"Amiabilă" pentru leziuni. Câţi bani primeşti după un accident auto, pentru o julitură - formula de calcul propusă de autorităţi
Dacă sunteţi implicaţi într-un accident de maşină este bine să ştiţi că o să puteţi cere despăgubiri pentru leziunile pe care le aveţi în urma incidentului. Mai exact, fiecare rană este asociată cu un anumit punctaj. De exemplu, pentru o julitură de 5 cm puteţi primi peste 3.000 de lei.
După 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia de Supraveghere Financiară au stabilit punctajele pentru fiecare tip de leziune suferită într-un accident rutier. Asta, doar în cazul în care victima doreşte o rezolvare amiabilă.
Cum se stabileşte valoarea despăgubirii în caz de accident
Valoarea despăgubirilor se va calcula în funcţie de doi parametri. Şi anume: gravitatea leziunii, respectiv valoarea salariului minim în România.
Astfel, autorităţile au stabilit o grilă în care îi este atribuit fiecărui tip de leziune sau traumatism un anumit coeficient. Acesta se va înmulţi cu dublul salariului minim pe economie şi astfel va rezulta valoarea despăgubirii.
Concret, în cazul unei julituri mai profunde, pe o suprafaţă de minimum 5 cm pătraţi, valoarea stabilită de autorităţi este de un punct, care se va înmulţi cu dublul salariului minim, adică 3.048 de lei.
În cazul unei fracturi craniene, care are un coeficient de 3 puncte, despăgubirea depăşeşte 9.000 de lei.
Atenţie însă această formulă se va aplica doar în cazul în care autorul accidentului, respectiv victima, fac o înţelegere amiabilă.
Constatarea amiabilă va putea fi făcută şi electronic
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat, miercuri, 25 mai 2022, un proiect de normă care aduce modificări substanțiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Cea mai importantă dintre acestea este cea potrivit căreia constatarea amiabilă se va face electronic.
Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare.
"Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiților, dar și al vinovaților din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat și electronic. Conform noilor reglementări, «în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.»", transmite ASF.
Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României. „Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către A.S.F.”, prevede actul normativ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰