost şi nişte probleme birocratice. Dar, din păcate, antreprenorul nu se mobilizează. 

Din cauza întârzierilor, antreprenorul a primit penalităţi din partea Companiei Naţionale de Infrastructură Rutieră şi, cel mai probabil, va primi şi un certificat negativ. Tronsonul trei ar putea fi gata abia în 2025. 

Tot atunci am putea vedea finalizaţi şi cei aproape 50 de kilometri de drum de mare viteză ai inelului de nord. Deocamdată se bate, însă, pasul pe loc. 

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat: Pe lotul 4, suntem în procedură de reavizare pe partea de mediu a lotului 4; cel mai probabil în toamnă, octombrie-noiembrie ar putea să înceapă lucrările.

Autostrada Zero, soluția pentru a ușura traficul de pe centura București

Autostrada Zero este cu atât mai aşteptată de şoferi cu cât acum traficul de pe actuala centură este un coşmar. La fel şi lucrările de modernizare fără sfârşit. 

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura: În momentul în care ai măcar semi-inelul de sud complet - adică ai, practic, ai conectat A1 şi A2, prin sud - 50 şi un pic de kilometri de autostradă- o să spui că ai rezolvat o bună parte din traficul de tranzit. 

Infrastructura rutieră din România s-ar putea "îmbogăți" în 2023 cu peste 120 de kilometri de autostradă și drum expres. 

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri Auto » Autostrada Zero, soluția pentru a scăpa de coșmarul de pe centura Capitalei: Când se vor încheia lucrările