Video Maia Sandu va vota la alegerile din România şi îi încurajează şi pe cetăţeni: "Nu vrem ca Kremlinul să dicteze din nou"
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot.
"Dragi români, soarta Republicii Moldova este strâns legată de soarta României. Orice biruinţă a României e şi biruinţa noastră. Orice greutate o trăim împreună. O Românie puternică este un motiv de mândrie şi pentru noi şi o garanţie că vom reuşi alături de voi. Cei care cred că România ar fi mai puternică şi mai prosperă fără Uniunea Europeană, priviţi spre Republica Moldova, vedeţi cât de mult a avansat România în ultimele două decenii şi cu cât greu s-a descurcat Republica Moldova. Acum 18 ani noi nu am avut şansa să aderăm la Uniunea Europeană împreună cu România, dar nu ne-am pierdut speranţa şi muncim din greu ca să ajungem parte a acestei familii mari, europene, cât de curând posibil. În această lume tot mai incertă, avem nevoie unii de alţii, avem nevoie să ne susţinem reciproc. Împreună suntem mai puternici", a transmis Maia Sandu, într-un mesaj video postat pe Facebook.
Ea a adăugat că oamenii nu trebuie să îi creadă pe cei care spun că "apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare".
- Sacii cu buletinele de vot, căraţi cu autobuzele, microbuzele şi cărucioarele de cumpărături la sediile...
- Renumărarea voturilor a început în toată ţara. Preşedintele AEP: "Probabil vom avea întârzieri în judeţele...
- Alegerile prezidenţiale ar putea fi reprogramate pentru 15 și 29 decembrie. Anunţul făcut de președintele AEP
"Ştim ce înseamnă despărţirea, graniţe închise şi tăceri impuse de un regim care ne-a vrut străini unul faţă de celălalt. Interdicţia de a circula, comunica, de a ne îmbrăţişa. Acum Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa. Nu daţi crezare celor care vă spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare. Vedeţi ce face Kremlinul cu vecinii săi: îi şantajează, îi bombardează, îi ucide. Vedeţi ce face cu propriii cetăţeni: îi pune la închisoare doar pentru că sunt împotriva războiului sau pentru că critică autorităţile", a arătat preşedintele Republicii Moldova.
Sandu a subliniat că revenirea la un astfel de regim este un pas înapoi.
"Da, democraţiile noastre nu sunt perfecte, dar revenirea la un regim care este de partea agresorului este un pas înapoi către izolare, sărăcie, dictatură. Nu vrem să fim din nou separaţi. Nu vrem ca Kremlinul să dicteze relaţiile Bucureştiului cu Chişinăul, dimpotrivă, avem şansa să ne regăsim în marea familie europeană şi nu vrem să ratăm această şansă", a continuat ea.
Maia Sandu a adăugat că ea va vota la alegerile din România, aşa cum ar fi făcut şi bunicii săi, născuţi în această ţară.
"Pe 1 şi 8 decembrie mergem din nou la vot. Alegem Parlamentul României şi preşedintele României. Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume şi cu un nivel de trai înalt pentru toţi cetăţenii săi. Bunicii mei, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. Poporul român are puterea şi înţelepciunea de a-şi apăra locul în lume. Iar soarta şi această putere stau doar în vot. Poporul român este liber. Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o ţară liberă", a conchis Maia Sandu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰