Portretul lui Silviu Predoiu, candidat la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
Românii îşi aleg în acest an un nou preşedinte, astfel că aproape 19 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru alegerile prezidenţiale 2024, care ar urma să se desfăşoare în două tururi de scrutin.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024 are loc duminică, 24 noiembrie 2024. Iar cum sunt şanse minime să avem un candidat care să obţină peste 50% din voturi, ar urma să avem şi un al doilea tur de scrutin, duminică 8 decembrie 2024.
În al doilea tur de scrutin intră primii doi clasaţi din primul tur de scrutin, respectiv cei doi candidaţi ce obţin cele mai multe voturi. Lupta se anunţă a fi strânsă, cinci sau chiar şase dintre cei 14 candidaţi fiind creditaţi cu şanse reale de a prinde turul II al alegerilor prezidenţiale.
Silviu Predoiu este candidatul PLAN la alegerile prezidenţiale 2024
Unul dintre cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale din acest an este Silviu Predoiu, candidat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale. Silviu Predoiu, 66 de ani, a primit aviz favorabil de a candida la alegerile prezidenţiale din partea reprezentanţilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Asta în ciuda faptului că Silviu Predoiu a fost ofiţer al fostei Securităţi şi a fost adjunct al şefului Serviciului de Informaţii Externe. Reprezentanţii CNSAS au stabilit că Silviu Predoiu a fost securist, dar nu ar exista dovezi care să arate că a încălcat drepturi fundamentale, astfel că nu poate fi considerat colaborator al Securităţii.
Scurtă biografie
Silviu Predoiu s-a născut şi a crescut în Bucureşti şi, deşi a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie şi cursuri post-universitare de Jurnalism şi Gestiunea proiectelor, şi-a legat întreaga carieră de serviciile de informaţii. A călcat pe urmele tatălui său, care a lucrat la UM 0195 Contrainformații Militare de la Inspectoratul General al Miliției, şi, după ce a absolvit un curs de informaţii externe la Şcoala de ofiţeri de securitate de la Brăneşti, a fost încadrat, ca locotenent-major, în Serviciul de Informaţii Externe, în 1990.
Ulterior, Silviu Predoiu a avansat în carieră pas cu pas, parcurgând toate etapele unei cariere operative. Silviu Predoiu a activat, pentru o lungă perioadă de timp, 1993-1997, în Lagos (Nigeria), iar după întoarcerea în ţară a fost, pe rând, şef serviciu contraspionaj extern, şef de direcţie în cadrul Serviciului de Informaţii Externe, şef departament combaterea crimei organizate, şef departament antiterorism, etc. Totul a culminat cu numirea sa, în 2005, ca director adjunct al Serviciului de Informaţii Externe.
Ce studii are Silviu Predoiu
După cum spuneam, Silviu Predoiu a absolvit cursurile Facultăţii de Geologie-Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti, perioada 1979-1984, obţinând calificarea de inginer-geolog. Ulterior, Silviu Predoiu a absolvit numeroase cursuri postuniversitare. Între 1987 şi 1989 a absolvit un curs de informaţii externe la Şcoala de ofiţeri de securitate de la Brăneşti, în 1993 a absolvit un curs postuniversitar de jurnalism, iar în 1999 a absolvit un curs postuniversitar de management.
Mai mult, Silviu Predoiu a absolvit şi numeroase programe de pregătire specifică organizate de serviciile partenere nord-atlantice. Vorbim despre programe parcurse în special în perioada 2000-2003 şi care l-au ajutat să devină colonel, în 2002, şi general de brigadă - cu o stea, în 2004.
Funcţii ocupate până în prezent
Cum spuneam şi la partea de biografie, Silviu Predoiu a adunat o colecţie importantă de funcţii de top ocupate în domeniul serviciilor de informaţii. În noiembrie 2005, Silviu Predoiu a devenit director adjunct al Serviciului de Informaţii Externe, iar în perioada iulie-octombrie 2006 a fost chiar director interimar al SIE.
Predoiu a mai fost director interimar al SIE şi în perioada martie-decembrie 2007. Silviu Predoiu a ajuns la gradul de general cu patru stele.
Ce avere are Silviu Predoiu
În ceea ce priveşte averea lui Silviu Predoiu, acesta încasează peste 19.000 de lei pe lună pensie de serviciu din partea Ministerului Apărării Naţionale.
La nivel de bogăţii, Silviu Predoiu are trei terenuri, două apartamente, o casă de vacanţă, două maşini, ceasuri în valoare totală de circa 7.000 de euro şi circa 100.000 de euro în diferite conturi bancare.
Ce ştim despre familia candidatului la prezidenţiale
Conform site-ului oficial silviupredoiu.ro, candidatul la alegerile prezidenţiale susţine, când vine vorba de familie, că "sunt tată, bunic, soţ, iar când mă uit în ochii nepotului meu, Andu, știu că am obligația, pentru el și toți copiii României, de a face tot ce-mi stă în putință ca ei să trăiască într-o țară în care să aibă toate condițiile, toate oportunitățile, toate șansele de a crește frumos și de a-și împlini potențialul".
Pe de altă parte, de-a lungul timpului, în presa din România au apărut informaţii conform cărora Cătălina Predoiu, soţia lui Silviu Predoiu, a fost angajată şi ea la Serviciul de Informaţii Externe, iar fratele lui Silviu Predoiu ar fi fost şef de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰