Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Mures

Știri mures

Deşi nu pare, la prima vedere, judeţul Mureş este plin cu localităţi atrăgătoare, de la municipiul Târgu Mureş şi până la Sighişoara, Saschiz, Criş sau staţiunea Sovata. Iar de pe Ştiri Mureş puteţi afla tot felul de informaţii interesante despre evenimentele de anvergură petrecute în aceste localităţi, precum Festivalul Sighişoara Medievală, Festivalul Dovleacului, de la Sovata, sau Festivalul Rabarbărului, de la Saschiz.

Ştiri Mureş oferă inclusiv informaţii de ultimă oră despre eventualele evenimente petrecute în municipiul Târgu Mureş, localitate cu peste 100.000 de locuitori şi care este renumită, printre altele, pentru Grădina Zoologică, Biserica Buna Vestire sau Palatul Culturii.

Ştiri Mureş azi

Judeţul Mureş, situat în Transilvania, are o istorie aparte. Însă, Ştiri Mureş îşi îndreaptă mai puţin atenţia spre trecut şi încearcă să reliefeze prezentul, scoţănd în evidenţă inclusiv detalii despre evenimentele care ar urma să aibă loc în viitor în acest judeţ. Pentru că Ştiri Mureş îşi propune să fie o sursă de încredere, în ceea ce priveşte prezentarea ştirilor, pentru toţi cei care locuiesc în judeţul Mureş sau au drum spre judeţul respectiv.

Din punct de vedere culinar, judeţul Mureş înseamnă şi Sighişoara Food Festival sau Street Food Târgu Mureş, evenimente unde doritorii pot degusta din numeroasele bucate produse la nivel local şi pot accesa Ştiri Mureş pentru a afla ce se întâmplă sau ce mai urmează să aibă loc în zona în care se află.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Sibiu, știri Alba, știri Brasov, știri Suceava, știri Salaj.

Află mai multe
Cum se apără poliţiştii acuzaţi că ar fi snopit în bătaie un adolescent, în Mureş. Băiatul susţine că l-ar fi urmărit şi l-ar fi lovit fără motiv
Evenimente

Este anchetă în Mureş după ce doi poliţiști ar fi snopit în bătaie un adolescent de 17 ani. Minorul, care a...

ieri la 13:30
Doi poliţiști din Mureş, acuzaţi că au bătut un adolescent de 17 ani. Mărturia mamei băiatului
Evenimente

Doi poliţiști din Mureş, acuzaţi că au bătut un adolescent de 17 ani. Mărturia mamei băiatului: "Au zis că s-a lovit la cap şi halucinează"

Doi agenţi de poliţie de la IPJ Mureş sunt acuzaţi că ar fi bătut un adolescent pe stradă, Biroul Control Intern...

pe 17.09.2024 la 21:05
El este șoferul mort într-un cumplit accident pe autostrada A3, în Mureș. În urmă cu 10 ani, Mishu a mai avut un accident grav care l-a trimis în comă la spital

Așa a fost să fie! La doar 34 de ani, Mishu a sfârșit , vineri dimineață, într-un cumplit accident pe autostrada...

pe 13.09.2024 la 16:19
Copilul de 4 ani răpit în Mureş a scăpat din mâinile tatălui care ameninţa că-l va ucide. Cum a fost convins bărbatul să-şi cruţe fiul

Un bărbat din județul Mureș și-a răpit propriul copil și a amenințat că îl va ucide. Incidentul a ținut...

pe 09.09.2024 la 10:55
Vânător român, faţă în faţă cu un mistreţ furios. Povestea care dă fiori, o lecţie de viaţă "predată" în Mureş

Poveştile vânătorilor ar putea umple volume întregi de cărţi, dar puțini cunosc adevăratele pericole la care se...

pe 08.09.2024 la 08:50
Cel mai căutat produs bio, la târgul din Ibăneşti. Producători din 13 ţări au adus aici preparate tradiţionale, certificate

Produsele BIO sunt vedete în acest weekend în comuna Ibăneşti din judeţul Mureş. A început a doua ediţie a...

pe 07.09.2024 la 11:25
Noi detalii în cazul mamei cu chip de monstru din Mureş, filmată cum îşi bate fiica bolnavă. Una dintre surorile fetei, violată de concubinul femeii

Apar detalii şocante în cazul individei din judeţul Mureş, care şi-a bătut cu bestialitate fiica de 22 ani grav...

pe 06.09.2024 la 08:50
Investiție de 140 de milioane de euro într-o fabrică nouă la Târnăveni. Compania va angaja peste 100 de persoane
Ştiri economice

Knauf Insulation, producător de pe piaţa materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, anunţă finalizarea construcţiei...

pe 04.09.2024 la 14:32
Cum a transformat Călin şurile săseşti din Archita, unice în ţară, în spaţii de cazare. "M-am gândit la un concept"
Travel

Şurile gospodăriilor săseşti din satul Archita, judeţul Mureş, construite între secolele 17-18, prind viaţă în...

pe 03.09.2024 la 08:27
Accident cu cinci maşini pe DN 13, în Mureş. Două persoane au fost rănite

O femeie şi un copil au fost răniţi în urma unui acci dent în care au fost implicate cinci vehicule produs luni, pe...

pe 02.09.2024 la 10:23
Un colţ de Rai din România va prinde iar viaţă: fiecare casă va primi 60.000 de euro prin PNRR, pentru restaurare

În judeţul Mureş, un colţ de poveste prinde viaţă! Douăzeci de case, din două aşezări pitoreşti peste care timpul...

pe 24.08.2024 la 15:50
Un bătrân a semănat teroare într-o comună din Mureş. S-a potolit abia când mascaţii au deschis focul

Scandal, ameninţări şi focuri de armă! Nu vorbim despre un nou film de acţiune, ci despre ce s-a întâmplat seara...

pe 23.08.2024 la 10:48
Accident de groază pe un drum naţional din Mureş. Trei persoane, în stare gravă la spital, după o depăşire periculoasă

Accident cumplit pe un drum naţional din judeţul Mureş. Trei persoane au ajuns la spital în stare gravă, iar o alta a...

pe 09.08.2024 la 08:21
Cioban din Mureş, la un pas să moară sfâşiat de urs. Bărbatul a fost salvat în ultimele momente de câinii săi, care au alungat bestia

La o lună distanţă de la tragedia din munţii Bucegi, urşii fac noi victime. Un cioban de 47 de ani care lucra la o...

pe 08.08.2024 la 08:26
Cioban atacat de urs, în judeţul Mureş. Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD

Un cioban din judeţul Mureş a fost atacat de un urs, în zona localităţii Dumbrava. Bărbatul, care a fost rănit la...

pe 07.08.2024 la 10:18
A plonjat cu mașina direct în râu după ce a pierdut controlul volanului într-o curbă. Trei persoane, la un pas de tragedie

Trei persoane au fost la un pas de tragedie, după ce şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul volanului...

pe 07.08.2024 la 07:55
Biserică scufundată de comunişti, reconstruită pe un lac din Mureş. Lăcaşul, simbol al sufletelor înghiţite de ape în 1989

O biserică romano-catolică a fost reconstruită, după ce a în ultimii ani a fost lăsată în paragină. Lăcaşul de...

pe 05.08.2024 la 08:00
Pădurar din Mureş, la un pas de moarte după ce a căzut cu ATV-ul într-o râpă. Plecase să verifice fondul de vânătoare

Un pădurar din Mureş a fost la un pas de moarte, după ce a mers cu ATV-ul să verifice fondul de...

pe 03.08.2024 la 11:45
A fost confirmat al doilea caz de infectare cu virusul West Nile. Bărbat din Mureș, internat cu encefalită virală acută
Sănătate

Un caz de encefalită virală acută cu virusul West Nile a fost confirmat în Mureş, fiind al doilea caz înregistrat...

pe 02.08.2024 la 15:15
Un cioban din Mureș, prins în pat cu o fetiță de 12 ani. Mama copilei a sunat la poliţie, după ce micuţa a plecat de acasă şi nu s-a mai întors

Caz şocant în judeţul Mureş! O copilă de doar 12 ani a fost abuzată sexual, în repetate rânduri, de un...

pe 30.07.2024 la 10:24
"O să ne caute, ştie unde locuim". Cristina şi-a întâlnit călăul la tribunal. Notarul cuțitar din Târnăveni a obținut amânarea procesului

A fost înjunghiată şi lasată să moară de fostul iubit , un notar cunoscut din Târnăveni, însă Claudia...

pe 25.07.2024 la 08:20
Soţ şi soţie, morţi într-un Logan zdrobit de TIR pe contrasens. Imagini de groază surprinse pe DN15, în Mureş

Tragedie pe DN 15, în localitatea Stânceni, din județul Mureș, unde două persoane, soţ şi soţie, şi-au...

pe 24.07.2024 la 09:20
Impact mortal pe DN 15, în Mureş: doi oameni şi-au pierdut viaţa, încarceraţi, după ce o maşină şi un camion s-au izbit cu putere

Două persoane au murit, marţi, pe DN 15, în judeţul Mureş, în urma impactului dintre un camion şi o maşină....

pe 23.07.2024 la 17:55
Turmă de mistreţi, lovită de mai multe ori de o maşină. Şoferul, reţinut pentru braconaj 

Un bărbat de 36 de ani din localitatea Crăciuneşti, judeţul Mureş, a fost reţinut 24 de ore pentru braconaj, după ce...

pe 23.07.2024 la 08:10
Un bărbat de 36 de ani a intrat cu mașina într-o turmă de porci mistreți, ucigând 7. A fost reţinut pentru braconaj

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore pentru braconaj după ce a lovit cu maşina o turmă de porci mistreţi, ucigând...

pe 21.07.2024 la 15:24
Momentul în care o femeie este spulberată de un camion pe o trecere din Reghin. O cameră a surprins impactul mortal

Accident cumplit surprins pe camere în Reghin, judeţul Mureş. O femeie a fost spulberată pe o trecere de pietoni de un...

pe 17.07.2024 la 15:47
Explozie fără victime urmată de o dispariţie suspectă, în Mureş. Bărbatul care a anunţat la 112 că sunt oameni sub dărâmături e de negăsit

Explozie urmată de fugă! Aşa a reacţionat un bărbat care a alertat autorităţile, după ce, în locuinţa sa, a...

pe 17.07.2024 la 14:15
O maşină oprită la barieră a pornit brusc, chiar în faţa trenului. Şoferul a scăpat cu viaţă ca prin minune

Inconştienţă soră cu moartea la o trecere peste cale ferată din Mureş. O maşină a fost lovită de tren după ce şoferul a...

pe 16.07.2024 la 14:25
Dragoş Balauru
Evenimente

Dragoş Balauru, portarul care s-a lăudat că îi place să calce pisici cu maşina, a fost dat afară de la Unirea Ungheni. IPJ Mureş face verificări

Portarul Dragoş Balauru a fost dat afară de la echipa de ligă secundă Unirea Ungheni, după ce afirmat, într-o postare pe...

pe 16.07.2024 la 12:05
O balotieră a secerat braţul unui băiat de 17 ani, pe un câmp din Mureş. Utilajul a pornit brusc, în timp ce adolescentul încerca să-l repare

Accident cumplit pe un câmp din localitatea mureşeană Moruț. Un adolsecent de 17 ani a ajuns la spital în stare...

pe 11.07.2024 la 11:13
Patru muncitori care lucrau pe platforma combinatului Azomureş s-ar fi intoxicat cu amoniac

Patru persoane care lucrau pe un acoperiş în incinta combinatului Azomureş au fost transportate, marţi, la UPU SMURD...

pe 09.07.2024 la 17:25
Târg dedicat fructelor, atracţie în Mureş. Turiştii nu s-au zgârcit la bani: "O dată mâncăm cireşe"

Dulci, gustoase şi pe alese! Cireşele, căci despre ele vorbim, au fost la mare căutare la târgul dedicat lor din comuna...

pe 08.07.2024 la 09:00
Un urs terorizează de câteva zile Grădina Zoologică din Târgu Mureș. La ultima "vizită", sălbăticiunea a sfâşiat o căprioară

Un urs la zoo am văzut cu toţii. Dar un urs... liber care să vină de bunăvoie la grădina zoologică este ceva mai puţin...

pe 05.07.2024 la 09:09
Un tată îşi caută fetiţa de 12 ani, dispărută în Mureş. Copila a plecat de acasă acum 4 zile şi nu s-a mai întors

Carmen Ursu, o fetiță de 12 ani din Chirileu, județul Mureș, a dispărut de acasă în urmă cu patru...

pe 04.07.2024 la 12:45
Poliţist condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. Cerea mii de euro şoferilor prinşi băuţi pentru a le recupera mai repede permisul

Un poliţist din Reghin a fost condamnat definitiv la cinci de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi...

pe 03.07.2024 la 14:05
Abandonaţi de mama lor speriată, trei ursuleţi s-au urcat într-un cireş şi au început să plângă după ea, în Mureş. Doi dintre ei au fost salvaţi

Momente dureroase pentru trei ursuleţi. Animăluţele au ieşit la plimbare împreună cu mama lor, prin localitatea Hodac...

pe 02.07.2024 la 16:41
Ordin de protecţie, respins de instanţă pentru că bătăile erau "doar" ocazionale. Femeia a sfârşit omorâtă de soţ

Încă o crimă îngrozitoare arată o realitate crudă: victimele violenţei domestice mor ignorate de autorităţi. O...

pe 28.06.2024 la 19:25
O femeie din Mureş care ceruse ordin de protecție și a fost refuzată de instanță, ucisă de soț 4 luni mai târziu

Caz terifiant în judeţul Mureş. O femeie a fost ucisă de soţul ei, la patru luni de când o instanţă de judecată...

pe 27.06.2024 la 13:33
Accident cu cinci victime pe o șosea din Mureș. Printre cei răniți sunt și doi copii. Unul dintre ei are doar o săptămână, celălalt 2 ani

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi, marţi seară, într-un accident rutier produs în judeţul Mureş, potrivit...

pe 25.06.2024 la 22:10
Momentul în care tânăra din Mureş care a căzut de la etaj este salvată. Iubitul ei a fost arestat pentru tentativă de omor

Un caz tulburător a avut loc la Târgu Mureş. O tânără de 26 de ani a căzut în gol , de la mansarda unui...

pe 25.06.2024 la 13:50
Locul din România unde soţii negociază udatul nevestelor, în a doua zi de Rusalii. Tradiţia dăinuie de peste 150 de ani

Tradiţiile de Rusalii au continuat şi ieri în unele zone ale ţării. Într-o comună din judeţul Mureş a avut loc...

pe 25.06.2024 la 10:40
"Strigăte, urlete. Nu sare nimeni de plăcere". Filmul incidentului șocant din Târgu Mureş. Tânăra de 26 de ani s-a aruncat în gol pe jumătate dezbrăcată

Anchetă cu multe semne de întrebare la Târgu Mureş. Poliţiştii încearcă să afle cum o tânără de 26...

pe 24.06.2024 la 21:00
O femeie din Mureş s-a aruncat de la etajul 6 ca să scape de iubitul cu care se certa. Bărbatul este cercetat pentru tentativă de crimă

Incident dramatic în noaptea de duminică spre luni. În timpul unui scandal cu iubitul său, o femeie s-a aruncat de la...

pe 24.06.2024 la 14:45
Bărbat de 55 de ani, ucis de un taur pe un câmp din Mureş

Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. Polițiștii bănuiesc că el a...

pe 20.06.2024 la 11:51
Carambol cu 3 mașini pe o șosea din Mureș. Șapte oameni au fost răniți în accidentul cumplit
Sport

Șapte oameni au fost răniți într-un accident grav petrecut pe o şosea din Mureş. Trei mașini au fost implicate în...

pe 17.06.2024 la 17:34
Camioneta unor drumari, izbită în plin de un TIR, care apoi s-a răsturnat în afara şoselei. Accident grav pe autostrada A3, în Mureş

O autoutilitară a drumarilor care curăţau gunoiul din şanţ a fost lovită, luni, de un camion pe Autostrada A3, în...

pe 17.06.2024 la 11:57
Metoda inedită de promovare a castelelor din Valea Mureşului. Turiştii au avut parte şi de gustări ca la mama acasă

Aventură culturală, presărată cu multă distracţie şi mişcare pe două roţi. Turul Ciclist al Castelelor din Valea...

pe 17.06.2024 la 07:57
Georgiana, eleva din Mureş care a terminat cele opt clase gimnaziale cu 10 pe linie. "Mi-am propus ca acest ideal să se transforme într-o ambiţie"
Educaţie

O elevă de la o şcoală gimnazială din Reghin, judeţul Mureş, a terminat clasa a opta fără să fi primit vreodată o altă...

pe 15.06.2024 la 10:26
Cadavru găsit în râul Mureş, lângă podul Traian din Arad

Cadavrul unui bărbat a fost scos, vineri, din râul Mureş, de către pompierii din Arad, fiind predat poliţiştilor care au...

pe 14.06.2024 la 18:22
Rezultate alegeri locale 2024
Alegeri locale 2024

Rezultate alegeri locale. Cele două localităţi unde oamenii ies la vot iar, pe 23 iunie. Primii doi candidaţi s-au clasat la egalitate

Rezultate alegeri locale 2024 . Oficialii Biroului Electoral Central au anunţat, miercuri seară, că, în 23 iunie, va avea...

pe 12.06.2024 la 20:53
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri