Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Vaslui

Știri vaslui

Vaslui este judeţul care a dat ţării şi lumii întregi numeroase personalităţi, de la Constantin Tănase şi Nicolae Tonitza şi până la Alexandru Vlahuţă, Dimitrie Bagdasar şi Nicolae Malaxa sau Elena Farago. Sigur, este puţin probabil să citiţi despre aceste mari personalităţi pe Ştiri Vaslui, pentru că Ştiri Vaslui îşi propune să abordeze mai ales subiectele prezentului şi cele ale viitorului.

Aşa că, de pe Ştiri Vaslui aţi putea afla detalii despre evenimentele momentului, dar şi despre modul în care autorităţile, de exemplu, se pregătesc pentru viitor. Şi când spunem asta ne gândim inclusiv la modul în care autorităţile caută să atragă investiţii străine, să efectueze investiţii în infrastructură sau, de ce nu, să dezvolte infrastructura sportivă a judeţului, pentru că Vaslui merită să fie reprezentată la cât mai multe sporturi individuale şi de echipă.

Ştiri Vaslui azi

Dacă ne referim strict la municipiul Vaslui, atunci trebuie să vă gândiţi că municipiul Vaslui înseamnă inclusiv o serie întreagă de festivaluri, de la cel medieval şi până la cele de dans, muzică şi gimnastică, festivaluri despre care puteţi afla detalii accesând Ştiri Vaslui.

Şi dacă cu acestea nu v-am convins, atunci vă atragem atenţia şi asupra faptului că Vaslui înseamnă şi câteva dintre cele mai bune vinuri făcute în România. Astfel că aveţi ocazia să accesaţi Ştiri Vaslui stând la una dintre terasele din zona de centru a municipiului şi savurând un pahar de vin bun sau chiar puteţi accesa Ştiri Vaslui în momentul în care efectuaţi o vizită la una dintre renumitele podgorii şi crame din judeţul Vaslui.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Iasi, știri Galati, știri Bacau, știri Neamt, știri Suceava.

Află mai multe
Cine poate primi 250 de lei pe cardurile de alimente
Ştiri economice

Vasluienii se plâng că au rămas fără bani pe cardurile de alimente, după ce au câştigat la păcănele

Mai mulţi pensionari au reclamat în ultima perioadă la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vaslui şi la Agenţia Judeţeană...

ieri la 17:20
Procesul lui Dumitru Buzatu se reia de la zero. Unul dintre judecători a intrat în concediu medical
Justiţie

Procesul lui Dumitru Buzatu se reia de la zero, au decis magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi. Fostul preşedinte al...

ieri la 17:00
Risc major de viituri. Hidrologii au emis un nou cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Iaşi, Galaţi şi Vaslui
Vremea

Hidrologii au instituit o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru afluenţi ai râurilor Bârlad, Siret şi Prut...

ieri la 12:47
Reuters - Potopul a lăsat o urmă de distrugere din România până în Polonia. Cel puţin 22 de persoane ucise
Ştiri externe

Voluntarii şi lucrătorii din domeniul situaţiilor de urgenţă s-au grăbit să securizeze malurile râurilor din oraşul...

ieri la 10:00
Gafă uriaşă a BBC: România, încurcată cu Bulgaria pe harta ravagiilor făcute de ciclonul Boris. "E ok, a fost înainte în perioada Daciei"

Gafă de proporţii făcută de jurnaliştii britanici.

pe 17.09.2024 la 13:37
Motivul pentru care a fost instituită starea de alertă în Galaţi şi Vaslui: forţe ale MAI şi ISU, dislocate în zonele afectate
Evenimente

E mobilizare generală pentru oamenii din zonele lovite de potop . Drumul Național 25 rămâne închis din cauza...

pe 17.09.2024 la 13:31
1.000 de pompieri din ţară, trimişi în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi, în urma inundaţiilor

Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost...

pe 17.09.2024 la 08:59
Dezastru după ciclonul Boris. Apele Române: Inundațiile din Galați, așa cum se văd o dată la peste 100 de ani. În Vaslui a plouat cât pentru un an întreg

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat...

pe 16.09.2024 la 20:55
Corespondență Observator de la Pechea, comuna acoperită de ape după ciclonul Boris. Oamenii așteaptă disperați ajutorul promis, care întârzie să apară

Oameni luaţi de ape care strigau după ajutor şi zeci de apeluri disperate la 112. Mii de localnici din comunele nimicite de...

pe 16.09.2024 la 19:50
inundații Galați 2024
Evenimente

Inundații în România: Se declară stare de alertă în Galați și Vaslui, anunță Ciolacu. Ajutor de până la 10.000 de lei pentru familiile afectate

Sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca MAI să declare starea de alertă în Galați și Vaslui, grav afectate...

pe 16.09.2024 la 15:41
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"

Bilanţul morţilor în inundaţiile din judeţul Galaţi a ajuns la şase. Trupul unui bărbat a fost descoperit astăzi...

pe 15.09.2024 la 19:32
Coşmar cu repetiţie pentru oamenii afectaţi de inundaţii: au auzit aceleaşi promisiuni în 2013 şi 2016. Autorităţile se scuză: "Dumnezeu a dat apa, n-ai ce să faci"

Inundaţii în Galaţi . Pentru mii de oameni, dezastrul este unul cu repetiţie. Locuitorii din zonele afectate sunt la a...

pe 15.09.2024 la 19:05
Alexandra, o tânără din Pechea, a rămas fără nimic în urma inundaţiilor. Ultimele alimente le-a făcut pachet şi le-a oferit jandarmilor veniţi s-o salveze

Inundaţii în Galaţi . Alexandra, o tânără din Pechea , o localitate grav afectată de inundațiile masive din...

pe 15.09.2024 la 17:10
Situaţie dramatică în Slobozia Conachi. În multe case este dezastru, nu se poate locui în ele, iar oamenii aşteapta ca acestea să se dărâme

Până vin banii de la stat, în mediul online, se strâng deja ajutoare şi se fac donaţii pentru sinistraţii...

pe 15.09.2024 la 14:51
Urmările inundaţiilor din Vaslui: o mie de oameni fără electricitate, pacienţi blocaţi în ambulanţe, locuinţe abandonate

Zeci de persoane, printre care şi copii, au fost evacuate din locuinţe în urma inundaţiilor produse în judeţ ,...

pe 15.09.2024 la 08:46
Inundaţii în Vaslui. Doi copii suprinşi de puhoaie pe stradă s-au refugiat pe un stâlp de înaltă tensiune: "Uitaţi cum stau"

Prăpăd este şi în judeţul Vaslui. Apele s-au revărsat şi aici după o ploaie torenţială care a adus 120 de litri...

pe 14.09.2024 la 19:52
Salvatorii încă nu au scos toţi localnicii din Slobozia Conachi, cea mai afectată localitate din Galaţi: peste 5.500 de gospodării lovite de ape

Coşmarul a început înainte de 4 dimineaţa , când cei mai mulţi oameni dormeau şi nu au realizat ce li se...

pe 14.09.2024 la 19:24
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri

Ciclonul Boris a lovit cumplit de puternic România şi a făcut primele victime după ce a provocat inundaţii istorice ....

pe 14.09.2024 la 19:03
MApN anunţă că peste o sută de militari sunt pregătiţi să intervină în zonele calamitate. Tîlvăr: "Lanţul de decizie e mult mai scurt"

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, anunţă că peste o sută de militari sunt pregătiţi să intervină pentru...

pe 14.09.2024 la 17:33
Primarul comunei Slobozia Conachi, unde 700 de locuinţe au fost afectate de inundaţii: "Eu, ce a depins pentru localitate la mine, mi-am făcut datoria"
Ştiri sociale

Inundaţiile, care lovesc judeţul Galaţi pentru a treia oară în ultimii 17 ani, au afectat aproximativ 80% din...

pe 14.09.2024 la 16:27
Inundaţii în Galaţi. Ciolacu: "Prioritatea e salvarea de vieţi omeneşti". Ce măsuri a anunţat pentru sinistraţi

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că prioritatea autorităţilor, în contextul inundaţiilor care afectează mai multe...

pe 14.09.2024 la 15:56
Inundaţiile au făcut prăpăd în Vaslui. Trei oameni daţi dispăruţi, găsiţi în viaţă de pompieri. O comună, complet izolată de puhoaie

Cele mai mari cantităţi de apă au căzut însă în judeţul Vaslui. Şi aici e prăpăd iar pericolul nu a...

pe 14.09.2024 la 15:04
Moldova, sub ape. Peste 5.000 de gospodării afectate de inundaţii şi 252 de persoane evacuate, în Galaţi. 40 de persoane evacuate în Vaslui şi mai multe locuinţe afectate

Peste 5.000 de gospodării din 12 localităţi din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii, 252 de persoane fiind...

pe 14.09.2024 la 14:32
ANM a emis cod roşu de ploi torenţiale şi pentru Iaşi. Alerta de vreme extremă, prelungită în Vaslui până la ora 14.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă avertizări nowcasting cod roşu de vreme instabilă, ce vizează...

pe 14.09.2024 la 13:09
Două fete de 14 şi 15 ani, dispărute dintr-un centru de plasament, găsite drogate şi violate într-un apartament din Vaslui. Un vecin sunase la 112, deranjat de zgomote

Un vecin deranjat de zgomote a salvat, fără să vrea, două copile de 14 şi 15 de la abuzurile repetate ale unui bărbat....

pe 13.09.2024 la 13:45
Doi poliţişti din Vaslui, cercetați după ce au făcut accident, în afara serviciului. Agentul de la volan era băut

Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui sunt cercetaţi disciplinar după ce autoturismul...

pe 10.09.2024 la 11:57
Cea mai frumoasă lecţie de iubire şi fidelitate. De când i-a murit stăpânul, Lăbuş îl plânge la cimitir sau în curtea casei în care a locuit

E slab mort, nemâncat de zile întregi, însă ochii rotunzi, mari şi blânzi îi spun povestea care l-a...

pe 06.09.2024 la 10:13
"Ardea flacără mare". Un bărbat de 77 de ani a ars de viu, după ce a căzut în jar. Vasluianul tocmai terminase de făcut ţuica

Tragedie într-o comună din Vaslui. Un bărbat de 77 de ani a murit ars de viu, în propria gospodărie, după ce s-a...

pe 06.09.2024 la 07:43
Descoperire sinistră pe şantierul viitorului spital din Vaslui. Arheologii au dat de 260 de schelete umane în timpul săpăturilor

Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în ultimele patru luni cu ocazia descărcării arheologice a zonei unde...

pe 02.09.2024 la 14:26
"A dat drumul la boxă ca să nu audă vecinii". Florentina a plătit cu viaţa iubirea extremă pentru propriul său călău. Femeia a fost arsă de vie în casă

O tânără de 29 de ani din Vaslui a fost ucisă cu sânge rece chiar de concubinul ei , în faţa copilului de 10...

pe 31.08.2024 la 08:12
I-a dat foc sub ochii copilului lor, apoi a spus că totul a fost un accident. Răsturnare de situație în cazul morții femeii din Vaslui. Florentina a ars ca o torță

Avea doar 14 ani când a fugit de acasă și s-a cuplat cu Mitică. Credea că este bărbatul vieții ei pentru că o...

pe 30.08.2024 la 14:20
Accident grav în Vaslui. Un copil de un an şi alte trei persoane au ajuns la spital, după ce o maşină s-a răsturnat

Patru persoane, între care un copil de un an, au fost rănite, joi după-amiază, după ce autoturismul în care se...

pe 29.08.2024 la 21:27
O femeie din Vaslui a luat foc în timp ce tăia lemne cu o drujbă. Tânăra, în stare gravă la spital

O femeie din localitatea vasluiană Simila a fost transportată, duminică seara, în stare gravă la Spitalul Municipal de...

pe 26.08.2024 la 11:42
Un vasluian a plecat în vacanţă în afara ţării, cu brăţara de monitorizare la picior. Poliţiştii îl aşteaptă acum să se întoarcă în ţară ca să-l amendeze

Un vasluian a plecat în vacanţă, în afara ţării, având la picior brăţara de monitorizare. Bărbatul din...

pe 21.08.2024 la 11:57
Găsit carbonizat, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări, în Bârlad

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 65 de ani din municipiul Bârlad! Acesta a murit carbonizat după ce locuinţa...

pe 21.08.2024 la 08:52
Un adolescent de 15 ani, găsit spânzurat în curtea casei în stare de putrefacţie, în Vaslui. Părinţii au tot băut în această perioadă şi nu l-au căutat

Timp de mai multe zile, a stat spânzurat în curtea casei părinteşti din localitatea vasluiană Bogdăneşti, fără...

pe 19.08.2024 la 10:32
Un adolescent s-a aruncat dintr-o maşină care se răsturna, iar şoferul a rămas blocat sub caroserie. Cascadorie pe o şosea din Vaslui

Un accident spectaculos a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în judeţul Vaslui, unde un...

pe 18.08.2024 la 07:24
Un electrician de 24 de ani a murit curentat, în timp ce remedia un deranjament, în Vaslui. Medicii nu l-au putut salva

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, angajat ca electrician, a murit electrocutat, duminică după amiază. Primele date...

pe 04.08.2024 la 17:48
O banală vizită la cumpărături l-a trimis direct la Urgenţe. Nicolae, găsit de SMURD într-o baltă de sânge: "Nici nu ştiam ce m-a lovit"

Un tânăr de 32 de ani din Vaslui a avut parte de o experienţă traumatizantă când a venit în Iaşi pentru a...

pe 04.08.2024 la 15:00
Un craniu uman a fost adus de câinii vagabonzi în apropierea unor case din Vaslui. Poliţia a căutat ore întregi restul rămăşiţelor

Descoperire macabră pe o stradă din Vaslui. Un craniu uman a fost adus de câini aproape de casele oamenilor.

pe 23.07.2024 la 08:31
Bărbat de 41 de ani, rănit grav după ce şi-a prins mâna într-un utilaj pentru formarea baloţilor, în Vaslui

Un bărbat de 41 de ani din judeţul Vaslui a fost rănit, luni, după ce şi-a prins mâna într-un utilaj pentru...

pe 22.07.2024 la 21:40
Răsturnare de situaţie în cazul lui Zoro, criminalul din Vaslui. Poliţia ar fi găsit rămăşiţe umane de la o a treia victimă

Ancheta crimei din Pungeşti ar putea scoate la iveală şi alte orori. Poliţiştii cercetează informaţia potrivit căreia...

pe 19.07.2024 la 13:31
Cine este femeia ucisă acum un an de Zoro şi iubita lui şi abandonată într-o pădure, în Vaslui. Ce legătură avea Doiniţa cu criminalii

La doar patru zile de la descoperirea cadavrului din valiză , în satul vasluian Pungeşti, anchetatorii au dat de cadavrul...

pe 19.07.2024 la 08:04
Cadavrul unei femei dispărute anul trecut, găsit în aceeaşi localitate unde în urmă cu patru zile a fost descoperit mortul din valiză. Zoro şi iubita lui, suspecţi

La doar patru zile de la descoperirea cadavrului din valiză, în satul vasluian Pungeşti, anchetatorii au dat de cadavrul...

pe 18.07.2024 la 22:32
Misterul cadavrului din geamantan, din Vaslui, a fost dezlegat. Suspectul principal a declarat că a ucis victima după ce l-ar fi prins cu iubita lui

Misterul cadavrului găsit într-o valiză , sub pod, într-un sat din Vaslui, a fost dezlegat. Un triunghi amoros a...

pe 17.07.2024 la 19:35
"Am zis că e un câine mort. Vino că miroase urât rău, e om". Suspecții crimei din Vaslui au fost prinși. Un martor a găsit cadavrul îndesat în valiză

Suspecţii principali în cazul crimei înfiorătoare din Vaslui au fost prinşi la Braşov. Este vorba de un bărbat...

pe 17.07.2024 la 08:10
Doi suspecţi, recidivişti, în cazul cadavrului găsit într-un geamantan. Poliţiştii au mers pe urmele lăsate de troller

Crimă înfiorătoare în judeţul Vaslui. Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un geamantan abandonat sub...

pe 16.07.2024 la 19:50
Cadavrul din valiză, găsit în Vaslui: imagini-cheie surprinse pe camere. Ce se ştie despre bărbatul ucis

Descoperire macabră într-un geamantan abandonat de câteva zile la marginea unui sat din Vaslui. În interiorul...

pe 16.07.2024 la 13:15
"Am văzut genunchii îngrămădiţi acolo". Cadavrul unui bărbat, găsit într-o valiză abandonată de câteva zile pe marginea drumului, în Vaslui

Moarte învăluită în mister, într-un sat din Vaslui. Cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ...

pe 16.07.2024 la 07:38
Muncitori îngropaţi sub cereale, la o fermă din Vaslui. Unul dintre ei a murit strangulat, în timp ce încerca să-l salveze pe celălalt

Accident de muncă tragic în comuna vasluiană Banca! Un bărbat de 61 a murit, iar altul de 59 de ani a ajuns la spital...

pe 09.07.2024 la 09:07
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri