Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Cluj

Știri cluj

Despre modul extraordinar în care se dezvoltă judeţul Cluj s-a scris inclusiv în presa internaţională, iar municipiul Cluj-Napoca, această "capitală" a judeţului Cluj, este considerat al doilea cel mai mare oraş din România, astfel că Ştiri Cluj vine cu informaţii proaspete inclusiv din această zonă a ţării.

Ce poţi face în Cluj, dacă eşti turist sau ai timp liber? Poţi să vizitezi Catedrala Sfântul Mihail sau Grădina Botanica, poţi urca pe Dealul Cetăţuia sau îţi poţi crea amintiri participând la un spectacol de teatru ori la un eveniment sportiv, Cluj-Napoca beneficiind de câteva dintre cele mai moderne săli de spectacole ori arene sportive. Şi, am mai spune noi, ai putea să tragi un ochi şi peste Ştiri Cluj, pentru a afla cele mai noi informaţii despre viaţa din această zonă.

Ştiri Cluj azi

Clujul este atrăgător inclusiv din punct de vedere culinar. Găsiţi în zonă câteva dintre cele mai bune restaurante, locaţii în care să degustaţi produse tradiţionale ale zonei şi să parcurgeţi în linişte informaţiile oferite de Ştiri Cluj. Pentru că Ştiri Cluj poate reprezenta inclusiv o sursă de inspiraţie, nu doar o sursă de unde să obţineţi informaţii de ultimă oră.

Iar dacă partea culinară nu vă convinge, putem să vă încurajăm să căutaţi şi latura istorică a zonei, vizitând unul dintre muzeele oraşului. Însă ideal ar fi să nu faceţi acest lucru până când nu căutaţi să vă puneţi la curent cu cele mai noi informaţii despre zona respective de pe Ştiri Cluj.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Bihor, știri Satu Mare, știri Oradea, știri Arad, știri Timisoara.

Află mai multe
Mai mulți clujeni, picnic cu slănină, brânză de oaie și ceapă, pe plajă în Filipine
Evenimente

Mai mulți clujeni, picnic cu slănină, brânză de oaie și ceapă, pe plajă în Filipine: "Am luat câte o mostră de acasă"

Un clujean plecat în vacanță în Filipine a stârnit reacții pe Facebook, după ce s-a postat în timp ce...

ieri la 11:34
Diferenţele dintre noile buletine cu cip şi cele fără

Primele cărţi de identitate electronice au fost emise la Cluj iar până pe 20 mai vor ajunge în toată ţara. Noile...

pe 24.03.2025 la 19:21
Primul oraş din România care vrea să interzică fumatul în aproape toate spaţiile publice: "Am pus proiectul în dezbatere"

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a pregătit un proiect de...

pe 24.03.2025 la 16:57
bătaie în Cluj-Napoca
Evenimente

Tânăr bătut cu bestialitate de familia iubitei, pe o stradă din Cluj. Şi partenera sa a fost agresată de propriile rude

Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost bătut cu bestialitate, pe o stradă din Cluj-Napoca, agresorii fiind chiar...

pe 23.03.2025 la 21:00
Profesorul de biologie din Huedin, acuzat că hărţuia sexual eleve, a fost luat în cătuşe de la şcoală. Înainte a lucrat ca jandarm

Sistemul de învăţământ este zguduit de un nou scandal. Un profesor de la un liceu din Huedin este acuzat că a...

pe 22.03.2025 la 19:09
Bătrâni umiliți, bătuți și transformați în sclavi de doi soți, în Cluj-Napoca. După doi ani de chin, unul dintre ei a murit

Un caz halucinant de sclavie a fost descoperit în Cluj Napoca. Două persoane în vârstă ar fi fost forţate prin...

pe 21.03.2025 la 14:30
O femeie a murit după ce a căzut de la terasa Iulius Mall din Cluj-Napoca

O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe terasa unui centru comercial din Cluj-Napoca. Femeia a căzut de la o...

pe 21.03.2025 la 14:16
Durerea unei familii s-a transformat în rază de speranță pentru doi copii aflați în suferință.
Sănătate

A dăruit viață în mijlocul durerii. O fetiţă de 5 ani, în moarte clinică, înger păzitor pentru doi copii, după ce părinţii au acceptat să îi doneze organele

Durerea unei familii s-a transformat în rază de speranță pentru doi copii aflați în suferință. La Institutul...

pe 21.03.2025 la 13:31
Noua Carte Electronică de Identitate
Evenimente

Cartea Electronică de Identitate. Noile buletine au început să fie eliberate într-un judeţ din ţară

Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de...

pe 20.03.2025 la 17:28
maşină de poliţie
Evenimente

Bărbat şi femeie, "specialişti" în recrutat sclavi pentru aprozarul lor din Cluj. Ce au făcut când prima victimă a murit

Un bărbat şi o femeie au fost arestaţi preventiv după ce ar fi recrutat o persoană de 61 de ani pe care au obligat-o, prin...

pe 20.03.2025 la 15:40
Maşină de poliţie
Evenimente

Bărbat din Cluj, arestat după ce l-a bătut cu sălbăticie pe fratele fostei iubite cu o bâtă de baseball

Un bărbat a fost reținut după ce și-a amenințat cu moartea fosta iubita, iar pe fratele acesteia l-a bătut cu sălbăticie,...

pe 20.03.2025 la 10:42
Accident dezastruos între două TIR-uri şi o cisternă, în localitatea Bucea din Cluj. Taficul, complet blocat
Evenimente

Accident dezastruos între două TIR-uri şi o cisternă, în localitatea Bucea din Cluj. Traficul, complet blocat

Trei autotrenuri au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier pe DN1 - E60, în localitatea Bucea, traficul este...

pe 19.03.2025 la 17:50
Bătaia din Cluj de la concertul lui DJ Willy William. Reacţia organizatorului după scenele violente între paznici şi petrecăreţi

Încăierarea care a băgat un tânăr în operaţie după un concert din Cluj-Napoca a pornit o anchetă...

pe 19.03.2025 la 16:45
Şoferul prins conducând o maşină pe jante a parcurs kilometri buni până să fie oprit de martori. Ce amendă a primit

Un şofer a fost surprins în trafic în timp ce conducea o mașină fără roţi. Şoferul a parcurs astfel...

pe 18.03.2025 la 17:15
Şofer prins conducând o maşină fără cauciucuri, pe un drum din Cluj. "Este ultimul model tunat"

Scene de necrezut pe un drum din Cluj. Un șofer a fost surprins conducând prin localitatea Gârbău o...

pe 18.03.2025 la 12:16
Bătaia din Cluj de la concertul lui DJ Willy William a fost filmată. O victimă a fost operată

Anchetă în Jandarmerie la Cluj-Napoca după un scandal uriaş iscat la un concert. Mai mulţi tineri îi acuză pe...

pe 17.03.2025 la 20:36
"Aveai cedează, nebunule". Un clujean cu copil în mașină, surprins când sparge cu pumnii parbrizul altui şofer, pentru că nu a primit prioritate

Hoţul strigă hoţul şi în trafic. Un şofer din Cluj şi-a ieşit complet din fire pentru că nu a fost lăsat să intre...

pe 17.03.2025 la 17:32
Noua carte de identitate electronica format si aspect
Ştiri economice

Noua Carte Electronică de Identitate. Când intră în circulaţie şi ce beneficii aduce

Cetăţenii români vor putea obține, începând cu 20 martie 2025, Cartea Electronică de Identitate (CEI), un...

pe 14.03.2025 la 12:55
Copiii români sub 14 ani vor avea cărți de identitate electronice. Când vor fi emise și cum vor arăta noile documente

De ziua lor, copiii români vor primi, anul acesta... buletine. Este anunțul făcut de oficiali. Din 2 iunie, copiii sub 14...

pe 14.03.2025 la 08:48
Şofer clujean, filmat cum aruncă gunoaie într-o livadă apoi părăseşte rapid locul. Bărbatul a fost amendat şi obligat să cureţe

Amendă usturătoare pentru un clujean care şi-a golit maşina plină de gunoaie într-o livadă, iar apoi a plecat în...

pe 14.03.2025 la 08:38
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria

Plătim pentru doi metri de teren şi două dungi desenate pe asfalt, adică pe un loc de parcare, uneori mai mult decât...

pe 12.03.2025 la 20:35
Momentul în care două maşini se ciocnesc violent pe o trecere de pietoni şi produc scântei, în Cluj. Unul dintre şoferi, pozitiv la drugtest

Doi oameni au scăpat cu viaţă ca prin urechile acului, după ce două maşini s-au făcut praf în Cluj. Camerele de...

pe 10.03.2025 la 08:08
Vânzătorul din curtea şcolii din Cluj, care a agresat sexual o fată de 13 ani, e poliţist pensionar. O colegă a aflat ce se întâmplă şi a anunţat directoarea

Anchetă la o şcoală din Cluj, după ce o fetiţă a fost agresată sexual de un poliţist pensionar, care se ocupa magazinul...

pe 08.03.2025 la 19:25
Cadou extravagant de 8 martie. Un tânăr din Cluj a plătit 13.000 de lei pentru un buchet de 1001 de lalele. Unde au ajuns florile

De 8 Martie, bărbaţii încearcă să îşi impresioneze soţiile sau iubitele cu gesturi speciale. Iar un buchet de...

pe 08.03.2025 la 15:33
Adolescentă de 13 ani din Cluj, agresată sexual de vânzătorul de la chioşcul şcolii. Bărbatul, fost poliţist, îi cumpăra tăcerea cu dulciuri

Incident şocant la o şcoală din Cluj. O minoră de 13 ani a fost agresată sexual de vânzătorul magazinului aflat...

pe 08.03.2025 la 13:37
Scandal în Cluj. 10 paznici, ameninţaţi cu moartea de 2 indivizi. Spiritele s-au încins si mai tare la sosirea poliţiei

Scandal de proporţii în județul Cluj. Zece agenţi de pază au fost ameninţaţi cu moartea de doi indivizi de 28 şi 30 de...

pe 08.03.2025 la 10:23
Călătorii fără bilet, amendaţi în funcţie de reacţii. Scandalagiii primesc 500 de lei, iar cei amabili, 70 de lei

Vorba dulce, mult aduce. După acest principiu se ghidează controlorii din mijloacele de transport în comun din Cluj. Sătui...

pe 07.03.2025 la 19:45
Curier din Cluj, reţinut pentru furt şi delapidare. Şi-a însușit 70.000 de lei din rambursuri și a furat bunuri din colete, inclusiv o canapea

Un curier din Cluj a încercat să se îmbogăţească cu banii pe care îi primea de la clienţi pentru coletele...

pe 07.03.2025 la 13:38
Locul cu cele mai scumpe chirii din România: peste 1.200 de euro pentru trei camere

Chiriile din România cresc de trei ori mai repede decât în Uniunea Europeană. Devenit subiect de glume, oraşul...

pe 05.03.2025 la 19:35
Ce avea în colet tânăra din Cluj care a văzut cum curierul îi aruncă peste gard comanda. Livratorul a sunat-o după ce a ajuns viral

Într-o postare devenită virală pe Facebook, o clujeancă arată tuturor că uneori paza bună trece primejdia...

pe 05.03.2025 la 17:49
Maşină de poliţie
Evenimente

Frizer de 26 de ani din Cluj, reținut pentru că vindea droguri în salon

Un frizer în vârstă de 26 de ani, din Cluj, era dealer de droguri și vindea substanțe psihoactive sub formă de...

pe 03.03.2025 la 14:25
Incident şocant în Mureş: doi tineri, filmaţi în timp ce aruncă un câine de la etaj. Riscă până la 7 ani de închisoare

Un incident extrem de grav a devenit viral pe o reţea de socializare şi e anchetat de poliţie. Un bărbat este cercetat pentru...

pe 03.03.2025 la 13:49
Mărturia femeii atacate de 11 dulăi fioroşi, în Huedin, Cluj. Un vecin a alungat câinii cu o bâtă, în ultima clipă

Scene de groază pentru o femeie de 57 de ani, care a scăpat ca prin minune cu viaţă, după ce a fost atacată de 11 câini...

pe 26.02.2025 la 07:47
Femeie atacată de o haită de câini vagabonzi, pe o stradă din Cluj. S-a refugiat într-un şant, apoi a fost salvată de un vecin

Poliţiştii din Cluj au deschis un dosar penal după ce o femeie a fost atacată de 11 câini pe o stradă din Huedin....

pe 25.02.2025 la 12:25
Profesor din Cluj, acuzat de viol în timpul meditaţiilor. Cum ar fi ademenit un elev de 13 ani

Caz şocant la Cluj! Un profesor de engleză, bănuit că ar fi avut o relaţie cu un băiat de 13 ani, e acuzat de...

pe 24.02.2025 la 19:34
Primul oraş din România unde se va construi o fabrică de hidrogen. Din 2028, transportul public va fi complet verde

Cluj-Napoca va inaugura prima fabrică de hidrogen din România, iar astfel transportul public pe hidrogen e tot mai aproape...

pe 24.02.2025 la 10:00
Cursă nebună după ce a băut peste măsură. Un tânăr de 20 de ani din Cluj, la un pas de moarte după ce s-a răsturnat cu maşina unui prieten

Încă un tânăr teribilist a ajuns la spital după o petrecere în care a băut peste măsură. Deşi nu avea...

pe 23.02.2025 la 14:58
O căţeluşă a murit sub ochii salvatorilor, după ce a căzut într-un lac îngheţat din Cluj

Misiune extrem de dificilă, şi cu final nefericit aseară în judeţul Cluj! Atenţie, urmează detalii cu puternic impact...

pe 23.02.2025 la 10:18
"A sunat ca o explozie". Cine este şoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana din teribilism pe un drum în Câmpia Turzii. A mai fost implicat într-un accident

Viaţa unei mame a fost curmată pe loc de un teribilist de 19 ani. Martorii spun că individul făcea întreceri cu maşina...

pe 23.02.2025 la 08:20
Pentru Diana, moartea a venit cu 190 km/h: un şofer de 19 ani a ucis-o sub ochii soţului, la Câmpia Turzii. Doi copilaşi vor creşte fără mamă

pe 22.02.2025 la 19:10
I-a spus "te iubesc", fără să știe că e un "adio"
Evenimente

Ultima persoană cu care a vorbit Andrei Perneș, înainte să moartă. I-a spus "te iubesc", fără să știe că e un "adio"

Andrei Perneş, fost concurent Mireasa, şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident de maşină, pe raza...

pe 21.02.2025 la 16:07
O bandă de falşi muncitori a păcălit zeci de români că le va construi casa visurilor. "13.000 €, atât valorează fiarele astea"

Visul a zeci de români care îşi doreau o casă a fost spulberat de o bandă de escroci. Indivizii, tocmiţi pe...

pe 20.02.2025 la 20:35
Spargere în Casa Domnului. Doi bărbaţi au dat iama în două biserici din Cluj şi au furat 13.500 de lei

Nici măcar frica de Dumnezeu nu îi mai opreşte pe hoţi. Doi bărbaţi, de 43, respectiv 46 de ani au fost reţinuţi, unul...

pe 20.02.2025 la 09:47
Premieră în România. Ce despăgubiri trebuie să plătească o firmă după ce o angajată a ajuns la spital din cauza epuizării

Judecătorii Tribunalului Cluj au hotărât ca o companie să plătească despăgubiri pentru epuizarea profesională a unei...

pe 20.02.2025 la 08:49
De ce ar fi făcut accident Andrei Perneş. Fostul concurent de la Mireasa s-a răsturnat cu maşina în Cluj

Un tânăr devenit cunoscut în social media după participarea la un reality-show a murit azi-dimineaţă...

pe 19.02.2025 la 20:23
Accident grav la Buneşti. Un tânăr şi-a pierdut viaţa
Evenimente

Tânăr mort după ce s-a răsturnat cu BMW-ul la Bunești, în Cluj. Pompierii l-au găsit fără suflare, încarcerat

Tragedie, azi dimineaţă, pe un drum din Cluj. Un tânăr în vârstă de 30 de ani şi-a pierdut viaţa...

pe 19.02.2025 la 07:57
O femeie şi un copil au avut nevoie de îngrijiri, după aterizarea forţată a avionului Wizz Air, pe aeroportul din Cluj: "Impactul a fost atât de puternic"

Panică în aer, cu peste 200 de pasageri la bord! Un avion care decolase din Braşov şi trebuia să ajungă în Anglia...

pe 19.02.2025 la 07:40
"Am simţit o bubuitură puternică". Mărturia pasagerilor din avionul Wizz Air care a lovit un stol de păsări

pe 18.02.2025 la 19:34
Un avion cu peste 200 de pasageri la bord a aterizat de urgență pe aeroportul din Cluj, după ce ar fi fost semnalată o defecţiune la fuselaj

Panică la bordul unei aeronave cu peste 200 de pasageri la bord. Avionul a aterizat de urgență, marţi după-amiază, pe...

pe 18.02.2025 la 15:16
Dani Mocanu nu a venit la discoteca din Valea Drăganului după ce a aflat că "mascaţii" fac razie în local

Cântăreţul de manele Dani Mocanu a refuzat să se mai prezinte la un concert, în weekend, de frica Poliţiei....

pe 17.02.2025 la 14:04
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri