Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandalul Tal Hanan. Ciolacu şi Lasconi cer verificarea fermelor de troli care ar fi folosite de Geoană. Reacţia AEP

Premierul Marcel Ciolacu, candidata la prezidenţiale Elena Lasconi şi ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan cer mai multor instituții să verifice presupusele fermele de troli care ar fi folosite în campania lui Mircea Geoană. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a reacţionat spunând că nu a primit nicio solicitare oficială legată de activitatea vreunei ferme de boţi.

de Redactia Observator

la 30.10.2024 , 17:11

Scandalul Tal Hanan. Ciolacu şi Lasconi cer verificarea fermelor de troli care ar fi folosite de Geoană. Reacţia AEP Scandalul Tal Hanan. Ciolacu şi Lasconi cer verificarea fermelor de troli care ar fi folosite de Geoană. Reacţia AEP - Profimedia

Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea şedinţei de guvern de miercuri că există anumite informaţii despre o clădire în Bucureşti unde funcţionează "o fermă de troli" care activează în favoarea lui Mircea Geoană şi că autorităţile în drept ar trebui să verifice aceste aspecte.

 În replică, Elena Lasconi i-a cerut premierului să sesizeze Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru a opri fermele de troli sau ''să facă verificări serioase legate de felul în care Mircea Geoană îşi desfăşoară campania în online''. 

Lasconi mai afirmă că, atât timp cât există informaţii care arată că unul dintre candidaţi, Mircea Geoană, lucrează cu un personaj extrem de controversat la nivel internaţional - Tal Hanan - este momentul să ne uităm atent la cum se duc aceste războaie pe social media. Fostul ofiţer al serviciilor israeliene, Tal Hanan, a confirmat pentru Digi24 că a vizitat recent România, dar a subliniat că "nu discută despre clienţii" săi.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Digitalizării: Am fost sesizaţi să verificăm conturi asociate lui Mircea Geoană

Pe acelaşi subiect

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că structura din minister care se ocupă de canalul nofake a primit, miercuri, sesizări din partea unor persoane fizice care au solicitat să se verifice dacă pe conturi asociate campaniei candidatului la funcţia de preşedinte al României Mircea Geoană sunt folosite instrumente care contravin regulilor şi standardelor platformelor de socializare Meta şi TikTok, relatează Agerpres.  "Pe canalul nofake pe care-l avem la dispoziţia ministerului, pentru toţi cei care vor să sesizeze nereguli în această perioadă pentru tot ce înseamnă platforme online, au primit nişte solicitări care au fost trimise mai departe platformelor, pentru a vedea dacă, cu adevărat, există astfel de instrumente care să vicieze transpunerea cât mai transparentă a tot ce înseamnă reţele de socializare. Avem în momentul de faţă creată o structură la nivelul ministerului care este responsabilă de acel canal nofake, valabil încă din primăvara acestui an, prin care cetăţenii români să sesizeze scam-uri, nerespectarea legislaţiei în privinţa drepturilor online, nerespectarea AI ACT, Digital Services Act sau practici neconcurenţiale şi incorecte pe reţele de socializare", a afirmat Bogdan Ivan, miercuri, la Palatul Victoria.

Ministrul a precizat că sesizările au fost făcute de persoane fizice, cu referire la campania lui Mircea Geoană. "Au fost primite nişte sesizări din partea unor persoane fizice care au solicitat să fie verificat dacă respectivele conturi asociate campaniei unui candidat la funcţia de preşedinte al României folosesc instrumente care contravin ceea ce înseamnă regulă şi standardele platformelor de socializare, Meta şi TikTok. Colegii mei m-au informat că este vorba despre solicitări referitoare la candidatul Mircea Geoană. În urma acelor sesizări, colegii mei au transmis mai departe către platforme, Meta şi TikTok, să stabilească dacă, din punct de vedere tehnic, există astfel de conturi de false, care să promoveze un candidat sau altul .(...) Măsurile sunt deja luate, colegii mei au primit acele sesizări, automat nu trebuia să intervin eu, le-au preluat şi le-au transmis mai departe", a mai declarat Ivan.

Acesta a subliniat că nu el face verificările în cazul Geoană. "Nu stau eu să fac verificările, vă spun la modul foarte transparent. De fiecare dată, dacă există orice solicitare de a verifica, de la Bogdan Ivan până la oricine altcineva, o platformă, în secunda doi colegii transmit mai departe către platforme aceste sesizări. Este o reglementare legală care este bazată pe legislaţia europeană (...) prin care toate entităţile responsabile de la Autoritatea Electorală Permanentă până la Biroul Electoral Central, până la INCID sau ANCOM sunt responsabile ca în secunda doi să transmită către platforme aceste solicitări, care vor fi prioritizate, care vor fi analizate tehnic de către operatori umani din partea platformelor. E o procedură standard în cazul oricărei persoane din România, în cazul oricărei potenţiale reţele de scam-uri. Ce e foarte clar: cine nu respectă regulile şi încalcă regulile legale şi cele ale platformelor va suporta consecinţele, e foarte clar", a subliniat Ivan.

Ministrul a precizat că nu premierul Marcel Ciolacu i-a semnalat aceste aspecte, fiind întrebat în acest sens."Premierul nu mi-a semnalat, am citit şi eu în presă, am avut alte discuţii astăzi cu premierul, noi tocmai semnăm un contract de 128 de milioane de euro din bani europeni, semnăm un alt proiect extrem de important referitor la voucherele de inovare, nu am avut o discuţie cu premierul", a arătat Ivan.

Elena Lasconi îi cere lui Ciolacu să sesizeze DNSC şi ANCOM, pentru a opri fermele de troli 

Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, i-a cerut lui Marcel Ciolacu să sesizeze DNSC şi ANCOM, pentru a opri fermele de troli şi a verifica felul în care Mircea Geoană îşi desfăşoară campania în on-line, ea arătând că nu trebuie să închidem ochii sau să spunem că e ceva minor.

"E bine că o femeie - care încă nu se află la conducerea ţării - vă deschide ochii şi vă pune să faceţi curat în casă! Cu toate instituţiile pe care le aveţi la un telefon distanţă, nu aţi mişcat un deget până acum. Observ că, deşi sunteţi premierul României, domnule Ciolacu, şi aveţi majoritate în Parlament, v-aţi găsit curajul să deschideţi public subiectul legat de fabricile de troli şi să puneţi instituţiile statului la treabă abia după ce eu, un outsider, un om din afara sistemului învechit în rele practici, am pus informaţiile pe masă", scrie Lasconi într-o postare pe Facebook.

Preşedinta USR arată că "Marcel Ciolacu cere sesizarea AEP după ce a primit şi domnia sa informaţii că o fabrică de troli lucrează pentru Geoană într-o clădire din Bucureşti".

"Dar nu e suficient, domnule Marcel Ciolacu, să faceţi doar această solicitare. E bine că cereţi AEP să facă verificări, dar să nu uităm că dumneavoastră aveţi şi alte instrumente la îndemână: DNSC şi ANCOM. Solicit de urgenţă să sesizaţi cele două instituţii care să oprească fermele de troli, să facă verificări serioase legate de felul în care Mircea Geoană îşi desfăşoară campania în on-line. Şi poate Mircea Geoană nu e singurul care face asta, este important să cerceteze instituţiile statului. Lupta cu dezinformarea este o luptă pe care trebuie să o dăm, eu nu accept să închidem ochii la ceva ce este atât de periculos pentru democraţie", spune Elena Lasconi.

Ea menţionează că "este un subiect la care toţi ar trebui să fim foarte atenţi: manipularea din on-line prin ferme de troli şi fake news". "Atât timp cât există informaţii care arată că unul dintre candidaţi, Mircea Geoană, lucrează cu un personaj extrem de controversat la nivel internaţional - Tal Hanan - cred şi eu că este momentul să ne uităm atent la cum se duc aceste războaie pe social media, să nu închidem ochii sau să spunem că e ceva minor. România are nevoie de lideri responsabili, care să aprecieze adevărul, nu să-l îngroape prin manipulări şi minciună!", a  încheiat Lasconi.

Mircea Geoană a negat că are vreo legătură cu Tal Hanan

Într-un comunicat transmis miercuri, echipa de campanie a lui Mircea Geoană, candidat independent la prezidenţiale, a susţinut că informaţiile prezentate de Elena Lasconi sunt ''complet false''. ''Candidatul independent Mircea Geoană a clarificat în direct aseară că acuzaţiile doamnei Elena Lasconi sunt complet false. Nu îl cunoaşte şi nu a existat nicio întâlnire între candidat cu persoana indicată. Din păcate pentru decenţa dezbaterii prezidenţiale, Elena Lasconi a fost intoxicată şi a distribuit fără discernământ un fake-news grosolan. Ne aşteptam ca un fost prezentator TV să nu genereze falsuri în campania electorală şi să nu prezinte cu lejeritate false investigaţii de pe google maps drept certitudini. Aceste intoxicări servite sunt nedemne de un candidat care vrea să fie preşedintele României şi reflectă doar disperare'', se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, Mircea Geoană este ''cel mai atacat candidat în această campanie''. ''Mircea Geoană este ţinta numărul unu a unei campanii agresive de discreditare la care, din păcate, s-a alăturat şi o competitoare electorală. Cetăţenii români văd acum cu ochii lor rezultatele milioanelor de euro aruncate în campanii de defăimare la adresa lui Mircea Geoană, finanţate de partidele politice sau de fugari apropiaţi de Rusia. Discreditarea singurului candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu face doar jocul lui Marcel Ciolacu şi al AUR'', a menţionat sursa citată

Greblă: Nu am primit nicio solicitare legată de activitatea vreunei ferme de boţi

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat miercuri că nu a primit nicio solicitare oficială legată de activitatea vreunei ferme de boţi în România, precizând că a luat deja legătura cu alte instituţii implicate în combaterea acestor practici pentru mai multe informaţii. ''Nu am primit nicio solicitare oficială legată de activitatea vreunei ferme de boţi sau altceva similar. Am urmărit discuţiile din spaţiul public din ultimele ore. Autoritatea Electorală Permanentă are atribuţii în monitorizarea desfăşurării campaniei electorale, în special cu privire la cheltuielile efectuate de competitorii politici pentru promovarea programelor politice sau pentru alte activităţi de campanie. Am luat deja legătura cu alte instituţii implicate în combaterea acestor practici şi aşteptăm mai multe informaţii pentru a vedea unde şi dacă astfel de activităţi au loc. Vom verifica, în special, cheltuielile efectuate de competitorii politici, inclusiv acelea invocate de domnul prim-ministru'', a afirmat Greblă, la Digi 24.

Potrivit acestuia, se vor iniţia verificări pentru a se vedea dacă acest gen de acţiuni respectă reglementările campaniei electorale. ''Verificarea activităţilor desfăşurate de competitorii politici în campaniile electorale implică o competenţă partajată. În primul rând, avem birourile electorale, organizate pe diverse niveluri. De asemenea, Ministerul de Interne, Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Serviciul Român de Informaţii, în cazurile în care există suspiciuni de ameninţări la adresa securităţii naţionale, pot efectua asemenea verificări. (...) Nu cunosc încă toate detaliile despre aceste activităţi presupuse a fi desfăşurate de ferme de boţi pe teritoriul României. Vom iniţia verificări în baza atribuţiilor fiecărei instituţii pentru a vedea dacă aceste acţiuni respectă reglementările campaniei electorale'', a menţionat preşedintele AEP.

Subiectul a apărut în spaţiul public după ce preşedintele USR, Elena Lasconi, l-a acuzat marţi pe Mircea Geoană că s-a întâlnit cu Tal Hanan, ''deconspirat în urma unei investigaţii jurnalistice internaţionale ca fiind în spatele unor operaţiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli şi operaţiuni în social media menite să decredibilizeze candidaţi''.

Lasconi a postat pe Facebook poze în care Tal Hanan apare în faţa sediului Institutului Aspen din Bucureşti, la care Mircea Geoană este preşedinte fondator. ''O altă fotografie probează că Mircea Geoană este prezent în acelaşi loc, împreună cu apropiata sa, deputat PSD'', a scris liderul USR, pe Facebook.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Scandalul Tal Hanan. Ciolacu şi Lasconi cer verificarea fermelor de troli care ar fi folosite de Geoană. Reacţia AEP