Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PSD o acuză pe Elena Lasconi că şi-a angajat soţul la partid pe bani publici

Social-democraţii susţin că Elena Lasconi şi-a angajat soţul, de profesie avocat, în poziţia de consilier juridic la grupul parlamentar al USR, funcţie plătită din bani publici.

de Redactia Observator

la 21.08.2024 , 14:39

PSD o acuză pe Elena Lasconi că şi-a angajat soţul la partid pe bani publici Elena Lasconi - Inquam Photos / Octav Ganea

PSD o acuză, miercuri, pe preşedinta USR Elena Lasconi că şi-a angajat soţul la partid pe bani publici.

Redăm mai jos comunicatul integral al PSD 

"Prezidenţiabilul Elena Lasconi duce ipocrizia USR la superlativ: şi-a angajat soţul la partid, pe bani publici! PSD denunţă demagogia ridicolă a preşedintei USR Elena Lasconi care se erijează în instanţă morală, dar continuă fără nicio ezitare nu doar să-i protejeze şi să-i promoveze pe corupţii şi penalii din partid, ci şi să practice nepotismul ordinar.

Articolul continuă după reclamă

Şi-a propulsat soţul din postura de avocat-şomer, fără palmares şi fără perspectivă, în poziţia de consilier juridic la grupul parlamentar al USR, plătită din bani publici!

Pe acelaşi subiect

Este evident că USR-ul condus de preşedinta Elena Lasconi e la fel de rău şi de nociv precum USR-ul din perioada Drulă, zis Rangă. N-a învăţat nimic din înfrângerea usturătoare administrată de alegători şi continuă să fie acelaşi partid al scandalului cu orice preţ, al acuzelor mincinoase şi al propagandei deşănţate.

Minima decenţă ar fi impus "noului" USR măcar o delimitare de cei aflaţi în cercetarea penală şi/sau acuzaţi de opinia publică pentru decizii catastrofale precum închiderea spitalelor în pandemie, achiziţia aberantă de vaccinuri ori blocarea oricărei perspective de creştere a pensiilor timp de 50 de ani, prin pragul de 9,4% din PIB impus în PNRR, fără nicio dezbatere publică şi fără să fie necesar.

Doamna Lasconi ar fi putut să înceapă cu cea mai vocală penală, respectiv dna Clotilde Armand, să continue cu penalul Lucian Viziteu, chiar dacă a fost reales primar, cu penalul Vlad Voiculescu, cu penalul Dan Barna, cu penalul Allen Coliban, perdant al alegerilor, dar încă primar în funcţie la Braşov, sau cu penala Ioana Mihăilă.

Însă noua preşedintă a USR şi candidat la preşedinţia ţării, dna Elena Lasconi, n-a făcut nimic, a ales să fie o demnă continuare a vechilor şi detestatelor practici! Şi să împingă ipocrizia politică USR-istă pe cele mai înalte culmi!"

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » PSD o acuză pe Elena Lasconi că şi-a angajat soţul la partid pe bani publici