Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Știri Arges

Știri arges

Despre judeţul Argeş putem spune, fără doar şi poate, că are de toate pentru toţi. De la Mănăstirea Curtea de Argeş, Transfăgărăşan şi Barajul Vidraru şi până la toate acele locuri în care omul are posibilitatea să se confunde cu natura, respectiv Poiana cu Narcise de la Negrași, Barajul și lacul Râușor sau Dealurile Măţău şi Creţişoara. Vorbim despre foarte multe locuri despre care aţi putea afla detalii accesând Ştiri Argeş.

Pentru că Ştiri Argeş este o sursă de încredere în ceea ce priveşte obţinerea de informaţii despre evenimentele petrecute la zi, dar şi despre modul în care aţi putea descoperi noi locuri unde să vă relaxaţi sau de unde să vă informaţi în legătură cu trecutul istoric al zonei.

Ştiri Argeş azi

În judeţul Argeş există şi o serie de staţiuni unde puteţi merge la tratament şi de unde aţi putea accesa Ştiri Argeş. Nu sunt tocmai la fel de renumite precum cele din alte judeţe, dar sunt şi ele destul de spectaculoase. Ne gândim în special la Dâmbovicioara, o zonă mirifică din Argeş, dar şi la staţiunea balneară Brădetu, staţiunea balneară Bădeşti şi staţiunea balneoclimaterică Bughea de Sus.

De pe Ştiri Argeş puteţi afla, însă, şi detalii despre modul în care evoluează Uzina Dacia, una dintre cele mari din România, pentru că Ştiri Argeş încearcă să-şi păstreze echidistanţa şi să reliefeze în mod corect ce se întâmplă pe plan local, indiferent că sunt veşti bune sau veşti mai puţin bune. Uzina Dacia a fost fondată în 1966, iar la momentul actual are în jur de 13.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa cinci miliarde de euro.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Dambovita, știri Prahova, știri Bucuresti, știri Arges, știri Brasov.

Află mai multe
Peisaj de pe Transfăgărăşan
Evenimente

Sfârşit tragic pentru un tânăr de 34 de ani. S-a prăbuşit de la mare înălţime, pe Transfăgărăşan, în zona unui viaduct

Polițiștii din Argeș fac cetcetări după ce un bărbat de 34 de ani a murit, miercuri, după ce a căzut de la înălțime...

ieri la 16:45
Un argeşean şi-a bătut cu sălbăticie mama, cu pumnii şi picioarele, în plină stradă. Individul era băut

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din judeţul Argeş a fost reţinut de către poliţişti, sub acuzaţia de...

pe 15.09.2024 la 17:49
Accidente înscenate de doi poliţişti argeşeni, pentru banii din asigurări. Unul dintre agenţi a fost reţinut

Vorbim despre o reţea care a acţionat mai bine de doi ani în judeţul Argeş şi din care făceau parte - alături de...

pe 12.09.2024 la 13:42
Schema prin care doi polițiști din Argeș regizau accidente rutiere, ca să păcălească firmele de asigurare

Anchetă de amploare în Argeș, unde mai multe persoane, între care doi polițiști, sunt cercetate după ce ar fi...

pe 12.09.2024 la 09:08
O adolescentă de 14 ani care a fugit de acasă, căutată de poliţişti şi jandarmi în Argeş. Familia a anunţat după 5 zile autorităţile

Poliţişti, jandarmi, poliţişti locali din judeţul Argeş, dar şi din alte judeţe fac demersuri pentru găsirea unei...

pe 11.09.2024 la 21:21
Apel la 112 întrerupt brusc, în timp ce o adolescentă cerea ajutor. Scenă de groază în apartamentul unde a fost găsită minora

Poliţiştii argeşeni au intervenit de urgenţă, luni dimineaţă, după ce o femeie a sunat la 112 cerând ajutor, iar...

pe 09.09.2024 la 15:25
Doi tineri din Argeş ar fi falsificat adeverinţe medicale ca să motiveze absenţe. Ce au descoperit poliţiştii la percheziţii

Doi tineri de 18 şi 24 de ani din Argeş sunt cercetaţi de către poliţişti pentru că au falsificat adeverinţe medicale cu...

pe 06.09.2024 la 22:26
Accident mortal pe DN 73 în Argeş. Un şofer de 67 de ani a murit după ce s-a înfipt într-un parapet, apoi a ricoşat într-un cap de pod

Un bărbat de 67 de ani a murit joi după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un parapet și apoi a ricoșat...

pe 05.09.2024 la 22:01
Şi-a găsit sfârşitul după ce a încercat să traverseze autostrada A1. A fost lovit în plin de un şofer care s-a urcat drogat la volan

Sfârşit tragic pentru un bărbat, în vârstă de 66 de ani, după ce a încercat să traverseze autostrada...

pe 05.09.2024 la 07:34
Şofer vitezoman, prins în Argeş după o urmărire ca în filme. Poliţia a plecat după el după ce radarul l-a înregistrat cu 120 de km/h peste limită
Ştiri externe

O mașină a fost înregistrată de aparatul radar circulând cu peste 120 de km/h peste limita din sectorul de drum....

pe 01.09.2024 la 14:20
Incendiu masiv de vegetaţie în Argeş. Flăcările s-au extins la mai multe case

Mai multe case din localitatea Uda din județul Argeș au luat foc din cauza unui incendiu de vegetație care s-a extins. O...

pe 31.08.2024 la 17:03
Drumul spre Vârful Moldoveanu s-a rupt după o viitură. Salvamont Argeş intervine pentru salva turiştii rămaşi blocaţi

Intervenţie de ultimă oră pe traseul care duce spre Vârful Moldoveanu, după ce drumul s-a rupt din cauza ploilor....

pe 18.08.2024 la 07:47
Un bărbat care se pregătea de un traseu montan a fost lovit de fulger în Munţii Făgăraş. Turistul a fost prins în golul alpin

Pornise în drumeţie şi se pregătea de un traseu montan, când a fost lovit de un fulger în Munții Făgăraș,...

pe 17.08.2024 la 18:04
Tragedia de la Natisone, la un pas să se repete şi în Argeş. Trei tineri luaţi de ape, salvaţi de pompieri din mijlocul puhoaielor

Tragedia care aminteşte de moartea celor trei tineri luaţi de ape în Italia a fost la un pas să se repete, ieri,...

pe 14.08.2024 la 07:55
Biciclist spulberat de o şoferiţă şi aruncat la câţiva metri distanţă, pe o şosea din Argeş. O cameră de supraveghere a filmat momentul înfiorător

Accident grav provocat de o şoferiţă de 32 de ani, pe un drum din judeţul Argeş. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot...

pe 04.08.2024 la 09:19
Filmul tragediei din Argeș. Greșeala făcută de Sorin, omul de afaceri care a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-o pădure

O plimbare cu ATV-ul s-a încheiat tragic pentru o familie din Argeş. Un bărbat de 40 de ani a murit iar soţia şi fiul...

pe 02.08.2024 la 19:51
Accident mortal cu ATV-ul, în Argeș. Un bărbat și-a pierdut viața, iar o femeie și un copil au fost răniți
Advertoriale

Un bărbat a murit, iar o femeie și un copil au fost răniți după ce s-au răsturnat cu un ATV în noaptea de joi spre...

pe 02.08.2024 la 07:55
Bărbat trăsnit de fulger în Argeş, în zona şantierului de lângă A1. A intrat în stop cardiorespirator

Un bărbat aflat în localitatea Merişani, în zona şantierului de lângă A1, a fost lovit de trăsnet,...

pe 29.07.2024 la 21:47
Barajul Vidraru. Cât a durat construcţia
Ştiri sociale

Barajul Vidraru. Cât a durat construcţia

Barajul Vidraru. Cât a durat construcţia

Hidrocentrala de la Vidraru , va fi retehnologizată pentru prima dată, după aproape 60 de ani de funcţionare. Lucrările se...

pe 26.07.2024 la 15:32
O familie din Argeş s-a trezit cu şarpele în pat. Au intervenit jandarmii pentru îndepărtarea reptilei din dormitor

Jandarmii din Argeș au intervenit joi pentru îndepărtarea unui șarpe din dormitorul unei case din localitatea Bascov.

pe 25.07.2024 la 14:17
"Azilele groazei" continuă să existe în ţară. Pacient, lăsat cu cangrenă şi viermi până când nu a mai putut fi salvat

Scandalul cu azilele groazei nu s-a încheiat: este anchetă în Argeş, după ce un bărbat de 56 de ani a murit din...

pe 24.07.2024 la 19:40
Directorul unei Case de Cultură din Argeş, reţinut pentru viol, după ce a avut o relaţie cu o tânără de 16 ani. Soţia lui a aflat şi a bătut-o pe fată

Un bărbat de 42 de ani, director al unei Case de Cultură a Studenţilor din Argeş, este cercetat pentru viol, fiind reţinut,...

pe 23.07.2024 la 11:36
Un bărbat s-a spânzurat în arestul IPJ Argeş. A fost reţinut după ce ar fi încercat să violeze o tânără de 19 ani

Un bărbat în vârstă de 39 de ani s-a sinucis, miercuri, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)...

pe 17.07.2024 la 16:03
Şofer de 18 ani, amendat şi lăsat fără permis, după ce a fost filmat făcând drifturi într-un sens giratoriu din Piteşti

Poliţiştii din Argeş au identificat şi amendat un şofer în vârstă de 18 ani, filmat în timp ce făcea...

pe 11.07.2024 la 17:09
Bărbat spulberat de o maşină pe un drum din Argeş şi lăsat să moară pe asfalt. Un trecător a sunat la 112, dar era prea târziu. Şoferul de 20 de ani a fugit

Accident cumplit în zona localităţii Budeasa din judeţul Argeş. Un bărbat a fost lovit mortal de o maşină; şoferul de...

pe 08.07.2024 la 10:59
Rezultte BAC 2024 Argeș
Educaţie

Rezultate BAC 2024 Argeș. Notele obţinute de elevi la Bacalaureat în judeţul Argeș au fost publicate pe edu.ro

Rezultate BAC 2024 Argeș - edu.ro. Notele obţinute de elevii de clasa a 12-a din judeţul Argeș, la examenul de...

pe 08.07.2024 la 07:40
De la ceartă la omor. Un bărbat din Argeş şi-a ucis tatăl în urma unui conflict spontan, apoi a fugit să se ascundă. Unde l-au găsit poliţiştii

Un bărbat din comuna argeşeană Dârmăneşti, suspectat că şi-a omorât tatăl şi apoi a fugit, a fost prins de...

pe 02.07.2024 la 10:35
Incendiu violent în Argeş, după ce un magazin alimentar a fost cuprins de flăcări din senin

Incendiu violent, ieri, în Argeş. Din senin, un magazin alimentar din oraşul Mioveni a fost cuprins de flăcări.

pe 01.07.2024 la 08:47
Patronul care ar fi ţinut sclavi 7 tineri, în arest la domiciliu. Victimele erau racolate din Gara de Nord şi minţite că vor primi bani. La ferma din Argeş începea chinul

Individul care îi exploata pe cei şapte tineri, printre care şi un minor, a fost plasat sub arest la domiciliu . Iniţial,...

pe 29.06.2024 la 08:26
Un bărbat ar fi ţinut sclavi şapte oameni ai străzii la o fermă din Argeş, printre care şi un copil
Evenimente

Patronul care ar fi ţinut sclavi şapte oameni ai străzii la o fermă din Argeş, reţinut

Un individ din Argeș este propus pentru arest la domiciliu după ce a exploatat 7 persoane la o fermă. După 4 percheziții...

pe 28.06.2024 la 15:43
Impact mortal între două vehicule în Argeş. Unul dintre şoferi a fost găsit fără viaţă, iar alte 4 persoane sunt rănite

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, vineri, în urma unui accident rutier produs în localitatea...

pe 28.06.2024 la 09:57
Şapte tineri obligaţi să muncească până la epuizare la o fermă din Argeş. Dormeau în corturi şi maşini şi mâncau doar pâine

Descoperire şocantă într-o localitate din judeţul Argeş. Şapte tineri, printre care şi un minor, erau exploataţi de un...

pe 28.06.2024 la 07:37
Accident filmat de camera de bord a unui TIR, pe un drum din Argeş. O clipă de neatenţie se putea transforma într-o tragedie

Un accident produs în Argeş, pe drumul care leagă Piteştiul de Vâlcea, putea duce la o tragedie. O cameră de bord a...

pe 26.06.2024 la 12:46
Incendiu masiv de vegetaţie în Argeş. Peste patru hectare au fost distruse de flăcări

Peste patru hectare de lizieră de pădure au fost distruse de incendii, ieri după-amiază, în judeţul Argeș. Din cauza...

pe 24.06.2024 la 10:08
Un bărbat a murit sub privirile unui copil de 8 ani, după ce s-a răsturnat cu scuterul într-un şanţ, în Argeş. Nu avea permis de conducere

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care conducea un moped pe un drum judeţean din Argeş, a murit, iar un copil de...

pe 23.06.2024 la 18:23
Răfuială între două clanuri de romi, în Argeș. După ce s-au ciocnit cu mașinile și le-au făcut praf, s-au dat jos și s-au bătut cu răngi și macete

A fost bătaie cu răngi și macete noaptea trecută, într-o localitate din Argeş. Incidentul grav s-a petrecut între...

pe 19.06.2024 la 13:43
Un cap tractor cu cisternă a făcut prăpăd pe un drum din Argeș. A rupt un stâlp de electricitate și s-a răsturnat într-o curte

Un accident rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Lunca Corbului, județul Argeș, între un...

pe 18.06.2024 la 07:59
Scandal într-o familie din Argeş. Doi fraţi au ajuns la spital, al treilea reţinut în urma unei altercaţii

Doi frați au ajuns la spital, iar unul dintre fiii lor a fost reținut în urma unui scandal care a izbucnit într-o...

pe 17.06.2024 la 17:54
Două persoane surprinse de apă pe o insulă în zona Barajului râului Argeș
Evenimente

Două persoane, surprinse de apă pe o insulă în zona Barajului râului Argeș, au fost aduse în siguranţă la mal

Două persoane au fost surprinse de apă, duminică după-amiază, pe o insulă în zona Barajului râului Argeș....

pe 16.06.2024 la 15:30
Cinci oameni au ajuns la spital, iar peste 50 de oi au murit, după ce au fost spălate cu o substanță chimică la o fermă din Argeş

Incident grav la o fermă din Argeş. Cinci persoane au ajuns la spital, iar peste 50 de oi au murit, după ce au fost...

pe 15.06.2024 la 14:30
votare România
Alegeri locale 2024

Alegeri Locale 2024 Câmpulung. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Câmpulung

Alegerile Locale 2024 din Câmpulung au loc pe 9 iunie. Astfel, locuitorii din Câmpulung îşi votează în...

pe 06.06.2024 la 14:01
secție de votare
Alegeri locale 2024

Alegeri Locale 2024 Mioveni. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în Mioveni

Alegerile Locale 2024 din Mioveni au loc pe 9 iunie. Astfel, locuitorii din Mioveni îşi votează în această zi...

pe 06.06.2024 la 09:36
IPS Calinic va fi operat la Spitalul Floreasca, după ce și-a fracturat rotula. A călcat greşit în timp ce sfinţea o troiță

Momente de cumpănă pentru Înaltpreasfinţitul Calinic. Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a ajuns ieri seara la spital...

pe 03.06.2024 la 14:20
Muncitor de 37 de ani din Argeş, mort după ce a fost îngropat de viu în timp ce lucra la o canalizare

Tragedie într-o comună din judeţul Argeş. Un muncitor de 37 de ani care lucra la canalizare, a murit, îngropat de...

pe 01.06.2024 la 08:26
Inconştienţa părinţilor putea să îl coste viaţa pe fiul lor de 8 ani. Copilul a fost atacat de urs în timp ce îl hrănea prin geamul maşinii

Un copil de 8 ani a fost atacat ieri de urs, într-o comună din judeţul Argeș. Băiatul se află momentan se află în...

pe 26.05.2024 la 09:40
Toți copii au vârste de 13 sau 14 ani și au suferit răni ușoare
Evenimente

Impact cumplit între un microbuz şcolar şi un autoturism, în Argeş. 5 copii şi 2 adulţi, răniţi şi transportaţi la spital

Mai mulţi copii şi doi adulţi au fost răniţi în urma unui accident între un autoturism şi un microbuz...

pe 25.05.2024 la 15:46
"Toată lumea te plânge, tati". Preotul Ilie Geangavelea din Argeş, ucis de un tânăr de 18 ani fără permis. Soția părintelui a leșinat de durere

Un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere, a ucis un preot ieri, pe o şosea din oraşul Costeşti, judeţul Argeş!...

pe 15.05.2024 la 11:04
Tragedie în Argeş. Un bărbat a murit, îngropat de viu, la 3 metri sub pământ: şanţul la care lucra s-a surpat peste el

Tragedie într-o comună din judeţul Argeş, ieri. Un muncitor de 47 de ani a murit, prins sub un mal de pământ.  

pe 15.05.2024 la 07:35
Moarte cumplită pentru un tânăr de 22 de ani, pe un drum din Argeş. A scos cu maşina un stâlp din pământ, după un impact devastator

Accident mortal, azi-noapte, în comuna Davideşti din Argeş. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta...

pe 12.05.2024 la 08:40
Criminal la 22 de ani. Tânărul din Argeş şi-a omorât în bătaie unchiul de 70 de ani, după o ceartă spontană

Bărbat de 70 de ani, ucis în bătaie de nepotul de 22 de ani, după o ceartă pornită spontan. Medicii nu au mai putut...

pe 09.05.2024 la 15:14
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri