Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mircea Geoană neagă vreo legătură cu ruşii: Kompromat condus de la Moscova

Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a negat acuzaţiile că ar avea vreo legătură cu ruşii. El şi-a depus oficial, joi, candidatura ca independent la Biroul Electoral Central, ocazie cu care s-a referit la ancheta jurnalistică privind legăturile unui coordonator al campaniei sale, fostul primar de sector, Rareş Mănescu, cu un om de afaceri rus, propagandist al Kremlinului. Mircea Geoană a spus că s-a adresat instituţiilor statului şi structurilor aliate care se ocupă de aceste subiecte pentru a investiga, până la ultimul detaliu, ceea ce el a numit o "operaţiune de compromitere" desprinsă din "manualul de operare al FSB". 

de Redactia Observator

la 03.10.2024 , 20:59

"Este o operațiune de dezinformare, un război hibrid condus de la Moscova. Am avut azi un contact cu fundația Navalnîi. Este din manualul de operare al FSB, un linșaj mediatic. Am făcut un apel oficial către instituțiile statului și structurile aliate pentru a investiga până în ultimul detaliu această operaţiune de compromitere" a acuzat Mircea Geoană completând că ancheta este sub finanțarea oligarhului Mihail Hodorkovski iar jurnalistul aflat la originea ei, Attila Biro, a fost acuzat de presa din Bulgaria că ar fi făcut parte din operațiunea de asasinare al procurorului general al Bulgariei.

Rareș Mănescu, un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană, este acuzat că ar fi partener de afaceri cu un rus, propagandist al Kremlinului, care îl admiră pe Vladimir Putin, potrivit unei anchete publicate de Dossier Center, un site de investigaţii finanţat de Mihail Hodorkovski, fost oligarh rus, considerat în prezent de Occident unul dintre liderii opoziției din Federaţia Rusă. La anchetă au contribuit jurnaliştii reţelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte şi siteul context.ro.

"Mircea Geoană, numărul doi din NATO, candidează la președinția României și îl critică pe Putin. Cu toate astea, partenerul de afaceri al unui consilier de-ai lui Geoană are legături directe cu Kremlinul", a reacţionat Mihail Hodorkovski la investigație, pe X (fostul Twitter). 

Vezi și

Cine este Rareș Mănescu, acuzat de legături cu ruşii

Pe acelaşi subiect

Mircea Geoană a acuzat "o campanie de linșaj mediatic împotriva mea finanțată din bani publici de partidele din România". El acuză campanii "făcute la TV care sunt sub oblăduirea unor oligarhi români aflați în exil la Belgrad sub protecție rusească. O capcană pe care dezinformarea rusă știe să o întindă cu dibăcie".

"Cu privire la domnul Rareş Mănescu şi la aşa-zisa relaţie a domniei sale cu aşa-zisa campanie: i-am cunoscut pe doamna Ramona Mănescu şi domnul Rareş Mănescu, social, la Bruxelles. Vă reamintesc că doamna Mănescu este fost ministru de Externe al României şi fost europarlamentar, în această calitate am avut un contact aşa cum am avut contacte cu zeci de europarlamentari şi tot ce înseamnă reprezentanţi ai României la UE şi la NATO. Este modul în care eu fac treabă.

Domnul Mănescu a avut, într-adevăr, o relaţie episodică cu Mişcarea România Renaşte pe care o fost solicitat să o părăsească, după o anumită perioadă, în timp ce eu eram la NATO şi sub nicio formă în timpul unei aşa-zise campanii organizate la Bucureşti. Relaţia domnului Mănescu cu aşa-zişi oameni de afaceri, reali sau imaginari, este problema dânsului şi dacă există vreun lucru necurat în relaţia domniei sale cu cineva din Rusia este obligaţia statului român şi voi veghea să fim siguri că dacă există ceva necurat voi fi primul care voi acţiona în această direcţie. Ceva îmi spune că este parte dintr-o acţiune de compromitere pe model FSB", a afirmat Mircea Geoană

El spune că este "evident că deranjează", pentru că este "cel mai consecvent avocat şi aliat al direcţiei euroatlantice a României". "Un om cu statura mea, cu CV-ul meu, cu competenţa mea, cu relaţiile mele internaţionale evident că deranjează Moscova. Cum ai vrea să ai, într-o ţară atât de importantă ca România, un preşedinte care să fi fost şef la NATO? Aceasta este motivaţia principală a Kremlinului. Există şi o motivaţie internă, pentru că primul candidat independent cu şanse de a câştiga preşedinţia României, eu şi echipa noastră, deranjăm interesele acestor partide. Au bani, au influenţă, cumpără presă, intoxică opinia publică şi vă spun astăzi că sunt mai hotărât şi mai îndârjit decât oricând să câştigăm aceste alegeri, pentru că nu va fi victoria lui Mircea Geoană şi a echipei mele, va fi victoria democraţiei româneşti", a adăugat Mircea Geoană. 

Culisele scandalului "Geoană și rușii"

Rareș Mănescu, un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puţin 10 ori după anexarea ilegală din 2014, dezvăluie o investigaţie internaţională. Jurnaliştii reţelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte şi Context.ro, au relatat că Rareş Mănescu, fostul primar al Sectorului 6, a înfiinţat o firmă alături de omul de afaceri rus Aleksei Kozlov, în timp ce se ocupa de campania lui Geoană pe când acesta era încă adjunct la NATO.

Ancheta jurnalistică arată o serie de ramificaţii care duc chiar şi la un mercenar care a luptat în Donbas de partea ruşilor. Kozlov are şi o identitate secretă, cu ajutorul căreia a făcut propagandă pentru Rusia, susţin jurnaliştii. "Este şocant că NATO a trecut cu vederea peste astfel de lucruri când numeşte persoane pentru roluri atât de importante", iar "românii trebuie să ţină cont de acest lucruri când votează luna viitoare", a transmis opozantul rus Mihail Hodorkovski într-un mesaj publicat pe X după apariţia anchetei.

Geoană s-a referit la ancheta jurnalistică în termeni precum "aşa-zisă anchetă", realizată de un "aşa-zis jurnalist", el spunând că ceea ce se întâmplă reprezintă pentru el "o linie roşie"

"Aş vrea să spun câteva vorbe despre un subiect care a izbucnit în presa noastră, un subiect care a fost generat de o aşa-zisă anchetă jurnalistică internaţională sub oblăduirea şi finanţarea oligarhului Hodorkovski şi declanşată de un aşa-zis jurnalist de investigaţii, Attila Biro, acuzat în presa din Bulgaria şi din ale ţări europene că ar face parte din operaţiunea de încercare se asasinare a procurorului general al Bulgariei. Au fost două astfel de încercări. De aceea vă spun cu toată seriozitatea: acest tip de kompromat generat şi condus de la Moscova este o operaţiune de dezinformare care face parte din arsenalul de război hibrid pe care Federaţia Rusă îl declanşează împotriva democraţiilor occidentale. Despre asta vorbim azi în România", a declarat Geoană.

El anunţă că a cerut instituţiilor şi structurilor abilitate, la nivel intern şi nu numai, să facă verificări cu privire la tentativa de compromitere care îl vizează. "Am avut astăzi un contact cu Fundaţia Alex Navalnîi, explicându-le situaţia, pentru că aţi observat că presa internaţională vuieşte de faptul că domnul Hodorkovski este acuzat de cei din Fundaţia Navalnîi că de fapt acoliţi de-ai dânsului intimidează şi încearcă să elimine opozanţi din Rusia. Este manualul de operare al FSB. Deci pentru mine acest subiect reprezintă o linie roşie, cu privire la modul în care aici, în România ştim să discernem între compromitere, defăimare şi operaţiuni de linşaj mediatic externe şi interne şi ceea ce înseamnă in joc democratic şi o campanie electorală. Este o linie roşie faţă de interferenţa nepermisă a unei puteri străine în democraţie ţării mele şi de aceea am făcut un apel oficial către instituţiile statului român specializate şi către structurile aliate care se ocupă de aceste subiecte pentru a investiga, până la ultimul detaliu, această operaţiune de compromitere a unui fost oficial al NATO şi a unui candidat şi a unui potenţial preşedinte al României", a adăugat Geoană. 

El susţine că şi în ceea ce priveşte "partea internă" există "şi aici o linie roşie""Şi nu am să mă las şi după ce vom câştiga această campanie să nu vă prezint public toate dedesubturile acestei operaţiuni, că la un moment dat trebuie să demascăm modul în care funcţionează şi Rusia, şi acoliţii lor din România. Există o campanie împotriva mea de linşaj mediatic, programatic, pe bani publici, finanţată de partidele din această ţară care iarăşi reprezintă o linie roşie pentru mine şi nu  am să m las şi am să vă prezint public tot ce înseamnă mecanismul de finanţare din partea partidelor a unei campanii de defăimare premeditate, făcute de obicei şi întâmplător, la televiziuni care sunt sub oblăduirea unor oligarhi români aflaţi în exil la Belgrad sub protecţie rusească sau de domnul Şor, la Chişinău", a adăugat Geoană.

Geoană a explicat că acuzaţiile la adresa sa vizează perioada în care el era înalt oficial al NATO. "Este obligaţia standard a diviziei de securitate de la NATO şi a  serviciilor aliate să vegheze dacă nu cumva a existat, în mod deliberat,  acţiune de încercare compromitere a unui înalt oficial NATO, nu a unui candidat la preşedinţie. Această campanie s-a derulat în timpul mandatului meu şi este absolut legitim şi firesc ca vigilenţa noastră împotriva războiului hibrid dus de Rusia împotriva democraţiilor occidentale, inclusiv în România, să fie extrem de clar şi de bine documentat", a explicat Geoană, întrebat dacă solicitarea sa privind investigarea de către "structurile aliate" a operaţiunii împotriva sa nu ar însemna o ingerinţă a acestora în campania electorală internă. 

El susţine că "există amprentele Federaţiei Ruse pe acest tip de operaţiune" şi se arată convins că instituţiile statului român şi aliaţii occidentali vor identifica "cauzele reale" ale operaţiunii. "Vreau ca această operaţiune să o descompunem, să o dezvăluim, să v-o arătăm în întreaga sa complexitate pentru a fi o lecţie pentru viitor, pentru că încercări de a ne submina democraţia din partea Rusiei vor continua să apară, dincolo de alegerile prezidenţiale. Cred că este o lecţie de democraţie în acţiune şi de rezilienţă de societate", a adăugat Geoană.

Ce legături are Mircea Geoană cu Rareș Mănescu

Mircea Geoană a afirmat că Rareş Mănescu nu a avut nicio contribuţie financiară la campania sa prezidenţială. "Nu există nicio contribuţie a domnului Mănescu la campania prezidenţială şi acest lucru este extrem de clar", a afirmat Mircea Geoană întrebat despre finanţarea campaniei.

Geoană a catalogat drept "tendenţioasă" o întrebare a unui jurnalist care l-a chestionat dacă există bani ajunşi pe filieră rusească pentru campania sa electorală.."Există un fel de capacitate a Federaţiei Ruse care să creeze aparenţe care să conducă la comentarii de acest gen", a reacționat Geoană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Mircea Geoană neagă vreo legătură cu ruşii: Kompromat condus de la Moscova