Bolojan, despre scenariul reluării primului tur al alegerilor. "Candidaţii care n-au obţinut un scor relevant ar trebui să-i susţină pe ceilalţi"
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că acei candidaţi care au fost în turul I şi care nu au obţinut un scor relevant ar fi bine să susţină un candidat care are un scor relevant, în cazul în care s-ar relua primul tur al alegerilor prezidenţiale.
"În eventualitatea refacerii turului I, PNL va lua o decizie. Eu cred că PNL a luat o decizie corectă, imediat după alegeri şi a anunţat că o va susţine pentru turul al doilea pe doamna Elena Lasconi. Imediat, fără să cerem nimic. Acum, eu nu vreau să speculez. De patru zile, de când sunt în Bucureşti, în loc să discut de alegerile parlamentare, în afară de speculaţii, toate întrebările se bazează pe speculaţii. Nu poţi să speculezi când eu am alegeri parlamentare. Mai mult de atât nu pot să spun", a declarat Ilie Bolojan la Europa FM, potrivit news.ro.
El a precizat că "este o speculaţie ce se va întâmpla".
"Eu să răspund la o speculaţie, după aceea ne mirăm că tot răspunzând la speculaţii, apare o neseriozitate în lumea politică Eu cred că trebuie să răspundem la certitudini", a explicat Bolojan.
"Gândirea mea este cât se poate de clară. Candidaţii care au fost în turul I şi care nu au obţinut un scor relevant, ar fi bine să susţină un candidat care are un scor relevant. Este o chestiune de bun simţ. Dar e supoziţie la supoziţie", a mai comentat liberalul.
- Ce spune Bolojan despre o posibilă coaliție de guvernare, după alegerile parlamentare: "Unii au volanul, alții...
- Ce crede Bolojan despre Ciucă, după eșecul de la alegeri. "Trebuie să fiu un om corect. De la el am învăţat...
- Ilie Bolojan, despre cea mai mare greșeală a PNL: "E bine să ai grijă ce spui, cât de dur îți critici...
Scenarii după renumărarea voturilor
În cazul în care se constată fraude electorale, Curtea Constituţională va cere reluarea turului 1 al alegerilor în a doua duminică de la data luării deciziei. Mai e insă o variantă. "Dacă e doar o eroare de numărătoare, nu se vor anula alegerile. Se va merge în continuare cu o nouă listă, adică se schimbă ordinea pe listă. Dacă trebuia să fie pe locul doi altcineva decât această doamnă, va fi acela pe locul doi dacă numărătoarea vine şi spune că asta e numărătoarea corectă.
Curtea Constituţională nu a luat în calcul şi o a doua contestaţie, cea a candidatului Sebastian Popescu. Acesta l-a acuzat pe Călin Georgescu de dezinformare şi manipulare prin intermediul TikTok. Judecătorii au stabilit că reclamaţia a fost depusă prea târziu", explică Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR
Şi tot ieri, membrii CSAT au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența procesul electoral. CSAT a analizat documente clasificate, secret de stat din care a reieșit că un candidat, în a încălcat legislația electorală și a beneficiat de un tratament preferențial din partea platformei TikTok. Reţeaua nu l-a marcat drept candidat politic, iar videoclipurile promovate de Călin Georgescu nu au avut un cod unic de identificare atribuit de AEP.
Tocmai de aceea vizibilitatea candidatului a crescut semnificativ în raport cu alți candidați. Concluzia CSAT, TikTok nu a respectat normele legale și a influențat rezultatul alegerilor. După şedinţă, membrii CSAT au cerut insituţiilor abilitate din România și organelor de urmărire penală să facă verificări. Concluziile au venit la patru zile după alegeri şi la trei zile de când Admistraţia Prezidențială anunţa că președintele Klaus Iohannis nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la influențarea alegerilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰