Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EXCLUSIV. Marcel Ciolacu, despre relaţia România - SUA: Să începi să înjuri America, mi se pare nepatriotism. Securitatea României e cea mai importantă

Marcel Ciolacu a răspuns la întrebările adresate de Alessandra Stoicescu, într-o ediție specială Observator, în direct de la Palatul Victoria. Premierul României a mărturisit ce-și dorește pentru România.

de Redactia Observator

la 26.03.2025 , 21:20

Marcel Ciolacu declară într-o ediţie specială Observator ce vrea pentru România și cum vede viitorul după alegerile prezidențiale din luna mai. 

Ce vom face în continuare legat de programul Visa Waiver, pentru că avem un anunț oficial că este suspendat temporar, e deschisă povestea pentru tot soiul de supoziții. Este un mesaj cu bătaie politică?

Marcel Ciolacu: Haideți să plecăm cu începutul. Acum aproape un an și jumătate, împreună cu colegii mei, o echipă tehnică, cu Ministerul de Interne, am îndeplinit toate cerințele tehnice ale administrației Biden din acel moment și, împreună cu doamna ambasador – fiind chiar proiectul domniei sale de suflet – să fim acceptați în programul Visa Waiver. Și am îndeplinit toate cerințele tehnice. Alte 43 de state beneficiază de Visa Waiver. România este singurul stat pentru care nu a început programul să se deruleze, de aceea acest anunț vizează numai România. Este un anunț care, categoric, are un miez în noua politică a administrației Trump în ceea ce privește imigrația, un lucru pe care îl vedem deja. O groază de știri am văzut cu toții la CNN, cu măsuri luate de administrația Trump împotriva imigrației. În acest context este. Noi suntem iar în context electoral. N-am terminat anul 2024, ne-au trebuit alegeri și în 2025 și normal că se interpretează în fel și chip. Așteptăm cu toții noile cerințe tehnice pe care trebuie să le implementăm. Categoric că susținem acest lucru. Între timp am aderat și la Schengen. Și acolo avem o reducere de aproape 80% a imigrației ilegale, deci o să ne facem treaba în continuare. Nu e într-un context politic, din punctul meu de vedere, și am citit foarte atent anunțul.

Vezi și

Acum, important este să vedem și care sunt pașii pe care îi face Guvernul condus de domnia voastră. Ministrul de Externe ar putea avea un cuvânt legat de asta? Este deja publică vehicularea posibilității schimbării domnului Emil Hurezeanu.

Pe acelaşi subiect

Marcel Ciolacu: Lămuririle trebuiau să vină în primul rând prin ambasadorul din Statele Unite, nu au venit aceste lămuriri. Acum e și o reașezare a administrației Trump, e un alt mod de lucru, se schimbă lumea. Toate instituțiile nu au început să funcționeze cum era tradițional. Domnul Hurezeanu e un diplomat remarcabil, eu nu l-am criticat vreodată. E un ambasador de excepție, iar când a fost făcută numirea domniei sale, a fost într-un anumit context. Între timp, toate regulile diplomației tradiționale pe care le cunoșteam și care funcționează în Europa nu funcționează la fel cu administrația lui Trump. Există o comunicare prin intermediul ambasadei, ele se vor așeza. Nu e un lucru care privește numai România, ci toate țările. E un nou tip de a face politică. Eu vreau să fiu foarte clar. Securitatea României este dependentă de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și apartenența României la NATO. Să începi să înjuri America pentru anumite mofturi, pentru că au tăiat banii lui Soroș, pentru că anumite structuri funcționau în anumite state, inclusiv în România, într-un anumit fel, mi se pare un pic de nepatriotism, să fiu elegant. Securitatea României este cea mai importantă. Încă există un conflict în Ucraina, încă există un război în Ucraina. România are granița cea mai lungă cu Ucraina, de 650 de kilometri. Acesta este contextul unei crize de securitate: flancul estic și securitatea Mării Negre. Asta este prioritatea numărul 1 pentru România și pentru români.

Și să ne asigurăm că prezența americană militară în România rămâne aceeași.

Marcel Ciolacu:  Ați văzut că nu s-a discutat. Există o fluctuație, lucru pe care îl știe președintele României și, în mod special, ministrul Apărării. Suntem singura țară, în afară de Polonia, din regiune, care are capacitatea logistică pentru staționarea trupelor americane. Peste 65% din cheltuielile pentru înzestrarea armatei române sunt făcute prin companii din Statele Unite ale Americii și mi se pare normal să fie așa. Negociem cât mai multe componente, capabilități militare să se producă pe teritoriul României. Ele se produc și în Italia, și în Germania, și în Polonia, dorim și noi să producem cât mai mult în România.

Posibilă revocare a domnului Hurezeanu sau a ambasadorului nostru?

Marcel Ciolacu: Nu sunt expert în schimbări, nu e atributul premierului. Dacă chem un ambasador, s-ar putea să fie interpretat într-un anumit fel. Trebuie să existe înainte un dialog între administrația prezidențială și Departamentul de Stat. Astfel de demersuri nu poți să le faci peste noapte. Eu cred că, cu adevărat, se impune să existe un trimis special, o titulatură găsită atât din partea instituției prezidențiale, cât și din partea Guvernului României. O persoană comună care să aibă acest atribut până când se va pune problema de schimbare de ambasador sau alte schimbări.

Luați în calcul, cu Președinția, să existe un trimis special al statului român la Washington, pe lângă ambasador?

Marcel Ciolacu: Până când intrăm instituțional într-o relație, la fel ca celelalte.

Și v-ați gândit la o persoană?

Marcel Ciolacu: Am vorbit ceva cu domnul președinte Bolojan și vom vedea în perioada următoare dacă aceasta este procedura cea mai bună până când vom începe alte demersuri.

Un român, așadar, care să aibă niște canale de comunicare deschise acolo și care să transforme comunicarea într-una mai ușoară.

Marcel Ciolacu: Cumva trebuie să ieșim din cercul nostru. De exemplu, Israelul a avut timp de 9 ani de zile ambasador în Statele Unite un cetățean american, evreu, care a făcut școala și avea domiciliu în SUA, dar care era foarte apropiat de republicani. Trebuie să ieșim un pic și să avem o abordare mai curajoasă, mai autentică timpurilor în care trăim în acest moment. Acest lucru, acest anunț, e corect să îl facă președintele României.

Suntem acum în buza campaniei electorale oficiale și Crin Antonescu este candidatul susținut de PSD, PNL și Kelemen Hunor. Cred că e interesant să mă lămuriți puțin, cum v-ați gândit la Crin Antonescu?

Marcel Ciolacu: Comunicăm între noi. În momentul în care ne-am hotărât să facem această coaliție, nu vă ascund că discuția a fost să facem coaliție și împreună cu USR. Toate forțele democratice din Parlament să ne unim și să avem o coaliție și un candidat comun pentru funcția de președinte. Și cu toții am picat de acord la persoana domnului Crin Antonescu. Pe urmă, fiecare în parte, după ce am vorbit între noi, am vorbit cu domnul Crin Antonescu. Acum, domnul Crin Antonescu a intrat în linie dreaptă pentru candidatură și s-au închis discuțiile: „că va fi schimbat, că-i dăm lui Bolojan” – e același scenariu ca atunci când a fost și alegerea pentru un candidat comun la Primăria Generală. Aceeași rețetă. De fapt, și de drept, pe cele trei formațiuni, inclusiv grupul minorităților, ne unește un candidat comun. De fapt, Crin Antonescu este liderul informal, în acest moment, al acestei coaliții. Restul – eu, domnul Bolojan, domnul Kelemen Hunor – suntem co-președinți ai acestei coaliții. Având un candidat comun, avem și un lider informal. Acesta este Crin Antonescu, fiindcă tot aud atacuri: „Dom’ne, e pentru prima dată când PSD nu are candidat.” Nu este așa. PSD are un candidat – Crin Antonescu, PNL are un candidat – Crin Antonescu, UDMR are un candidat – Crin Antonescu. Trebuie să recunoaștem că imediat după alegerile generale aveam de ales. A lăsa țara într-o direcție, într-un necunoscut. Aveam de hotărât: lăsăm țara într-o instabilitate, într-un moment destul de complicat, cu o nouă administrație în Statele Unite, cu o nouă abordare, cu decizii foarte importante de luat la nivel european, sau ne asumăm guvernarea împreună, cu regulile democratice. PSD, câștigând alegerile, a venit cu propunerea de prim-ministru și intram într-o normalitate. Toată campania pentru funcția de președinte, timp de 3 săptămâni, a fost împotriva lui Crin Antonescu, asta e adevărul. Nu am avut cu domnul președinte Bolojan vreo discuție de a schimba acordul politic, de a schimba candidatul pentru președinție. Și era o capcană, și mă bucură experiența politică a domnului Bolojan, care a respectat înțelegerea pe care am respectat-o și eu. Cumva, eu venind, la fel ca domnul Crin Antonescu, cu o traumă a unor înțelegeri nerespectate, am avut capacitatea, împreună – după o campanie mizerabilă, mai ales pentru funcția de președinte – am avut capacitatea, nu neapărat pentru interesul nostru, ci pentru interesul țării, de a merge mai departe. După a venit retragerea domnului președinte Klaus Iohannis, de care nu am știut absolut nimic, nu a anunțat pe nimeni. Face parte din cotidian. Nu a existat această discuție. În acest moment, domnul Crin Antonescu, repet, este liderul informal al acestei coaliții. Ne unește actul de guvernare și ne unește candidatul comun. Un lucru foarte bun pentru țară.

Capcana Victor Ponta a fost cumva una în care ați căzut fără să vă dați seama ce urmează?

Marcel Ciolacu: Eu mi-am dorit, când am fost ales de colegii mei președintele Partidului Social Democrat, să aduc înapoi toți oamenii care au fost îndepărtați, ori prin excludere, ori "împinși pe scări". Au venit Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu, inclusiv Victor Ponta care, să fim corecți, a fost un prim-ministru bun pentru România. Că a ieșit extras într-un anumit context și dintr-o dată a fost cel mai urât, sunt în același scenariu ca domnia sa. A avut o guvernare mult mai liniștită și provocări mai puține, dar a fost un prim-ministru bun. Eu nu regret că l-am invitat să revină în partid. Faptul că prietenul și colegul meu – fostul coleg al meu – Victor Ponta a rămas un lup singuratic, nu un om de echipă, a dovedit din nou. Ăsta este Victor Ponta. Prin atitudinea sa face rău PSD-ului, îmi face rău și mie. Nu a discutat cu mine această decizie, nici cu alți colegi și, uitându-mă și analizând cifrele pe care le avem cu toții, de fapt și de drept, Victor Ponta îl avantajează pe Nicușor Dan în acest moment.

Vorbind despre Victor Ponta, a fost capcana în care ați picat sau un lucru pe care l-ați făcut conștient? Cred că v-au spus mulți "o să trădeze sau o să-și facă propriul joc".

Marcel Ciolacu: Nu eram convins că își va face propriul joc, dar nu regret ceea ce am făcut, pentru că, repet, am considerat că cel mai corect este să aduc oamenii care au avut plus valoare și un rol în PSD, să vină înapoi. Domnia sa a hotărât iarăși să o ia pe un drum paralel cu PSD, îmi asum acest lucru.

V-au reproșat cei din partid?

Marcel Ciolacu: Au fost mai multe persoane, nu neapărat un reproș, dar să știți că mi-a fost foarte greu, e singura persoană pe care am exclus-o din PSD și mi-a fost foarte greu când l-am propus. Am vorbit și înainte. Din punctul meu de vedere, chiar dacă în acest moment îl avantajează pe domnul Nicușor Dan, veți vedea că românii, întotdeauna când se apropie alegerile, vor înclina către votul util. Același lucru s-a întâmplat și cu Mircea Geoană. Știți cât de mult s-a vorbit despre Mircea Geoană la începutul campaniei și, încet-încet, s-a intrat în logica votului util. Și același lucru se va întâmpla și cu Victor Ponta. E evident, s-a mai întâmplat și cu Pro România. În sondaje aveau 7% și până la urmă nu au făcut scorul de a intra în Parlament. E aceeași direcție, pentru că, cumva, se va polariza această luptă.

Oamenii din partid, din PSD, se regăsesc în Victor Ponta? Credeți că sunt și dintre aceia care o să meargă cu Victor Ponta?

Marcel Ciolacu: A fost președintele partidului, o perioadă a fost premierul României și există această legătură, dar, categoric, veți vedea, PSD e un partid disciplinat și nu cred că PSD vrea să intre în opoziție.

Vă vedeți în opoziție, îi vedeți în opoziție?

Marcel Ciolacu: Ce observ, aritmetica pe care o observ, este că PSD, dacă iese de la guvernare, în momentul acela vom avea un guvern minoritar. Este exclus, cel puțin cât sunt eu președintele PSD, ca Partidul Social Democrat să facă alianță de guvernare cu AUR. Ar fi un pas înapoi și pentru România, cât și pentru PSD, iar eu acest lucru nu o să-l fac.

De ce spuneați la un moment dat, cu o doză de umor, "păcat că nu e Călin Georgescu în aceste alegeri, că sunt două copii de-ale lui"?

Marcel Ciolacu: Nu am zis cu umor. Să știți că l-am urmărit pe domnul Călin Georgescu, e un fenomen. Nu sunt un specialist. Eu mi-aș fi dorit să candideze domnul Călin Georgescu. Acum, ținând cont de anturajul exploziv al domniei sale, s-au luat anumite măsuri legale. Cât timp un magistrat ia o anumită decizie, cât timp un membru al Curții Constituționale a luat o anumită decizie, deciziile Curții Constituționale se pun în aplicare, nu se comentează, mai ales de către oamenii politici. Dar mă uit cât de mult se chinuie să copieze pe Călin Georgescu și e normal – nicio copie nu este ca și originalul. N-am intrat în detalii, dar se știu fiecare. Mă uitam la Călin Georgescu și… credea ceea ce spunea. Acel om așa credea. Că nu exista o coerență, că într-o zi făcea anumite paralele pe care nu le mai făcea a doua zi. Pe unele le văd și la domnul Nicușor Dan. Marea problemă, acum că văd din exterior, nefiind candidat, este că niciun candidat nu a venit cu un proiect pentru România. Singurul – înțeleg de la stafful de campanie al domnului Crin Antonescu – că pe data de 3 aprilie își va lansa programul pentru România. Crin Antonescu este, totuși, singurul care are o majoritate, singurul care are capacitatea democratică de a duce un plan până la sfârșit. Începutul acesta, această precampanie s-a transformat în "cine îl schimbă pe Ciolacu, cine îl ține pe Ciolacu", mai ales după ieșirea din scenă a președintelui Klaus Iohannis. Suntem într-o zonă a ridicolului, pentru că... domnul Nicușor Dan nu a avut capacitatea democratică pentru a-și promova un viceprimar, nu a avut capacitatea democratică de a avea o majoritate în Consiliul General, nu l-am văzut nici în acest al doilea mandat chemând primarii de sector să vorbească coerent și integrat despre problemele Bucureștiului, dar dintr-o dată schimbă prim-miniștri. Cum îi schimbă, nu știu. Mai este și doamna Lasconi – tot respectul, este o doamnă, am tot respectul pentru doamna Lasconi – dar trebuie să înțelegem că jocul democratic se face în funcție de scorul electoral pe care îl ai. Nu poți, cu 8%, să ai pretenții să schimbi o coaliție de guvernare. Mai ales că această coaliție de guvernare are un lider informal, un candidat comun. Eu zic că ar fi bine să se reseteze. Am văzut și că domnul Victor Ponta mă schimbă. Nu e o problemă cu plecarea mea. Eu am făcut o propunere doamnei Lasconi: doamnă Lasconi, dacă din cauza mea sau pentru că ați apucat să mă înjurați, să spuneți "Dom’ne, Ciolacu nu e bun", n-am intrat în detalii. Dom’ne, dacă ăsta e impedimentul de a intra USR în această coaliție și de a-l susține pe candidatul unic Crin Antonescu, eu mă întorc la PSD, le spun colegilor mei acest lucru, fac eu un pas în lateral, nu am nicio problemă. Normal că PSD va veni cu altă propunere de prim-ministru, pentru că a câștigat alegerile, și mărim coaliția, iar USR vine și îl susține pe Crin Antonescu. E valabilă oferta și astăzi.

Ați pomenit de Klaus Iohannis și zecile de milioane de euro pe avioane. Cum a fost posibil, domnule ministru, să cheltuiască atât de mult?

Marcel Ciolacu: Este o instituție independentă – instituția prezidențială. Ei își fac bugetul, ei hotărăsc, normal că există controlul Curții de Conturi. Eu mă pun în paralel, așa... Ce scandal a fost cu călătoriile mele, până la urmă au apărut și facturile, iarăși a fost o telenovelă care nu se mai oprea. Le-am plătit din banii mei. Am plătit și politic. Un lucru... pentru că am zburat cu cineva care, în acel moment, nu avea nicio problemă. Înțeleg căutau să cumpere apartamente, nu să-i urmărească cu mașina. Fiecare, în existența noastră, am cunoscut o persoană nepotrivită, dar acest lucru s-a dovedit după ani de zile.

Vi se pare o dublă măsură cum s-a discutat de dumneavoastră și cum s-a discutat de Președinție?

Marcel Ciolacu: Eu mi-am plătit absolut tot. Am mers numai cu economic în deplasările ca și prim-ministru. Îmi aduc aminte în Germania, când am ajuns, cancelarul Olaf Scholz mi-a trimis coloană de motociclete, am așteptat – eram la jumătatea avionului – am așteptat să coboare toată lumea, au pus covorul roșu și am coborât ca fiecare. A fost ceva normal. Nu eu l-am susținut pe domnul Klaus Iohannis. Culmea este că cei care l-au susținut, tot ei i-au dat în cap și tot ei vor să facă iarăși regulile. Nu așa funcționează democrația. Asta a spus administrația Trump: că acei bani, miliarde de dolari care s-au cheltuit în aceste țări, au influențat democrația, au influențat jocul politic. Inclusiv Victor Ponta, inclusiv Mircea Geoană, inclusiv Adrian Năstase – au fost ținte și s-au anchetat și s-au căutat fiecare scămuță a lor ca nu cumva să ajungă. Deci, cumva, tot un joc dublu al democrației și al influențării democrației. În ce state? În statele în care democrația nu era încă consolidată. Din acest moment, România este într-o democrație consolidată.

Îi poţi adresa o întrebare premierului României în secţiunea de comentarii, mai jos.

Într-o perioadă în care politica se face cu pumnul, iar ţara pare să fie ruptă în bucăţi, Observator îşi propune să fie busola care să arate unde suntem. Pentru că fiecare alegere trebuie făcută cu mintea deschisă, cu informația corectă. Mai ales atunci când miza este România.

  • Marți, 18 martie, de la 19:30 - Nicușor Dan, primarul cu cele mai multe voturi din România, vine în studioul Observator
  • Miercuri, 19 martie, de la 19:30 - Lavinia Șandru, parlamentar, fost jurnalist, înscrisă în cursa pentru Cotroceni va fi în platoul Observator
  • Vineri, 21 martie, de la 19:30 - Elena Lasconi, intrată pentru a doua oară în ultimele 4 luni de zile, în lupta pentru mandatul de președinte, vine la Observator
  • Luni, 24 martie, de la 19:30 - președintele interimar, Ilie Bolojan, răspunde întrebărilor Alessandrei Stoicescu într-o ediție specială de la Palatul Cotroceni
  • Marți, 25 martie, de la 19:30 - Crin Antonescu, candidatul independent susținut de cele mai vechi partide din România, va fi în studioul Observator
  • Miercuri, 26 martie, de la 19:30 - Marcel Ciolacu, premierul României, va fi fața în față cu Alessandra Stoicescu la Palatul Victoria

Alege BINE pentru TINE. Tu ești liderul

Într-o perioadă în care politica se face cu pumnul, iar ţara pare să fie ruptă în bucăţi, Observator îşi propune să fie busola care să arate unde suntem. Pentru că fiecare alegere trebuie făcută cu mintea deschisă, cu informația corectă. Mai ales atunci când miza este România.

Interviurile și reportajele Observator sunt în direct pe Antena 1 și antenaplay.ro. Fiecare reportaj poate fi urmărit și pe observatornews.ro, Facebook Observator și Tik Tok Observator.

Alege BINE pentru TINE. Tu ești liderul

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă afectează trecerea la ora de vară?
Observator » Alege bine pentru tine » EXCLUSIV. Marcel Ciolacu, despre relaţia România - SUA: Să începi să înjuri America, mi se pare nepatriotism. Securitatea României e cea mai importantă