Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce crede Nicuşor Dan despre programul de guvernare lansat de PSD, PNL, UDMR şi minorităţi: "Mi se pare realist"

În această seară, lideri din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi au anunţat că au ajuns la un acord privind principiile programului de guvernare, USR nefiind menţionat în comunicat. Printre măsurile asumate de partidele din coaliţia pro-occidentală se află reducerea numărului de ministere la maximum 16 şi al agenţiilor cu cel puţin 25%, numărul secretarilor de stat, redus la jumătate. Ce crede Nicuşor Dan despre acest draft?

de Alessandra Stoicescu

la 17.12.2024 , 19:32

Lideri din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi şi-au asumat un program de guvernare comun, în comunicatul transmis nu apare numele USR, deşi Elena Lasconi a fost prezentă la discuţii. Ar fi primul semnal că USR ar putea fi lăsată în opoziţie, iar coaliţia să fie formată doar din PSD, PNL UDMR şi minorităţi. Au trasat principalele reforme fiscale: reducerea deficitului bugetar la 7% din PIB, menţinerea datoriei publice sub plafonul 60% din PIB, impozitarea marilor averi, o măsură cerută de liderii PSD. Se arată în principalele măsuri că noul Guvern va încerca să reducă taxarea pe muncă. 

Încearcă partidele europene să pună guvernul la cale. Dumneavoastră aţi înţeles dacă USR vrea să intre la guvernare?

Nicuşor Dan: În context general, eu cred că e bine că partidele proeuropene vor să intre la guvernare, a dat un semnal de stabilitate, pentru economie, pentru investitori. Eu apreciez că a fost foarte bine că partidele nu au început cu împărţirea ministerelor, ci au început cu programul de guvernare, cel pe care l-am văzut într-o schiţă, la prima vedere mi se pare realist.

Vezi și

Nu am înţeles şi nu intru foarte tare în discuţiile între partide, mi-ar plăcea să comunice mai mult pe program şi e legitim ca două partide să aibă puncte de vedere diferite, dar să comunice pe alea. 

Pe acelaşi subiect

Credeţi că Marcel Ciolacu ar trebui să fie premier?

Nicuşor Dan: E o decizie pe care o ia Coaliţia. 

În cazul în care nu vă susţin partidele, ce faceţi?

Nicuşor Dan: Eu deocamdată sunt la stadiul la care am făcut o propunere, şi oamenii, societatea trebuie să o analizeze, cred că încă suntem departe de scenarii politice. 

Nicuşor Dan candidează la prezidenţiale 

”Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025”, a spus primarul luni seara, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că va candida independent şi că este deschis la discuţii cu partidele proeuropene pentru susţinerea acestei candidaturi. 

”Va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică şi justiţie”, a precizat el. ”România nu are o direcţie, azi”, a mai arătat primarul Capitalei în declaraţie.

El a menţionat că o întrebare legitimă este de ce candidează, deşi a primit votul bucureştenilor în urmă cu câteva luni. ”Bucureştenii nu pot trăi bine într-un Bucureşti, dacă România nu o duce bine”, a arătat el. 

”Voi candida independent. Sunt deschis la discuţii cu partidele proeuropene pentru susţinerea acestei candidaturi. Este nevoie de un preşedinte care să se asigure că direcţia proreformă pe care o anunţă partidele să fie urmată în activitatea lor”, a precizat Nicuşor Dan

Ce spunea Nicuşor Dan despre viitorul preşedinte într-un interviu la Observator

Invitat la o ediţie specială Observator în 19 noiembrie, Nicuşor Dan a mărturisit ce le-ar face corupţilor dacă ar ajunge şeful statului.

Nicuşor Dan consideră că viitorul preşedinte trebuie să fie o persoană echilibrată, dar care să îşi asume decizii radicale, când este nevoie. "Eu îi cer preşedintelui să băgăm în puşcărie câţiva corupţi din imobiliare ca să mai temperăm elanul. Nu (n.red. preşedintele nu bagă oameni la puşcărie), dar din când în când trebuie să mai facem şi asta ca să echilibrăm sistemul, da", a declarat Nicuşor Dan.

Cum a răsturnat Nicuşor Dan calculele pentru preşedinţie?

Cursa pentru preşedinţie a fost dinamitată. Nicuşor Dan aşteaptă partidele pro-europene să îl susţină, dacă vor. Spune că le-a informat, nu le-a consultat. Mai precis, că a discutat cu liderii formaţiunilor. La USR, partidul pe care cândva îl înfiinţase Nicuşor Dan, e momentan ceaţă.

Nu se ştie cu cine a discutat Nicuşor Dan, cert e că nu cu Elena Lasconi. Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, respinge însă ipoteza de a-l susţine pe Nicuşor Dan şi anunţă că partidul are candidat la prezidenţiale în persoana Elenei Lasconi, care a fost validată public cu 1,7 milioane de voturi. Am analizat întreaga situaţie alături de Marius Ghincea, politolog şi cercetător la Institutul Federal de Tehnologie Zurich. Puteţi urmări interviul integral AICI.

POLITICO: Numele lui Nicuşor Dan, tradus ca "Little Nick"

Nicuşor Dan, un matematician şi activist în vârstă de 54 de ani, al cărui prenume se traduce (în engleză) prin "Little Nick" (Micul Nic - n.r.), se află la al doilea mandat de primar al Bucureştiului. El a fondat şi a condus anterior un partid liberal care a dat naştere Uniunii Salvaţi România - în prezent al treilea cel mai mare partid din parlament, a scris POLITICO. 

În prima sa campanie pentru funcţia de primar, în 2016, Dan a promis să elimine corupţia, evaziunea fiscală şi spălarea de bani - semnele distinctive ale primarilor anteriori, dintre care unul a fost chiar închis pentru corupţie, notează publicaţia de la Bruxelles, care observă că Nicuşor Dan a transmis un mesaj similar în anunţarea candidaturii sale de luni, menţionând necesitatea de a combate corupţia, de a da ţării o direcţie şi de a vindeca diviziunile sociale şi culturale.

Alessandra Stoicescu Like

Am vrut să schimb lumea în bine și să ajut oamenii de când eram copil. Așa că am ales în mod natural meseria de jurnalist. Jurnalismul este despre oameni, despre a le schimba viețile în bine.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi un plan financiar ca să faceţi faţă scumpirilor anunţate pentru 2025?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Ce crede Nicuşor Dan despre programul de guvernare lansat de PSD, PNL, UDMR şi minorităţi: "Mi se pare realist"