Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Donald Trump

Știri donald trump

A trecut prin multe în ultimii ani, dar nu cedează. La aproape 78 de ani, Donald Trump visează la un nou mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, iar accesând Ştiri Donald Trump puteţi urmări, pas cu pas, modul în care evoluează planul lui Donald Trump de a stăpâni din nou lumea. Pentru că un nou mandat ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii i-ar conferi posibilitatea de a conduce una dintre cele mai puternice economii ale Planetei, dar şi una dintre cele mai puternice armate.

Accesând Ştiri Donald Trump puteţi urmări modul în care se derulează evenimentele care au legătură cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Specialiştii dau ca aproape sigură o nouă confruntare între Donald Trump şi Joe Biden pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii au loc pe 5 noiembrie 2024, dar noul preşedinte ar urma să fie instalat oficial abia pe 20 ianuarie 2025.

Au apărut numeroase zvonuri în legătură cu evenimentele care s-ar putea produce în intervalul respectiv, de aproximativ două luni şi jumătate, mai ales dacă Joe Biden nu-şi păstrează funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi trebuie să predea ştafeta. Cert este că, până atunci, vă ţinem la curent cu cele mai noi ştiri despre Donald Trump, dar şi cu cele mai noi ştiri despre ceilalţi candidaţi sau despre toate evenimentele care au legătură directă cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.

Cum însă Donald Trump este un personaj aparte, cu numeroşi discipoli în întreaga lume, este evident că se caută în mod constant informaţii Donald Trump, mai ales că afaceristul, reprezentant al Partidului Republican, a căutat în mod constant să se prezinte drept imaginea oamenilor de rând, în ciuda averii de miliarde de dolari, avere pe care a construit-o de-a lungul timpului graţie afacerilor avute în domenii dintre cele mai diverse.

Află mai multe
Analiză Microsoft: Rusia vizează campania prezidenţială a Kamalei Harris
Ştiri externe

Alegeri SUA 2024 . Gigantul tehnologic Microsoft a declarat marţi că agenţi din Rusia au vizat campania candidatei...

ieri la 09:30
Donald Trump nu trebuia să fie pe terenul de golf în ziua în care Ryan Wesley a încercat să-l omoare. Cum a acționat Secret Service

Bărbatul care a încercat să îl omoare pe Donald Trump  a stat 12 ore, la pândă, lângă...

pe 17.09.2024 la 20:48
fostul președinte al SUA Donald Trump
Ştiri externe

Donald Trump lansează platforma de criptomonede World Liberty Financial

Donald Trump , asociat cu fiii săi şi antreprenori, a lansat o nouă platformă de criptomonede care să concureze cu...

pe 17.09.2024 la 17:00
documentarul The Choice 2020: Trump vs. Bide
AntenaPLAY

Documentarul "The Choice 2020: Trump vs. Biden", disponibil acum în AntenaPLAY. Culisele alegerilor care bântuie SUA după 4 ani

În mijlocul pandemiei istorice de coronavirus, a problemelor economice și a șomajului în creștere, americanii au...

pe 17.09.2024 la 16:15
"Nimeni nici măcar nu încearcă să îi asasineze pe Biden sau Kamala". Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce Musk a pus acest mesaj pe X

A doua tentativă de asasinat la adresa lui Donald Trump a stârnit tot felul de reacţii şi comentarii în societatea...

pe 17.09.2024 la 09:32
Primele imagini cu arestarea atacatorului lui Trump. Suspectul ar fi stat ascuns 12 ore, dar nu a apucat să tragă niciun foc

Au apărut imaginile cu momentul în care atacatorul lui Donald Trump a fost arestat. Suspectul ar fi stat aproximativ 12...

pe 17.09.2024 la 08:11
Trump dezvăluie detalii despre recenta tentativă de asasinat. Cum s-a descurcat Secret Service şi ce spune despre atacator

Donald Trump a vorbit public pentru prima dată despre recenta tentativă de asasinat care a avut loc pe un teren de golf din...

pe 17.09.2024 la 07:24
Filmul ultimei tentative de asasinare a lui Donald Trump. Suspectul, ascuns în tufișuri, voia să-l ucidă cu un AK-47, pe terenul de golf

Donald Trump a scăpat dintr-o nouă tentativă de asasinat , a doua în două luni. Un american care l-a votat la ultimele...

pe 16.09.2024 la 21:46
Trump dă vina pe Biden și pe Kamala Harris pentru cea de a doua tentativă de asasinat
Ştiri externe

Trump dă vina pe Biden și pe Kamala Harris pentru cea de a doua tentativă de asasinat: "A crezut în retorica lor și a acționat în baza ei"

Fostul președinte Donald Trump a declarat luni că bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze în timp ce juca...

pe 16.09.2024 la 18:55
Bărbatul care a tras în apropierea lui Trump s-a oferit voluntar pentru Ucraina şi a vrut să recruteze afgani pentru a-i trimite pe front: "Kremlinul trebuie ars"

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut duminică în legătură cu posibila tentativă de asasinat...

pe 16.09.2024 la 08:52
De la Lincoln şi Roosevelt, la Kennedy şi Trump. Patru preşedinţi ai SUA au supravieţuit tentativelor de asasinat, alţi patru au fost ucişi

FBI investighează ceea ce a declarat a fi fost o nouă tentativă de asasinat asupra candidatului republican la preşedinţia...

pe 16.09.2024 la 07:55
FBI a arestat un suspect în cazul tentativei de asasinat asupra lui Trump: cine e bărbatul care a tras în apropierea fostului preşedinte

Donald Trump a devenit ţinta unei noi tentative de asasinat, a doua din ultimele două luni. Fostul preşedinte se afla în...

pe 16.09.2024 la 07:43
Reacţia Kamalei Harris, după ce Trump ar fi fost ţinta unei noi tentative de asasinat: "Violenţa nu are ce căuta în America"

Vicepreşedinta Kamala Harris a condamnat duminică "violenţa" în Statele Unite, după ce rivalul său la...

pe 16.09.2024 la 07:03
Joe Biden după ce Trump ar fi fost ţinta unei tentative de asasinat: "Sunt uşurat că fostul preşedinte este nevătămat"

Preşedintele american Joe Biden a notat, în social media, după ce Donald Trump ar fi fost ţinta unei tentative de...

pe 16.09.2024 la 06:57
Focuri de armă trase în preajma lui Donald Trump. Republicanul este în siguranţă, a anunţat echipa sa de campanie

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este în siguranţă în urma unor focuri de armă trase...

pe 15.09.2024 la 22:28
Donald Trump, mesaj tranşant la adresa lui Taylor Swift care o susţine pe Kamala Harris: "O urăsc"

Alegeri SUA 2024 . Fostul preşedinte Donald Trump a atacat-o duminică pe vedeta pop Taylor Swift, la mai puţin de o...

pe 15.09.2024 la 21:07
Donald Trump promite că va expulza haitienii din oraşul Springfield, migranţi pe care i-a acuzat că mănâncă pisici şi câini

Alegeri SUA 2024 . Donald Trump a promis vineri "expulzări în masă" în Springfield, un mic oraş din...

pe 14.09.2024 la 10:58
Omaha Nebraska
Ştiri externe

Orașul din Nebraska ce ar putea decide alegerile pentru Casa Albă. Democrații și republicanii se așteaptă la o luptă strânsă

Alegeri SUA 2024 .   Unde e Omaha? Majoritatea americanilor n-au fost niciodată acolo, iar mulţi nici măcar nu ştiu de...

pe 13.09.2024 la 07:37
Donald Trump Kamala Harris
Ştiri externe

Donald Trump refuză o a treia dezbatere cu rivala democrată Kamala Harris. Probleme mari în sondaje pentru republican

Alegeri SUA 2024 .   Kamala Harris îl întrece pe Donald Trump . Cel mai recent sondaj, care s-a...

pe 13.09.2024 la 07:12
De ce a câştigat Kamala Harris dezbaterea cu Donald Trump. "Momentul memorabil" în care i-a întins o capcană
Interviurile lui Marius Pancu

Democrata Kamala Harris a reuşit să-l surclaseze pe republicanul Donald Trump în dezbaterea din această...

pe 12.09.2024 la 15:53
Biden, cu o șapcă ''Trump 2024'' într-o unitate de pompieri din Pennsylvania. Echipa lui Trump: "Mulțumesc pentru sprijin, Joe!""
Ştiri externe

Biden, cu o șapcă ''Trump 2024'' într-o unitate de pompieri din Pennsylvania. Echipa lui Trump: "Mulțumesc pentru sprijin, Joe!"

Preşedintele Joe Biden a făcut miercuri un gest pe care mulţi nu şi l-ar fi imaginat niciodată: şi-a pus pe cap o şapcă...

pe 12.09.2024 la 07:17
Trump susține că dezbaterea cu Kamala a fost trucată și de ABC și o amenință pe Taylor Swift
Ştiri externe

Trump susține că dezbaterea cu Kamala Harris a fost trucată de ABC și o amenință pe Taylor Swift: "Va plăti prețul"

Alegeri SUA 2024 . Candidatul republican Donald Trump a declarat miercuri că  dezbaterea sa din ziua precedentă cu Kamala...

pe 11.09.2024 la 16:50
De unde au pornit memeurile virale cu migranții care le mănâncă americanilor pisicile și câinii
Ştiri externe

De unde au pornit memeurile virale cu migranții care le mănâncă americanilor pisicile și raţele iar Trump le salvează

Alegeri SUA 2024 . Platforma de socializare X a fost invadată, începând cu 9 septembrie, de memeuri ...

pe 11.09.2024 la 16:42
Marius Ghincea, cercetător la universitatea cu 22 de laureaţi Nobel, despre confruntarea Donald Trump - Kamala Harris şi strategiile celor doi

Kamala Harris şi Donald Trump, principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, şi-au măsurat...

pe 11.09.2024 la 15:59
Kremlinul, supărat că Donald Trump şi Kamala Harris au vorbit despre Putin în dezbaterea lor prezidenţială
Ştiri externe

Kremlinul, supărat că Donald Trump şi Kamala Harris au vorbit despre Putin în dezbaterea lor prezidenţială: "Chiar nu ne place"

Alegeri SUA 2024 . Kremlinul a declarat miercuri că este deranjat de modul în care numele lui Vladimir Putin a fost...

pe 11.09.2024 la 15:14
Reacția Kremlinului la dezbaterea dintre Trump și Kamala Harris

Moscova a încercat să minimalizeze importanța dezbaterii de peste ocean la care au participat Donald Trump și Kamala...

pe 11.09.2024 la 14:57
A apărut primul trailer pentru "The Apprentice", filmul biografic despre Donald Trump. Va fi lansat în cinematografe pe 11 octombrie
Entertainment

A apărut primul trailer pentru "The Apprentice", filmul biografic despre Donald Trump. Când va fi lansat în cinematografe

"The Apprentice", controversatul film biografic despre Donald Trump , care a fost prezentat în competiţia...

pe 11.09.2024 la 13:08
Kamala Harris, mult mai apreciată decât Donald Trump după confruntarea televizată - Sondaj
Ştiri externe

Kamala Harris, mult mai apreciată decât Donald Trump după dezbaterea televizată - Sondaj

Alegeri SUA 2024 . Un sondaj prezentat de televiziunea CNN arată că vicepreşedinta Statelor Unite, democrata Kamala...

pe 11.09.2024 la 13:06
Kamala Harris a câştigat dezbaterea cu Donald Trump, dar asta nu îi garantează victoria la alegeri. Analiză CNN

Alegeri SUA 2024 . Kamala Harris a dictat termenii confruntării cruciale cu Donald Trump, probabil singura dezbatere dintre cei...

pe 11.09.2024 la 11:32
Artista a făcut anunțul după dezbaterea cu Donald Trump. "Mi-am făcut documentarea şi am ales"
Ştiri externe

Taylor Swift va vota pentru Kamala Harris. Artista a făcut anunțul după dezbaterea cu Donald Trump. "Mi-am făcut documentarea şi am ales"

Alegeri SUA 2024. Cea mai populară artistă a momentului pe plan global, Taylor Swift, şi-a anunţat susţinerea pentru Kamala...

pe 11.09.2024 la 10:59
Dezbatere Harris - Trump. Republicanul a refuzat să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige războiul. Reacţia oponentei sale
Ştiri externe

Trump a refuzat să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige războiul împotriva Rusiei. Reacția Kamalei Harris

Alegeri SUA 2024 .   În timpul dezbaterii prezidenţiale de marţi, Donald Trump a refuzat să-şi exprime deschis...

pe 11.09.2024 la 10:45
Dezbaterea Harris - Trump. Vicepreşedinta SUA a dominat, în timp ce Trump a fost defensiv. Republicanul nu şi-a privit adversara în ochi decât pentru o secundă

Alegeri SUA 2024 .  Vicepreşedinta democrată Kamala Harris l-a pus pe republicanul Donald Trump în defensivă...

pe 11.09.2024 la 09:10
Kamala Harris a menţionat România în timpul confruntării cu Donald Trump. Ce a spus despre ţara noastră

Alegeri SUA 2024 .  Milioane de americani au urmărit prima dezbatere dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale...

pe 11.09.2024 la 08:32
Reacţia lui Joe Biden, după dezbaterea Harris - Trump: "Nu a fost nici măcar aproape. Nu ne întoarcem"

Alegeri SUA 2024 . Președintele american Joe Biden a declarat că simte că vicepreședintele Kamala Harris a...

pe 11.09.2024 la 08:30
Momente-cheie din timpul dezbaterii Kamala Harris - Donald Trump

Alegeri SUA 2024 .  Seară istorică în Statele Unite. Donald Trump şi Kamala Harris au participat la prima lor...

pe 11.09.2024 la 07:52
Dezbatere Harris - Trump. Republicanul s-a dedat la conspirații; vicepreşedinta SUA: Putin îl mânâncă pe Trump pe pâine. Cine a câştigat
Ştiri externe

Dezbatere Harris - Trump. Republicanul şi-a bazat discursul pe conspirații; vicepreşedinta SUA: Putin te-ar mânca pe pâine. Cine a câştigat

Alegeri SUA 2024 .  Kamala Harris şi Donald Trump şi-au făcut apariţia marţi seara la dezbaterea găzduită de ABC...

pe 11.09.2024 la 07:48
Prima dezbatere Donald Trump - Kamala Harris. Regulile anti-Trump ar putea ajunge să îl avantajeze în final

Alegeri SUA 2024 . Seară istorică în Statele Unite. Donald Trump şi Kamala Harris vor participa la prima lor dezbatere...

pe 10.09.2024 la 20:27
Moment cheie în alegerile din SUA 2024: Kamala Harris, faţă în faţă cu Donald Trump. Cum s-a pregătit democrata; atuurile candidatului republican

Alegeri SUA 2024 . Fostul preşedinte Donald Trump şi vicepreşedintele Kamala Harris se vor confrunta marţi seara în...

pe 10.09.2024 la 07:35
Kamala Harris va câştiga alegerile din noiembrie, arată metoda de calcul a unui istoric american

Alegeri SUA 2024 . Istoricul american Allan Lichtman susţine că, în baza metodei sale de "13 chei",...

pe 09.09.2024 la 17:41
donald trump
Ştiri externe

Trump s-a declarat "foarte ofensat" că Vladimir Putin ar susține-o pe Kamala Harris la alegerile din SUA

Alegeri SUA 2024 . Donald Trump s-a declarat "ofensat" de declarația lui Putin, potrivit căreia ar susține-o pe...

pe 09.09.2024 la 13:12
Kamala Harris - Donald Trump
Ştiri externe

Dezbatere Kamala Harris - Donald Trump, la postul american ABC. Ce arată sondajele înainte de confruntare

Alegeri SUA 2024 . Un nou sondaj de opinie, publicat cu mai puţin de 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate...

pe 09.09.2024 la 09:25
Sondaj NYT/Siena: Harris şi Trump, la egalitate în ultima parte a cursei prezidenţiale din 2024

Alegeri SUA 2024. Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump şi rivala sa democrată, vicepreşedinta Kamala Harris...

pe 08.09.2024 la 17:21
Sentința lui Donald Trump în dosarul Stormy Daniels, amânată pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale

Alegeri SUA 2024 . Un judecător din New York a amânat vineri pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale din...

pe 06.09.2024 la 22:32
Expertă, despre cum ar putea arăta pacea negociată de Trump şi Putin: Desenează pe şerveţel cât din Ucraina să ia Putin
Interviurile lui Marius Pancu

Expertă, despre cum ar putea arăta pacea negociată de Trump şi Putin: Desenează pe şerveţel cât din Ucraina să ia Putin

Expertă, despre cum ar putea arăta pacea negociată de Trump şi Putin: Desenează pe şerveţel cât din Ucraina să ia Putin

Vladimir Putin a ironizat-o pe Kamala Harris şi a declarat că ea este preferata Rusiei, pentru că râde...

pe 06.09.2024 la 16:05
JD Vance, vicepreşedintele ales de Trump, vrea să desfiinţeze giganţii din tech. Prima ţintă, Google: "O firmă prea mare şi prea puternică"

Alegeri SUA 2024 . Partenerul de cursă al lui Donald Trump, J.D. Vance anunţă într-un interviu acordat Financial Times...

pe 31.08.2024 la 16:51
Un film biografic exploziv despre Donald Trump va fi lansat chiar înainte de alegeri. Un actor român va juca rolul fostului preşedinte al SUA

Alegeri SUA 2024 . Un film biografic controversat despre Donald Trump, "The Apprentice", urmează să fie lansat...

pe 31.08.2024 la 14:28
"America este pregătită să întoarcă pagina". Primul interviu al Kamalei Harris nu i-a mulţumit pe americani: mulţi spun că a evitat să-şi asume riscuri

Alegeri SUA 2024 . "America este pregătită să întoarcă pagina!" Aceasta a fost printre cele mai puternice...

pe 30.08.2024 la 20:48
Trump îl amenință pe Zuckerberg cu "închisoare pe viață" dacă Facebook va încerca să influențeze alegerile prezidențiale

Alegeri SUA 2024 . Donald Trump a amenințat că îl va trimite pe Mark Zuckerberg în închisoare dacă...

pe 30.08.2024 la 16:52
Kamala Harris, primul interviu în calitate de candidat. Priorităţile democratei pentru Casa Albă şi critici la adresa lui Trump. Reacţia republicanului

Alegeri SUA 2024 . Kamala Harris şi Tim Walz au avut primul interviu comun de când au acceptat nominalizarea Partidului...

pe 30.08.2024 la 08:06
Trupa ABBA îi cere lui Donald Trump să nu-i mai folosească muzica în scop electoral

Membrii grupului pop suedez ABBA i-au cerut lui Donald Trump să nu le mai folosească muzica şi videoclipurile la...

pe 29.08.2024 la 16:46
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri