Sondaj IRSOP: Nicuşor Dan (43%), Cristian Popescu Piedone (23%), Gabriela Firea (18%), Sebastian Burduja (4%)
Sondaj publicat cu mai puţin de o săptămână până la alegeri. Un sondaj IRSOP dat publicității luni arată că Nicuşor Dan se află pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală (43%), urmat de Cristian Popescu Piedone (23%), Gabriela Firea (18%) și Sebastian Burduja (4%). Sunt diferențe mari față de ultimul sondaj realizat de Avangarde la comanda PSD, unde Nicuşor Dan este creditat cu 28,6%, urmat la mică distanţă, de Gabriela Firea (26,5%), Cristian Popescu - Piedone (15,2%) şi Sebastian Burduja (13,8%).
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cel mai recent sondaj transmis luni de IRSOP, firmă de cercetare şi consultanţă condusă de Dr. Petre Datculescu, arată că actualul primar general, Nicușor Dan, ar fi în fruntea preferințelor electoratului din București, care l-ar vota în proporție de 43%. Pe următoarele locuri s-ar plasa Cristian Popescu Piedone (23%), Gabriela Firea (18%) și Sebastian Burduja (4%). Chestionarul IRSOP a fost realizat telefonic pe un eșantion de 900 de persoane în intervalul 27-31 mai, la nivelul municipiului București. Eroarea maximă de eşantionare este de 3,3%.
Diferenţe mari faţă de sondajul Avangarde, comandat de PSD
Nicușor Dan e primul în București și într-un sondaj comandat de PSD. Actualul primar al Capitalei, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Fiera (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, arată un sondaj Avangarde realizat la comanda PSD şi publicat duminică, 2 iunie.
Conform sondajului, actualul primar Nicuşor Dan este creditat cu 28,6% din intenţiile de vot pentru Primăria Capitalei. Pe locul al doilea, la mică distanţă, se situează candidatul PSD Gabriela Firea - 26,5%, urmată de Cristian Popescu - Piedone (PPUSL) - 15,2% şi de Sebastian Burduja (PNL) - 13,8%.
- Sondaj INSCOP: Mircea Geoană vs. Marcel Ciolacu vs. George Simion. Cine cred românii că va câştiga alegerile...
- Sondaj INSCOP: Mircea Geoană, politicianul în care românii au cea mai mare încredere. De cine este urmat în...
- Cel mai bătrân candidat la alegerile locale are 100 de ani, iar cel mai tânăr 23 de ani. Câţi alegători sunt...
Sondajul a fost realizat la comanda PSD, în perioada 29 mai - 2 iunie pe un eşantion de 1150 de subiecţi, reprezentativ pentru populaţia adultă (18+) a Municipiului Bucureşti. Sondajul a fost realizat prin interviuri faţă în faţă, la domiciliul subiecţilor. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,8%.
Ce arată ultimul sondaj INSCOP
Un sondaj realizat de INSCOP şi publicat pe 30 aprilie arată următoarele intenţii de vot pentru Primăria Capitalei: Nicuşor Dan - 38,5%, Cristian Popescu Piedone - 27,4%, Gabriela Firea - 21,4%. La CGMB - Alianţa Dreapta Unită - 31,4%, PSD - 29%, PNL - 13,9%.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research (director Remus Stefureac) la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 - 27 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 2.100 persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,14 %, la un grad de încredere de 95%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰