Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Bistrita

Știri bistrita

Municipiul Bistriţa este unul dintre oraşele care ne duc cu gândul la zona de nord extrem a ţării, însă Bistriţa poate să atragă în nenumărate feluri. Este în primul rând un municipiu liniştit, unde se pune mare preţ pe plimbările în aer liber şi de unde suntem convinşi că mulţi localnici accesează Ştiri Bistriţa pentru a fi la curent cu absolut tot ce se întâmplă în municipiul lor.

Municipiul Bistriţa are avantajul că este înconjurat de spaţii verzi de unde puteţi accesa cu încredere Ştiri Bistriţa. Spunem asta pentru că la nord avem, practic, Parcul Naţional Munţii Rodnei şi Parcul Naţional Munţii Maramureşului, la est avem Lacul Colibiţa, la sud avem Lacul Sărăţel, iar la vest avem, practic, Someşul Mare.

Ştiri Bistriţa azi

Bistriţa impresionează şi prin clădirile vechi care încă rezistă şi despre care aţi putea afla detalii, mai mult sau mai puţin, accesând Ştiri Bistriţa. Dacă nu ştiaţi până acum, aflaţi că în Bistriţa există Casa Argintarului, care poate fi vizitată, sau Turnul Dogarilor, dar şi renumitul ansamblu intitulat Şirul Şugălete, cel mai lung ansamblu de case medievale etajate cu arcade la parter, din România, conform instatravel.ro, şi care cuprinde 13 clădiri gotice, locuințe ale meșterilor și negustorilor bistrițeni din secolul XIV–XV.

Nu în ultimul rând, Bistriţa înseamnă şi sport, mult sport. Spunem asta inclusiv pentru că aici s-au născut numeroase legende ale sportului românesc despre care aţi citit în repetate rânduri pe Ştiri Bistriţa şi despre care aţi mai putea citi în viitor pe Ştiri Bistriţa. Ne gândim la Gabriela Szabo, campioană olimpică şi multiplă campioană mondială la atletism, Valeria Beşe, campioană europeană şi mondială la handbal, cu naţionala de tineret a României, Adrian Crişan, multiplu medaliat la Campionatele Europene de tenis de masă, Marius Berbecar, vicecampion european la gimnastică, sau Viorel Moldovan, fost mare atacant al naţionalei de fotbal a României.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Cluj, știri Mures, știri Suceava, știri Neamt, știri Alba.

Află mai multe
"Au scos copilul. E ars". Filmul tragediei din Bistriţa-Năsăud. Bebelușul de 3 luni a murit în casa făcută scrum. O sobă ar fi produs întreaga nenorocire
Evenimente

Tragedie fără margini într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Un bebeluş de trei luni a murit , iar o fetiţă de un an...

pe 15.09.2024 la 19:37
"A ars copiluţul nevinovat". Tragedie în Bistriţa Năsăud. Un bebeluş de câteva luni, mort într-un incendiu cumplit

Tragedie într-o localitate din judeţul Bistriţa-Năsăud. Un bebeluş de doar trei luni şi-a pierdut viaţa în...

pe 15.09.2024 la 07:15
"I s-a oprit motorul". O drezină a spulberat doi soţi pe calea ferată, în Bistriţa-Năsăud. O cameră a filmat impactul

Doi soţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, în vârstă de 71, respectiv 69 de ani au fost la un pas de tragedie, după...

pe 04.09.2024 la 08:25
Băiețel de 4 ani din Bistrița, transportat cu răni grave la București, după ce fratele său ar fi încercat să aprindă focul cu benzină

Un băieţel de patru ani a fost transportat, joi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu arsuri pe 18 la sută din...

pe 30.08.2024 la 08:20
Un deținut de la penitenciarul Bistrița, care ar avea probleme psihice, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înjunghiat

Un deținut din Penitenciarul Bistrița, în vârstă de 35 de ani, este în stare gravă după ce s-a...

pe 28.08.2024 la 10:04
O bijuterie arhitecturală își va recăpăta frumusețea de altădată. Castelul va fi restaurat cu 51 de milioane de lei
Ştiri economice

Consiliul Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat un contract de finanţare...

pe 27.08.2024 la 15:16
Bătrână de 90 de ani abandonată de fiică, în stare extrem de gravă la spital. Femeia era înfometată, nespălată şi un nepot i-ar fi furat pensia

O femeie în vârstă de 90 ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa în stare extrem de...

pe 18.08.2024 la 11:45
"Am scăpat volanul". Un tânăr de 31 de ani a murit cu zile, strivit în cabina camionului, după manevra greşită a unui şofer de TIR

Accident teribil în Bistriţa-Năsăud. Un şofer în vârstă de 31 de ani a murit în această dimineaţă...

pe 07.08.2024 la 14:00
Impact cumplit între două camioane şi o autoutilitară pe DN 17, în Bistriţa. Unul dintre şoferi a fost găsit mort în cabina distrusă

Două camioane şi o autoutilitară au fost implicate, miercuri dimineaţa, într-un accident produs pe Drumul Naţional 17,...

pe 07.08.2024 la 08:44
Mini-tornadă în Bistriţa. Cum se formează fenomenul rar şi spectaculos
Vremea

Imagini spectaculoase surprinse în Bistriţa.

pe 03.08.2024 la 20:22
Fiul primarului bistriţean Ioan Mate, găsit mort în casă. Silviu lucra în armată şi avea doar 39 de ani

Tragedie în familia primarului din Sânmihaiu de Câmpie, judeţul Bistrița-Năsăud. Ieri, fiul lui Ioan Mate a...

pe 31.07.2024 la 12:55
Tragedie în Bistriţa: un băiat de nici 2 anişori a murit strivit de un corp de mobilier prăbuşit. Copilul era acasă, cu mama

Un băiat de 1 an și 11 luni a murit în urma unui accident petrecut în casă. Peste micuț a căzut un obiect de...

pe 23.07.2024 la 16:20
Urșii au atacat de 4 ori în doar 24 de ore. Activiștii de mediu avertizează: Nu se mai tem de oameni

Întâlnirile cu urşii au devenit tot mai frecvente şi mai periculoase, iar de la o zi la alta animalele sălbatice...

pe 23.07.2024 la 13:12
"A sărit pe mine, dar mie mi-a dat doar o labă în spate". Soţi din Bistriţa, atacaţi de ursoaică în lanul de porumb

Întâlnirile cu urșii devin tot mai frecvente, iar de la o zi la alta sălbăticiunile continuă să facă noi victime....

pe 23.07.2024 la 08:37
Şofer spulberat de un tren cu 200 de călători, la o trecere de cale ferată, în Bistriţa-Năsăud- Bărbatul a scăpat ca prin minune

Un tren în care se aflau 200 de călători a lovit, miercuri, un autoturism, la o trecere la nivel cu calea ferată din...

pe 26.06.2024 la 15:35
Tânără de 29 de ani, găsită înecată în lacul fostei microhidrocentrale din Bistriţa. Poliţiştii iau în calcul o sinucidere

Echipaje ale Ambulanţei şi ISU au intervenit, joi dimineaţă, în zona lacului fostei microhidrocentrale din municipiul...

pe 13.06.2024 la 11:12
Nouă persoane rănite într-un accident teribil în Bistriţa. O maşină s-a răsturnat şi s-a făcut bucăţi după un impact violent cu un Citroen

Nouă persoane au fost implicate, miercuri după-amiază, într-un accident rutier produs la Năsăud. Doi bărbaţi care se...

pe 12.06.2024 la 18:21
PNL pierde Primăria municipiului Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă
Alegeri locale 2024

PNL pierde Primăria Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă

Rezultate alegeri locale 2024 Bistriţa . La Primăria Bistriţa,  PNL şi PSD s-au anunţat fiecare ...

pe 10.06.2024 la 15:01
Alegeri Locale 2024 Bistrița. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Bistrița
Alegeri locale 2024

Alegeri Locale 2024 Bistrița. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Bistrița

Alegeri Locale 2024 Bistrița. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Bistrița

Alegerile Locale 2024  din Bistrița au loc pe 9 iunie. Locuitorii muncipiului Bistrița vor vota duminică primarii,...

pe 31.05.2024 la 21:55
Familie din Bistriţa, intoxicată cu un antiparazitar folosit pentru oi. Băiatul de 16 ani a murit

O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei...

pe 29.05.2024 la 10:42
Bărbat de 53 de ani, mort după ce a fost prins de un mal de pământ, în Bistriţa

Un bărbat a fost prins de un mal de pământ, în Bistriţa. Alarma a fost dată, mai multe echipaje au ajuns la faţa...

pe 27.05.2024 la 09:42
Sătucul din România în care se va ridica cel mai înalt pod din Europa. Micuţa aşezare din Bistriţa speră să atragă milioane de turişti

Comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud. În acest moment, această locaţie nu vă spune nimic, dar în curând...

pe 25.05.2024 la 16:30
"Vai, copile, tu ai noroc de la Dumnezeu!" Erik a plătit cu viaţa teribilismul celor 16 ani. Prietenii săi au fost răniţi grav, după ce au acceptat să se urce lângă el

Imagini de o tristeţe copleşitoare în faţa spitalului din Bistriţa! Zeci de adolescenţi s-au adunat să îşi...

pe 22.05.2024 la 19:37
"Toată lumea îl plânge". Lacrimi și altar de lumânări la şcoala unde învăţa Erik, adolescentul care a sfârşit tragic pe un drum din Bistriţa

S-a activat planul roşu de intervenţie în Bistriţa, după ce o maşină în care erau opt adolescenţi s-a răsturnat...

pe 22.05.2024 la 13:42
Băiat de 16 ani, destin curmat între Petriș și Dealul Negru, în Bistriţa. A sfârşit după o cursă cu maşina familiei, alături de șapte prieteni

A vrut să impresioneze, aşa că a luat maşina familiei şi a gonit spre moarte, alături de șapte prieteni. Un...

pe 22.05.2024 la 08:14
"Nu pot să cred". Bărbat găsit mort în propria maşină, pe o stradă din Bistriţa. Oamenii au crezut că doarme şi nu l-au deranjat

Moarte suspectă, în Bistriţa! Un bărbat, de 52 de ani, a fost găsit fără suflare în propria mașină. Nimeni nu a...

pe 21.05.2024 la 07:50
Doi turişti, accidentaţi în Poiana cu narcise din Munţii Rodnei. O femeie a căzut în gol 30 de metri, un bărbat a fost lovit în cap de-o piatră căzută de pe versanţi

O femeie în vârstă de 50 de ani a căzut în gol aproximativ 30 de metri şi este inconştientă, iar un bărbat...

pe 11.05.2024 la 17:46
Doi dealeri de droguri din Bistriţa, arestați la 8 luni după ce au plănuit incendierea unei mașini

La sfârșitul lunii august 2023, un bărbat de 37 de ani l-a determinat pe altul de 24 de ani să incendieze o mașină a...

pe 10.05.2024 la 16:34
O femeie a sărit dintr-o maşină pentru a scăpa de iubitul ei. Bărbatul apoi a prins-o şi a sechestrat-o într-un hotel din Bistriţa

Un bărbat de 38 de ani din Oradea a fost arestat preventiv după ce şi-ar fi sechestrat concubina, o femeie de 35 de ani din...

pe 29.04.2024 la 17:01
"A ars tot. Toată munca lui de 20 de ani". Dezastru în Bistrița-Năsăud, vâlvătaia s-a văzut de la zeci de kilometri distanţă

Un incendiu puternic s-a produs aseară într-o localitate din Bistrița-Năsăud, unde agoniseala de-o viaţă a unei familii...

pe 22.04.2024 la 08:15
O maşină a izbucnit în flăcări în mers, pe un drum judeţean din Bistrița-Năsăud. În doar câteva secunde autoturismul s-a aprins ca o torţă

O maşină a fost înghiţită de flăcări, ieri, pe un drum judeţean din Bistrița-Năsăud. În doar câteva...

pe 20.04.2024 la 08:01
Tragedie pe un șantier din Bistrița. Un bărbat de 40 de ani a căzut în gol de la etajul 7, cu tot cu o balustradă

O tragedie s-a petrecut, ieri, în Bistriţa. Un muncitor în vârstă de 40 de ani, care lucra pe şantierul...

pe 11.04.2024 la 07:43
Bărbat de 40 de ani, mort după ce a căzut în gol 15 metri, în Bistrița-Năsăud. Lucra la un bloc când s-a produs accidentul

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit, după ce a căzut de la aproximativ 15 metri înălţime, în...

pe 10.04.2024 la 14:27
Impact violent între o cisternă și o camionetă pe o șosea din Bistrița năsău. Doi tineri de 20 și 21 de ani, răniți
Evenimente

Impact violent între o cisternă și o camionetă pe o șosea din Bistrița-Năsăud. Doi tineri de 20 și 21 de ani, răniți

Accident grav în Bistrița-Năsăud. Doi tineri de 20 și 21 de ani au fost răniți, după un impact violent între o...

pe 10.04.2024 la 11:53
"Şi tu, fraiere!" Băut şi furios, un tânăr din Bistriţa a început să arunce cu scaune de la etaj, în jandarmi şi poliţişti

Un bărbat din Bistriţa a făcut un scandal monstru, noaptea trecută. Mai întâi într-un restaurant, apoi...

pe 08.04.2024 la 13:37
Bebeluş născut de doar 8 ore, transportat de urgenţă de la Bistriţa la Cluj-Napoca cu un elicopter SMURD. Micuțul, diagnosticat cu detresă respiratorie

Un bebeluş în vârstă de doar 8 ore, cu o afecţiune severă, a fost transportat, miercuri, de la Bistriţa la...

pe 03.04.2024 la 22:45
La un pas de moarte, în Bistrița. Trei copii de 13 și 14 ani, la spital după un copac a căzut peste mașina în care erau cu părinții și alți doi frați
Evenimente

Trei copii cu vârste între 4 și 13 ani, la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care erau cu părinții și alți 2 frați, în Bistrița

Trei copii cu vârste între 4 și 13 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în...

pe 29.03.2024 la 10:20
Alertă într-un liceu din Bistriţa. 850 de elevi şi profesori au fost evacuaţi, după ce un miros puternic de gaz s-a simţit în toată clădirea

A fost alertă în această dimineaţă într-un liceu din Bistriţa Năsăud. 850 de oameni, elevi şi profesori au fost...

pe 21.03.2024 la 13:22
Fetiţă de 12 ani, acroşată de un TIR pe trecerea de pietoni, în faţa unei şcoli din Bistriţa. Copila a fost transportată la spital

O fetiţă de 12 ani din comuna bistriţeană Feldru a fost accidentată miercuri dimineaţa pe trecerea de pietoni din faţa...

pe 20.03.2024 la 09:52
O elevă de 15 ani ar fi înghiţit un pumn de pastile după o decepţie în dragoste. Amalia a fost găsită fără suflare de familie, în Bistriţa
Evenimente

Amalia, o elevă de 15 ani din Bistriţa, a fost găsită moartă de părinţi. Tânăra ar fi înghiţit un pumn de pastile după o depresie în dragoste

O tânără handbalistă de doar 15 ani din Bistriţa a fost găsită fără viaţă în propria locuinţă de părinţi....

pe 16.03.2024 la 10:27
"Au plecat în ceruri, să fie păstori la mielușeii din Rai". Gică și fratele lui Relu au murit la stână, în Bistriţa-Năsăud. Lasă în urma lor 4 copii

Gică și fratele lui mai mic Relu au fost găsiți fără suflare , seara trecută, la o stână din comuna Feldru, județul...

pe 27.02.2024 la 12:39
Doi fraţi au murit împreună, la o stână din Bistriţa-Năsăud. Tinerii, de 28 şi 32 de ani, s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

Doi bărbaţi de aproximativ 30 de ani au fost găsiţi, aseară, inconştienţi într-o încăpere a unei stâne...

pe 27.02.2024 la 07:50
Ultimele clipe din viața elevului de 13 ani, mort pe terenul de fotbal. A început să se simtă rău după un energizant

Un sportiv de 13 ani a murit subit chiar pe terenul de fotbal . Tragedia s-a întâmplat într-o localitate din...

pe 22.02.2024 la 14:54
Un copil de 13 ani a murit brusc după un antrenament de fotbal, în Bistriţa-Năsăud. Băiatul ar fi consumat băuturi energizante

Un copil în vârstă de 13 ani din localitatea Maieru a decedat în urma unui antrenament de fotbal efectuat pe un...

pe 22.02.2024 la 10:28
Adolescentă de 14 ani cu dificultăţi locomotorii şi de vorbire, căutată de poliţie. Roberta a plecat de acasă din Bistriţa şi a dispărut
Evenimente

Adolescentă de 14 ani cu dificultăţi locomotorii şi de vorbire, căutată de poliţie. Roberta a dispărut după ce a plecat de acasă, în Bistriţa

O adolescentă cu dificultăţi de vorbire şi locomotorii este căutată după ce miercuri dimineaţă, la ora 6.30, a plecat de...

pe 21.02.2024 la 10:18
Depresia l-a făcut să aleagă moartea la doar 23 de ani. Tânărul nu a stat pe gânduri şi s-a aruncat glonţ în faţa trenului, în Bistriţa

Avea doar 23 de ani şi o viaţă înainte, însă depresia l-a făcut pe un tânăr din Bistriţa-Năsăud să se...

pe 21.02.2024 la 08:00
Accident feroviar mortal în Bistriţa. Un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce s-ar fi aruncat în faţa unui tren

Un accident feroviar a avut loc, marţi, în judeţul Bistriţa Năsăud, unde un tren Regio a lovit un tânăr de 23 de...

pe 20.02.2024 la 14:33
Cadavru descoperit pe albia râului Bistriţa. Ar aparţine unui bărbat de 57 de ani
Evenimente

Cadavru descoperit pe albia râului Bistriţa. Ar aparţine unui bărbat de 57 de ani din localitatea Josenii Bârgăului

Un bărbat a fost găsit mort în râul Bistrița, miercuri, în județul Bistrița-Năsăud.

pe 14.02.2024 la 22:11
Locul tragediei din Bistriţa-Năsăud, unde un bărbat a fost izbit mortal de ambulanţă, pe DN 17. În salvare se afla un pacient

Serie neagră pentru ambulanţe! Încă o maşină de urgenţe a fost implicată într-un accident foarte grav, al doilea...

pe 28.01.2024 la 19:30
Cum se construieşte un robot de la zero. Cei mai talentaţi tineri pasionaţi de robotică şi-au dat întâlnire în Arad şi Bistriţa
Tehnologie

Weekendul acesta a fost dedicat pasionaţilor de robotică. Două mari competiţii au avut loc ieri în Arad şi în...

pe 28.01.2024 la 10:40
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri